Eleva de 10 la Evaluarea Naţională, cea mai râvnită medalie la Balcaniada pentru Juniori. Cinci medalii de aur şi una de bronz pentru matematicienii români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eleva Diana Ţolu, din Slatina, care a încheiat cu 10 examenul de Evaluare Naţională, a obţinut aur la Balcaniada de Matematică pentru Juniori, desfăşurată în Grecia.

Lotul naţional de matematică al României, din care face parte şi Diana Ţolu, proaspătă absolventă a clasei a VIII-a în cadrul Şcolii Gimnaziale „Eugen Ionescu“ din Slatina, a încheiat competiţia cu cinci medalii de aur şi una de bronz (toţi componenţii au fost medaliaţi). Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori s-a desfăşurat în Grecia, elevii şi profesorii lor fiind aşteptaţi în ţară luni, 25 iunie 2018.

Tatăl elevei din Slatina, Dan Ţolu, spune că reuşita Dianei nu este chiar o surpriză. „Şi-a atins obiectivul. Era pe undeva previzibil rezultatul, probele de baraj pentru accesul în lot fiind mai dure decât subiectele de la Balcaniadă“, a spus tatăl olimpicei.

Diana Ţolu, care urmează să se înscrie la liceu, a optat pentru Liceul Internaţional de Matematică (ICHB) Bucureşti, fiind ofertată încă din timpul olimpiadei naţionale. Eleva face performanţă în matematică, însă în anii de gimnaziu a avut rezultate de excepţie şi la olimpiadele naţionale de lingvistică, lectură şi fizică, în clasa a VIII-a concentrându-se pe matematică. A încheiat Evaluarea Naţională cu media 10, la afişarea rezultatelor fiind deja în Grecia, pentru Balcaniada de Matematică pentru Juniori, cea mai importantă competiţie la categoria ei de vârstă.

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite