De ce insistă românii să facă Revelionul la munte în România, pe bani mulţi. Unde poţi merge cu sume de două ori mai mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii care s-au gândit să plece de Crăciun sau Revelion într-o vacanţă au avut surpriza să constate că destinaţiile din străinătate pot fi de multe ori mai ieftine decât cele din România, iar serviciile, de cele mai multe ori, mai bune.

Românii ştiu deja că vara e mai ieftin să mergi la mare la vecinii bulgari. Situaţia este valabilă şi de Crăciun sau de Revelion: preţurile lor în staţiuni comparabile cu „regina“ Poiana Braşov sunt de peste două ori mai mici, iar pârtiile sunt chiar şi mai bune, spun tour-operatorii. Cu toate acestea, românii aleg în continuare destinaţii foarte scumpe din România.

De Revelion, de exemplu, pentru patru nopţi de cazare, într-un hotel de patru stele din Bansko (Bulgaria), turiştii au plătit 248 euro/persoană, la care se adaugă 77 euro costul mesei festive de Revelion, costul total ridicându-se la 325 euro. O altă ofertă, a unui hotel similar din Bulgaria, însumează, tot pentru perioada 28 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018,   289 euro/ persoană.

La Poiana Braşov, destinaţia-vedetă în perioada de iarnă, costul de persoană la un hotel de patru stele este de 922 euro pentru patru nopţi. La Predeal, tot pentru patru nopţi, tot hotel de patru stele, costul este de 759 euro.

Şi un Revelion la soare costă mai puţin decât o aventură la schi în Poiană. Una dintre ofertele agenţiilor, în Egipt, spre exemplu presupune un cost total de 800 euro, „în condiţiile în care sunt incluse 7 nopţie de cazare, mese all inclusive, transport cu avionul, taxe de aeroport, taxe de grup şi... soare“, spune Nicu Durlă, managerul unei agenţii de turism din Slatina, amintind că „există o vorbă la noi în turism: cine are bani, pleacă de Revelion la Poiana Braşov, cine nu, în Dubai sau Egipt“. Deşi costurile sunt însemnate, la această oră foarte greu mai puteţi găsi locuri în staţiunile schiabile din România.

„Nu sunt pregătiţi să facă turism de calitate“

Pare ilogic să menţii în continuare tarife foarte mari, când competiţia oferă, cu preţuri la jumătate, aceleaşi servicii sau mai bune. Managerul agenţiei de turism oferă, însă, cel puţin două explicaţii:

„N-avem serviciile pe care ni le oferă, la acelaşi preţ, cei din Austria, Elveţia sau Italia, care includ în tariful de hotel şi transportul la baza pârtiei, lucru pe care-l fac până şi cei din Bulgaria, din Bansko. Românii vin însă în aceste staţiuni din comoditate - de ce să mai merg până-n Bansko sau până în Austria, poate ne apucă o ninsoare grea, rămânem înzăpeziţi pe drum, nu ştiu ce ni se mai întâmplă... La fel se întâmplă cu litoralul, unde de asemenea este un paradox. Le prezentam unor clienţi o ofertă: acelaşi sejur de şase nopţi, la acelaşi grad de confort, în România îi costa în jur de 4.800 lei, pe când în Bulgaria, tot cu doi copii, undeva la 3.200 lei“, explică bărbatul.

Nicu Durlă susţine şi că hotelierii au profitat de legea tichetelor de vacanţă. „Multe societăţi comerciale şi regii autonome au transformat primele de vacanţă în tichete, care au un regim special, pot fi folosite doar în ţară. Ce-şi spun hotelierii - tot i-am prins cu tichetele astea de vacanţă, nu pot să meargă cu ele în afară, sunt obligaţi să vină la noi. Şi au ridicat artificial preţurile. Ei n-au învăţat din lecţia de anul ăsta. Pentru că anul trecut a fost un boom pe litoral, am beneficiat de o vreme frumoasă, a fost o vară perfectă. Anul ăsta, pentru că a fost vremea capriocioasă, i-a dat peste cap, iar gradul de ocupare a fost de 60%. Dar nu s-au gândit să facă oferte speciale, să le dai ceva în plus, să le faci un program, excursii în Deltă sau mai ştiu eu unde, prin Dobrogea, că sunt atâtea situri arheologice. Nu sunt pregătiţi să facă turism de calitate. Dacă-l laşi pe turistul ăla să se descurce în hotel, se plictiseşte şi pleacă acasă, vine la recepţie şi-ţi spune – mi s-a îmbolnăvit soacra, trebuie să plec. Dar el pleacă pentru că s-a plictisit“, completează Durlă.

Cum se face turism peste hotare

Reprezentantul agenţiei din Slatina adaugă că nu există o strategie şi nici o grijă pentru a gândi una în sensul dezvoltării turismului din România. Hotelierii sunt în continuare la mâna naturii, puţini fiind cei care şi-au diversificat serviciile. Pe deasupra, perioada în care se face turism în România, pe litoral, este de doar două luni.

„Cu noi nu ţine vremea, n-avem o climă caldă, pe când grecii sau turcii au acest avantaj. Nu mai vorbesc de ceilalţi, de egipteni, Egiptul are un turism non-stop la Marea Roşie. Dar şi grecii, în Grecia, de exemplu, turismul începe din aprilie. Dau drumul la hoteluri din aprilie, au nişte contracte foarte avantajoase, cu marii operatori din Germania, au nişte tarife extraordinar de mici, lucrează cu azile de bătrâni din Germania, de exemplu. Nemţii bătrâni vin şi stau câte trei săptămâni de zile în Grecia, la tarifele alea de început. Se relaxează, stau la aer pe malul mării, îi mai scot grecii în tot felul de excursii opţionale, pentru că au ce să le arate, şi dacă nu au, inventează, le spun ei că pe acolo a trecut Hercules... Iar după aceea, din mai, vine sezonul obişnuit, şi ţine sezonul în Grecia până prin octombrie. Iar la noi, dacă avem norocul să fie o vară prietenoasă cu noi, cam două luni de zile ţine“, mai spune Nicu Durlă.

Din acest motiv, şi hotelierii, dar şi agenţiile, duc discuţii de multă vreme cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei pentru a modifica structura anului şcolar, ştiut fiind faptul că românii agonisesc un an întreg pentru o vacanţă alături de copii.

„Ne certăm cu Ministerul Educaţiei, pentru că tot încearcă să scurteze vacanţa. Asta ne afectează pe toţi, şi pe hotelieri, dar şi pe noi, agenţiile. Dacă ar mai prelungi puţin vacanţa şi s-ar renunţa la acele săptămâni de «Şcoala Altfel», ar fi un câştig pentru turism în special“, încheie Nicu Durlă.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite