Doliu în presa olteană. A murit Alex Negoescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Negoescu, fost ziarist în judeţul Olt, a trecut în nefiinţă. Apreciat slujitor al condeiului, cu un simţ al umorului mereu proaspăt, nea Alex Negoescu s-a stins la vârsta de 69 de ani, în cursul zilei de sâmbătă, în urma unei boli cumplite. Acesta va fi înmormântat în oraşul Drăgăneşti-Olt.

Alexandru Ioan Negoescu s-a născut în anul 1945 şi a absolvit Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Institutului Politehnic “Gheorghe Asachi” din Iaşi în anul 1972. În paralel cu meseria de inginer hidroenergetician, Alex Negoescu a activat şi în presa locală, unde s-a făcut rapid remarcat.

Stilul său total aparte, plin de umor şi, totodată, foarte concret, şi-a atras mulţi cititori. Printre ziarele din judeţul Olt cu care a colaborat se numără: Gazeta Oltului, Linia Intâi, Economistul de Olt, Jurnalul de Olt, Oltul etc. Alex Negoescu locuia în orăşelul Drăgăneşti-Olt. De-a lungul întregii sale activităţi în presa autohtonă, acesta a fost mereu dornic să împărtăşescă din bogata experienţă de viaţă şi cea profesională, fapt pentru care a fost mereu apreciat de către colegi, dar şi de cei din jur.

Sâmbătă – 20 decembrie, la capătul mai multor ani de luptă cu o boală necrutăţoare, nea Alex Negoescu a trecut la cele veşnice. Pe pagina sa de Facebook, cei care l-au cunoscut au lăsat deja primele mesaje de condoleanţe: “Nu-mi vine să cred! Îl aştept să posteze ceva glumeţ! Domnul fie cu el!”, “Dumnezeu să vă odihnească în pace! Păcat de dvs., eraţi om foarte deştept. Sincere condoleante!”, “Nu-mi vine să cred....Un om deosebit....Dumnezeu să-l odihnească!” etc.

Înmormântarea lui va avea loc în oraşul natal, la începutul acestei săptămâni. Sincere condoleanţe membrilor familiei îndurerate pentru pierderea incomensurabilă pe care au suferit-o. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite