Dan Diaconescu, despre scandalul din Slatina: „Vorbim de tentativă de omor!“

Dan Diaconescu, despre scandalul din Slatina: „Vorbim de tentativă de omor!“

Dan Diaconescu. FOTO Reuters

Dan Diaconescu a declarat marţi seara că persoanele înarmate cu bâte care i-au atacat pe susţinătorii PP-DD ar trebui judecate pentru tentativă de omor. „Puteau să nici nu-i atingă deloc, importantă e intenţia“, a spus liderul PP-DD.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dan Diaconescu a vorbit la România TV despre bătaia în care au fost implicaţi susţinători ai PP-DD în Slatina. "Acolo e o poveste destul de interesantă cu un candidat al USL, care este condamnat definitiv la închisoare, ceea ce nu s-a mai pomenit în istoria candidaturilor româneşti. Şi de aici vine totul. Faptul că al meu candidat a promovat aceste lucruri prin oraş de o săptămână încoace şi i-a anunţat pe slătineni, cred că de aici a venit revolta lor, a adversarilor, şi i-au tocmit pe aceşti bătăuşi pe care sper ca poliţia să-i prindă la un moment dat, pentru că vorbim de tentativă de omor. Cameramanul meu e în stare gravă, e la spitalul de Urgenţă Floreasca".

Dan Diaconescu a dat şi indicii privitoare la identitatea atacatorilor. "Cei care au depus plângeri la poliţie, cei loviţi direct, au indicat nişte nume de persoane, nişte suspiciuni. E vorba de nişte localnici şi alţii din afara municipiului Slatina, un clan de luptători, de sportivi, de bătăuşi. Eu cred că au câştigat financiar din povestea asta, nu au făcut-o dintr-un exces de zel electoral".

Confruntat cu declaraţiile purtătorului de cuvânt al spitalului din Slatina, care a spus că operatorul lovit are răni superficiale şi, în general, leziunile celorlalţi sunt minore, Dan Diaconescu a spus: "Vorbim de o tentativă de omor. Puteau să nici nu-i atingă deloc, importantă e intenţia". Totodată, Dan Diaconescu acuză poliţia că nu a luat atitudine în acest scandal. "Se vede din înregistrări, Poliţia Locală asistă la eveniment, iar Poliţia Rutieră fuge de eveniment", a mai spus liderul PP-DD la România TV.

Duminică, 3 februarie, vor avea loc alegerile pentru Primăria Slatina. Radu Orzaţă candidează pentru Primăria Slatina împotriva lui Minel Prina, candidatul USL şi Ana Anghel, PDL.

Marţi, aproximativ 100 de susţinători ai candidatului PP-DD la Primăria Slatina mărşăluiau, în jurul orelor 13.30, pe străzile oraşului, când au fost asaltaţi de un grup de necunoscuţi înarmaţi cu bâte. A fost necesară intervenţia Poliţiei.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările