Directorii unor şcoli din Olt, înlocuiţi cu membri PSD, pentru că ar fi permis desfăşurarea „unor activităţi de natură politică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carol Kovacs, consilier PSD la Slatina, îl va înlocui pe Marius Perianu la conducerea CNIM Slatina FOTO: Adevărul
Carol Kovacs, consilier PSD la Slatina, îl va înlocui pe Marius Perianu la conducerea CNIM Slatina FOTO: Adevărul

17 directori de şcoală din Olt detaşaţi pe post pentru un an şcolar nu vor mai ocupa funcţia de la 1 septembrie, şefii IŞJ imputându-le încălcarea legislaţiei şcolare. Doi dintre aceştia ar fi permis desfăşurarea de activităţi de natură politică, alţii plătesc pentru alte păcate.

Zeci de directori de şcoală din judeţul Olt, detaşaţi pe post, nu vor mai ocupa funcţiile de la 1 septembrie. Unii s-au pensionat, alţii au solicitat încetarea detaşării, unul nu a mai îndeplinit condiţiile (nu face parte din corpul de experţi şi nici nu s-a înscris în ultima etapă de admitere), patru posturi s-au desfiinţat. 17, însă, plătesc astfel pentru încălcarea legislaţiei şcolare şi pentru alte nereguli constatate în activitatea managerială, a precizat inspectorul şcolar general Felicia Man.

„Cei 17 reprezintă 7,87% din totalul directorilor, nu înseamnă foarte mult“, a precizat Man, completând: „Cei în activitatea cărora am constatat deficienţe sunt mai mulţi, n-am reuşit să-i schimbăm pe toţi. Nu am luat decizii la întâmplare, toate deciziile se bazează pe analiza activităţii acestor directori. Este adevărat, tot noi i-am numit, din păcate nu au confirmat“.

Doi dintre directori, pe care inspectorul şcolar general nu a dorit să-i nominalizeze, specificând doar – „s-a scris şi în presă“ – se fac vinovaţi de încălcarea articolului 7 din Legea Educaţiei Naţionale, anume alineatul care face referire la interzicerea activităţilor „care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios.“.

Unul dintre directori este Virginia Ghira, directorul LPS, care a închiriat o sală pentru o întrunire a PNL, în afara programului şcolar. Ghira nu a putut fi contactată pentru a comenta evenimentul.

adina gruia

La CNVNT, Adina Gruia va fi înlocuită de Carmen Boiangiu

Cea de-a doua ar putea fi Adina Gruia, directorul CNV „Nicolae Titulescu“, unitate care are un amfiteatru frecvent cedat, contra-cost, pentru organizarea diverselor evenimente. Unul dintre acestea a fost o întrunire a pescarilor îngrijoraţi de amploarea pe care a luat-o pescuitul industrial pe râul Olt, întrunire la care a participat şi preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, Nini Săpunaru. „Nu mă interesează să comentez în niciun fel. A fost o detaşare pe un an, a încetat şi atât. Am şi altele la care să mă gândesc, de-abia mi-am înmormântat mama“, a spus Gruia.

Posturi vacante necomunicate, constituirea defectuasă a formaţiunilor de studiu...

O surpriză o constituie încetarea detaşării în funcţia de director a profesorului Marius Perianu, directorul Colegiului Naţional „Ion Minulescu“, neafiliat politic şi profesor cu o activitate remarcabilă, acestuia datorându-i-se organizarea în acest an, la Slatina, a Balcaniadei de Matematică pentru Juniori. Acesta conduce o unitate şcolară care în ultimul an a beneficiat de investiţii masive, iar adresabilitatea nu doar că s-a menţinut, dar chiar a crescut.

Tocmai constituirea formaţiunilor de studiu este însă una dintre deficienţele constatate. Perianu ar fi girat fomarea de clase cu un număr de elevi mult peste cel permis de legislaţia şcolară. Este situaţia de la clasa pregătitoare, dar şi situaţia care se perpetuează la gimnaziu, practica de la CNIM influenţând, spune şefa IŞJ, activitatea altor şcoli din municipiu. Aici conducerea va fi asigurată, de la 1 septembrie, de consilierul local PSD de la Slatina, Carol Kovacs.

Schimbări au intervenit, cum menţionam, şi la Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu“, prof. Adina Gruia fiind înlocuită cu prof. Carmen Boiangiu. Directorului încă în funcţie până la 1 septembrie i se reproşează gestionarea defectuasă a conflictelor din colectivul didactic, necomunicarea orelor libere etc.

Şi la Colegiul Economic P.S. Aurelian a fost înlocuit directorul, prof. Mirela Dumitra luând locul prof. Ortansa Stănescu (susţinută la numirea în funcţie de UNPR, care nu mai are reprezentanţi în IŞJ Olt). Şi aici deficienţele constatate au fost „multe şi destul de grave“. 

ortansa stanescu

Din trio-ul de la Colegiul Economic „P.S. Aurelian“ nu pleacă decât Ortansa Stănescu (centru) 

Niciunuia dintre directori nu i s-a comunicat direct decizia, deşi hotărârile au fost adoptate în urmă cu aproape două săptămâni. Mai mult, calificativul obţinut în urma evaluării activităţii ar fi fost „Foarte bine“. Semnale însă au existat, spun, cu dorinţa de a nu fi citaţi, parte dintre directori. Păcatul cel mai mare pare a fi faptul că nu simpatizează cu PSD, îşi explică unii, în timp ce alţii, foarte puţini, membri ai partidului, pe principiul „cine nu este“, nu-şi pot da nici măcar această explicaţie.

Cert este că deciziile nu pot fi contestate, având în vedere că e vorba de încetarea detaşării. Nici n-ar fi avut de gând să o facă, mai spun, tot neoficial, patru directori contactaţi de Adevărul. „E vremea lor, au demonstrat-o la alegeri, n-avem decât să înghiţim! Nu pot comenta, e foarte răzbunătoare!“, spune, din nou cu dorinţa de a nu fi citat, un alt director, vorbind despre şefa IŞJ, totodată preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD, care pune în practică politica de management în şcolile din judeţ alături de inspectorul pentru management educaţional Adrian Bărbulete, şi el consilier judeţean PSD.

Concurs în această toamnă

Provizoratul în şcolile oltene, ca de altfel în toată ţara, durează de cel puţin patru ani. Ultimul concurs pentru posturile de director de şcoală a fost organizat în 2008, de la expirarea mandatelor celor care atunci au promovat concursul directorii fiind numiţi cu detaşare în interesul învăţământului. „Motivul pentru care nu am putut organiza concurs este lipsa metodologiei. Se află în lucru la minister şi sper că în această toamnă vom putea organiza concurs. Sunt sigură că vom avea posturi pentru care se vor înscrie mulţi candidaţi, şi am în minte câteva, şi vor fi şi şcoli unde nu vom avea concurenţi şi vom fi obligaţi să numim tot ca până acum, pentru că nu putem lăsa şcoala fără director. Mi-aş dori, personal, ca proba scrisă să fie la nivel naţional, cu evaluare în alt judeţ. Această modalitate a prins foarte bine şi la alte examene şi elimină suspiciunile de tot felul“, a mai spus şefa IŞJ Olt. „Am mai văzut teste on-line cu profesorul de informatică lângă tine, care-ţi rezolvă subiectele. La final iese tot cine trebuie“, îşi exprimă, însă, potenţialii candidaţi scepticismul.

În acest concurs sunt toate speranţele de depolitizare a învăţământului, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, declarând de altfel, în urmă cu doar câteva zile, că a primit mai multe semnale din ţară cu privire la numirea directorilor cu detaşare în interesul învăţământului pe cu totul şi cu totul alte criterii decât cele de competenţă.

felicia man

Şefa IŞJ, Felicia Man, spune că deciziile nu au fost adoptate la întâmplare

„Am primit în ultimele zile mai multe sesizări referitoare la modul în care, în unele judeţe, se petrec numirile prin detaşare ale directorilor de şcoli. Atrag atenţia tuturor inspectorilor şcolari generali că numirile directorilor trebuie să ţină seama exclusiv de competenţele şi de integritatea persoanelor în cauză. Nu voi ezita să trimit Corpul de control pentru a verifica sesizările primite şi să iau măsuri ferme în situaţiile în care inspectorii şcolari numesc directorii pe alte criterii“, spunea Mircea Dumitru.

Reacţia PSD nu a întârziat să apară, prin vocea preşedintelui Consiliului Naţional al PSD, Mihai Fifor, ministrul fiind acuzat că răspunde comenzilor liderului PNL Alina Gorghiu. „Curios cum, la comanda subliminală a Alinei Gorghiu, tehnocratul Mircea Dumitru face cu atâta promptitudine, schimbările din Educaţie! (…) Indicaţiile ‘pur întâmplătoare’  ale copreşedintei PNL, Alina Gorghiu, cea care afirmă, într-o postare pe Facebook, că politizarea managementului şcolilor e un ‘virus’ de care România trebuie să scape cât mai curând. Adică nu e nimic în neregulă că ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, să primească o serie de comenzi politice în problema numirilor pentru conducerea unităţilor de învăţământ?”, comentează Mihai Fifor, potrivit unui comunicat de presă.

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite