După poza cu pisica, Dan Barna s-a fotografiat la Slatina cu un câine. „Ce simpatic eşti!“, „Vorbiţi în engleză, că e american!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Barna „s-a lipit“ la Slatina de câinele unui membru de partid FOTO: Alina Mitran
Dan Barna „s-a lipit“ la Slatina de câinele unui membru de partid FOTO: Alina Mitran

Candidatul USR-Plus s-a fotografiat, la Slatina, cu un câine aparţinând unui activist USR, pe care l-a alintat în engleză, după ce i s-a transmis că „e american“.

Dan Barna s-a aflat, miercuri, 6 noiembrie 2019, la Slatina, în judeţul Olt, pentru câteva zeci de minute, unde a avut o întâlnire cu membrii de partid şi simpatizanţii şi a făcut câteva declaraţii de presă.

Activiştii USR-PLUS l-au reţinut pe Barna zeci de minute pentru fotografii. Printre ei s-a aflat un cetăţean stabilit în SUA, de al cărui câine candidatul s-a lipit imediat, cum a făcut-o cu o săptămână în urmă cu o pisică, tot în timpul unei vizite electorale, la Alba Iulia. Nici animalul de companie, un exemplar din rasa Pomski, nu a părut deranjat, din contră.
„Băi, dar ce simpatic eşti!“, a exclamat Barna. „E american, vorbiţi în engleză!“, a fost înştiinţat candidatul.   „Să nu te deochi, americanule!“, i-a mai spus Barna, înainte de a trece la un alt grup pentru fotografii.

„Vă apreciez, dar mi-e teamă că voturile le veţi da, după, la altcineva!“

Puţini au fost slătinenii fără legătură cu cele două formaţiuni politice care au venit să stea de vorbă cu singurul candidat la alegerile de peste patru zile care a ajuns în Olt. Printre ei şi două doamne pensionare. Prima i-a spus că-l apreciază, dar că se teme că voturile „le va da“ altui candidat. „Nu pot să le pun într-o găleată şi să plec cu ele. Mergeţi duminică la vot şi vă promit că nu dau voturile nimănui!“, a fost răspunsul candidaţului la Prezidenţiale. Cea de-a doua doamnă i-a reproşat, în schimb, că spune că vârstnicii nu-l votează, Barna negând acest lucru.

După adevărata şedinţă foto cu activul de partid, Dan Barna a făcut o scurtă plimbare pe principala arteră a Slatinei, între Poştă şi zona Vâlcea, la capătul căreia şi-a anunţat  membrii de partid că mai au două zile la dispoziţie să convingă alegătorii.

Dan Barna cu pisica foto facebook
Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite