De ce se enervează oltenii repede şi vorbesc tare? Caracterul vulcanic al celor din Oltenia, explicat de cercetători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Despre olteni s-au spus şi se spun multe. Că vorbesc repede, că sunt aprigi la mânie, că sunt cei mai tari în bancuri sau că vorbesc mai tare decât restul. O parte dintre aceste stereotipuri au fost abordate, iar despre altele se va vorbi în viitor. Două dintre miturile rămase în percepţia românilor ar fi că oltenii se enervează mai repede şi vorbesc mai tare decât restul locuitorilor din celelalte zone ale ţării.

Este adevărat că oltenii s-ar enerva mai repede decât ceilalţi locuitori ai ţării? Specialiştii spun că un sâmbure de adevăr există şi că acesta provine din sorgintea latină a poporului nostru, aflat, la începuturile sale, sub stăpânire romană. Oltenia, respectiv zona de sud a teritoriului României din prezent, ar fi stat sub romani mai mult decât celelalte teritorii ale ţării.

Zona Olteniei, sau Dacia Malvensis – cum se numea atunci teritoriul pe vremea cât a făcut parte din Imperiul Roman, cuprindea: Banatul, Dobrogea şi o mică parte din sudul Ardealului. Ulterior, despre Oltenia s-a scris că este o provincie istorică din S-V României care îngloba judeţele Dolj, Gorj, Olt - până la râul Olt, Vâlcea - până la Olt, comuna Islaz din Teleorman, Mehedinţi - fără Orşova, Eşelniţa, Dubova ş.a., care aparţin Banatului. La cele menţionate poate fi adăugate şi efectele stăpânirii turceşti, imposibil de neglijat.

Potrivit specialiştilor, caracterul latin este cunoscut ca fiind unul “vulcanic şi plin de pasiune”, popoarele din acest spectru caracterizându-se printr-un comportament mai “viu” decât ţările nordice, de exemplu, cunoscute ca având un comportament calculat, mai “civilizat”. Revenind la ţara noastră, sunt studii care afirmă că românii, deşi sunt percepuţi în ansamblu ca fiind un popor cald şi primitor, se diferenţiază, totuşi, pe zone - ca şi trăsături de comportament. Astfel, în vreme ce oltenii şi moldovenii ar avea o atitudine mai “naturală” în sensul că ar pune suflet mai mult în tot ceea ce fac sau în ceea ce/cum vorbesc, altul este modul de manifestare al locuitorilor din Ardeal, care sunt mai cumpătaţi atât în comportament, dar şi în vorbă.

Andrei Popa, sociolog, este de părere că acesta ar fi motivul pentru care se spune despre olteni că se enervează "mai repede".

“Fără doar şi poate, aceste trăsături de comportament ale celor din zona Olteniei – zona de sud a ţării, teritoriul fostei Ţări Româneşti în special -, vine din istorie. Suntem cu toţii un popor cu origine latină şi este unanim cunoscut şi recunoscut despre latini faptul că sunt mai calzi şi mai plini de pasiune decât celelalte popoare. Dar şi aici sunt unele mici-mari diferenţe. De exemplu, locuitorii din spaţiul Olteniei au fost colonizaţi mai mult timp de romani, spre deosebire de zona Moldovei, nu mai vorbesc despre Ardeal - ai căror locuitori au cunoscut mai mult stăpânirea habsburgică, de unde şi comportamentul lor mai cumpătat dat fiind trăsăturile genetice ale popoarelor germanice. Cred că aceasta este explicaţia pentru temperamentul mai vulcanic al oltenilor”, spune sociologul Andrei Popa.

Cât despre faptul că oltenii ar vorbi mai tare decât locuitorii din restul zonelor ţării, se pare că şi acest lucru ar avea la bază aceeaşi explicaţie.

“Să fiu sincer, nu cred că pot spune cu siguranţă că vorbitul tare este tot o trăsătură de caracter specifică tot/doar oltenilor deoarece am întâlnit persoane din toate zonele ţării ce vorbeau, în anumite momente desigur, cu o tonalitate mai ridicată. Dacă este aşa, atunci nu m-ar mira să fie acelaşi motiv al faptului că teritoriul Olteniei s-a aflat mai mult timp sub colonizare romană, popor latin, decât celelalte teritorii ale ţării. Probabil că este ceva ce ţine tot de temperamentul vulcanic al oltenilor”, mai spune Andrei Popa. 

În ciuda tuturor lucrurilor care se spune despre olteni, un lucru rămâne cert: fiecare din zonele mari ale ţării se diferenţiază prin anumite trăsături de comportament, dar liantul care le uneşte rămâne în continuare limba. Oltenii vor avea mereu o părere excelentă despre ei, la fel cum moldovenii vor crede la fel despre ei, la fel şi ardelenii sau bănăţenii etc. Şi aşa este perfect normal.

Vă mai recomandăm pe acelaşi subiect:

De ce vorbesc oltenii repede? De ce oltencele sunt rele de gură? Explicaţia sociologilor pentru temperamentul locuitorilor din Oltenia

De ce vorbesc oltenii la perfectul simplu? Un popor care ne-a colonizat şi-a lăsat amprenta în sud-vestul ţării

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite