De ce se plantează brazi la mormântul unui tânăr decedat. Ceremonia ortodoxă are la origine un ritual precreştin

Brazii din cimitir sunt, în Oltenia (aici un cimitir din Gorj), semnul că cel decedat a plecat „nenuntit“ FOTO: Claudia Balaş

Pentru tinerii care pleacă prematur de pe Pământ se obişnuieşte, în anumite zone din Oltenia, ca la mormânt să se sădească un brad. Tot pentru ei, şi tot preponderent în Oltenia, se împodobeşte un brad în cadrul ritualului de înmormântare, obicei întâlnit şi la nuntă.

Obiceiurile care încă se mai păstrează în anumite zone din Oltenia îşi au rădăcinile dinainte de creştinism, spune etnograful Muzeului Judeţean Olt, Claudia Balaş. Uneori acestea se împletesc cu ritualuri bisericeşti, alteori se practică în lumea satului fără legătură cu practica ortodoxă, fără însă ca preoţii să intervină.

„Trecerea de la politeism la monoteism n-a fost un proces uşor, aceasta şi este explicaţia faptului că o serie de obiceiuri dinainte de creştinism s-au transmis, într-o formă sau alta. Peste altele biserica a aşezat sărbători noi şi semnificaţii noi, însă anumite ritualuri au rămas doar în practica omului de la sat, acceptate însă de biserică.“, spune etnograful.

Printre obiceiurile legate de ritualul de înmormântare se păstrează în Oltenia, până astăzi, acela al împodobirii unui brad la moartea unui tânăr. În anumite localităţi chiar este sădit un brad la mormântul tânărului decedat, astfel că, atunci când întâlneşti un brad în cimitir, aproape că devine inutilă cercetarea datelor înscrise pe cruce, fiind evident că e vorba de mormântul unui mort prematur.

„Bradul are o simbolistică aparte, aceea de dublu al sufletului“

Chiar dacă obiceiul împodobirii bradului de Crăciun, spre exemplu, este relativ nou în România, prezenţa bradului în ritualul de nuntă şi de înmormântare vine de foarte demult. Asociat cu viaţa, trăinicia, pomul veşnic verde se obişnuieşte şi astăzi să-i însoţească pe tineri la nuntă, ca un semn că relaţia lor va dura. Sunt zone în care se consideră că nu orice brad, ci unul anume este destinat fiecărui tânăr, de aceea procesul de căutare este un ritual în sine, sunt altele în care la nuntă, sau, în cazurile nefericite, la înmormântare se taie chiar bradul care, la naşterea tânărului, i-a fost destinat drept „frate“ în natură.

„Bradul are o simbolistică aparte, în esenţă este aceea de dublu al sufletului. Este destinat tinerilor nenuntiţi, sau nelumiţi, cum se mai spune. Ţine locul mirelui sau miresei de care cel decedat n-a mai avut parte, dar mai reprezintă şi o continuare a vieţii în Lumea de Apoi. Bradul împodobit la înmormântare face parte din  ritualul obişnuit al nunţii şi ţine de faptul că nu-i dai drumul tânărului Dincolo nenuntit, rămâne de încheiat un proces, un firesc al vieţii“, spune etnograful.

Dacă la nuntă bradul este adus cu bucurie şi împodobit de prietenii mirilor, făcând parte chiar din ceremonia cununiei, ulterior bradul împodobit fiind fixat la stâlpul casei, ca o garanţie că tânăra familie va fi apărată şi căsnicia va avea trăinicie, la înmormântare  evident că bucuria dispare. „Bradul este purtat cu vârful în jos şi se aşează pe mormânt. În Gorj, spre exemplu, se împodobeşte un brad căruia i se spune suliţă. Se alege un brad falnic, se curăţă de crengi până aproape de vârf şi rămân câteva ramuri doar acolo, căpătând acel aspect de suliţă. Ca şi la nuntă se împodobeşte cu batiste, covrigi, mere, după înmormântare fixându-se alături de cruce“, mai spune etnograful.

Se mai păstrează, în anumite sate, chiar obiceiul ca tănărului decedat să i se pregătească  o mireasă (sau mire, pentru fată), o tânără care poartă rochia albă şi-l însoţeşte la mormânt, tot în credinţa că lucrurile trebuie încheiate pe pământ, astfel încât cel decedat să nu aibă motiv să se întoarcă.
Deşi nici la nuntă şi nici la înmormântare ritualul ortodox nu implică cele menţionate mai sus, biserica nu a respins obiceiurile păstrate din generaţie în generaţie.