De ce depresia se manifestă mai ales în preajma Sărbătorilor. Psihoterapeut: „Este o boală a fricii, frică de orice“

Clinchetul paharelor ciocnite de Sărbători este de prea multe ori întrerupt de veşti triste, depresia fiind la originea unor adevărate tragedii. De ce se întâmplă asta şi cum putem preîntâmpina totul am încercat să aflăm de la specialist.

Nu doar săracii ajung prea devreme la capăt de drum, ci şi bogaţii, a căror viaţă, adesea, o idealizăm, spun specialiştii în psihoterapie, care se confruntă, cu atât mai mult în preajma Sărbătorilor, cu o avalanşă de probleme ale celor din jur. De ce dintr-odată totul se transformă din alb în negru e greu de dat un răspuns unanim valabil, cert este faptul că atmosfera Sărbătorilor, aşa cum o percepem de când ne ştim, ajunge să fie, în cazul multora, greu de suportat. Sunt oameni care nu mai găsesc bucuria de a trăi în nimic, nu mai reuşesc să vadă jumătatea plină a paharului, afundându-se în gânduri negre.

„Mintea este o mare capcană. Atâta timp cât eşti în echilibru, lucrurile merg bine, însă dacă nu-ţi acorzi timp pentru ce îţi face plăcere, dacă uiţi de tine, te afunzi doar în grijile de zi cu zi, ajung să te compleşească, echilibrul se strică. Aşa se ajunge la depresie, pentru că, ce este, de fapt, depresia? Depresia este boala fricii. Suntem bolnavi de frică. Frică de ziua de mâine, frică de şeful, frică de mama şi de tata, frică de doamna de la şcoală, teamă că va ninge şi nu ai cauciucuri de iarnă, că moare bunica şi n-ai bani s-o-ngropi, iar lista poate continua la nesfârşit. Şi apar dezechilibrele“, explică psihoterapeutul Camelia Tiţa. De la grijile fireşti se trece, astfel, pe nesimţite, la sentimentul că nu mai ai scăpare, că nu mai rezişti, că nu mai faci faţă.

„Depresivii sunt relativ uşor de reperat. Persoana e tristă, nu mai are speranţă, nu mai vede luminiţa, nu mai pune sens în nimic, e ca o pasăre cu aripile frânte. Nu va mai comunica, nu mai simte bucuria vieţii, nu-şi mai deschide sufletul aşa cum o făcea, stă cu ochii în gol, cu privirea pe pereţi, fixează cu privirea, cu gândul. Acestea sunt semne clare pentru cei din jur că persoana respectivă are nevoie de ajutor“, spune psihoterapeutul.

Şi copiii se pot confrunta cu depresia. În cazul acestora un semn poate fi lipsa de implicare, faptul că nu mai ies din cameră, au tot felul de scenarii (că este abandonat, că părinţii nu-l iubesc, nu-l preţuiesc etc.) 

„Habar n-avem ce e în capul omului de lângă noi!“

Astfel de sentimente se acutizează în preajma Sărbătorilor, că vorbim de Crăciun sau Paşte, sărbători de familie la români. Cei singuri vor simţi cu atât mai mult golul. „Un om singur, sau un copil rămas singur pentru că i-au plecat părinţii dincolo să facă bani, lucru pe care el îl resimte ca pe un abandon, un bătrân singur, se pot confrunta cu astfel de gânduri acum, când familia se adună. Habar n-avem ce e-n capul omului de lângă noi, pentru că am devenit formali, nu mai comunicăm, nu mai suntem pe aceeaşi frecvenţă, iar asta în sensul propriu al cuvântului. Atunci când un om e rătăcit, e pustiit, încearcă să scape de toate. Şi dacă a încercat o dată, va mai încerca, până reuşeşte, dacă nu primeşte sprijin“, spune psihoterapeutul.

Oricât de grave ar fi astfel de probleme, cu intervenţii adecvate ajutorul îşi poate dovedi eficienţa în doar câteva şedinţe. „O depresie eu cred că se poate rezolva chiar şi în trei şedinţe, cu terapie adecvată, şi spun asta din practică. Cei din jur ar trebui, în schimb, să sesizeze la timp problema şi să convingă persoana să apeleze la specialist, pentru că astăzi sunt tehnici diverse care au rolul de a ridica frecvenţa energetică“, mai spune Camelia Tiţa, care ridică o ultimă întrebare, oferind astfel o explicaţie pentru ceea ce se întâmplă cu mintea noastră: „Până la urmă, cine te pune, om mare, să te gândeşti  veşnic la ce nu ai, în loc să te bucuri de ce ai?!“.