Cum îi scăpăm pe copii de frica de monştri. Replica  „Eşti un fricos!“ poate avea efecte devastatoare

Se teme de întuneric, nu face doi paşi singur, vede monştri peste tot, de dormit singur, în camera lui, nici nu mai poate fi vorba. Copiii trec adesea prin astfel de episoade, iar vina, în cea mai mare parte, ne aparţine nouă, adulţilor, spun specialiştii.

Probabil puţini sunt cei care pot afirma cu sinceritate că nu i-a încercat frica în copilărie sau că astăzi nu experimentează, uneori, astfel de stări. Ne temem de lucruri diverse, însă la copii poate cea mai comună teamă este cea de monştri. De ce se întâmplă asta explică foarte uşor specialiştii, cum o putem, în schimb, vindeca nu mai este la fel de simplu.

„Îi ameninţăm de mici cu doctori, cu seringi, cu bau-bau…“

Principalii responsabili de fricile de care suferă copiii sunt părinţii, spun specialiştii. „Când ai ajuns să-ţi pui problema cum să-l scapi de monştri e deja cam târziu şi ai nevoie de ajutor specializat. N-ar fi rău să ne punem, însă, problema ce să facem să nu ajungem acolo. Tocmai ce s-a încheiat nebunia cu Haloween-ul, care pare o prosteală inofensivă, însă nu e deloc aşa, sunt copii care trăiesc o imensă frică fiind nevoiţi să facă faţă acestor personaje. Şi să nu mai uităm un lucru, anume acela că încă de când devin conştienţi îi bombardăm cu fel de fel de replici, îi ameninţăm cu doctori, cu seringi, cu bau-bau dacă nu sunt cuminţi, în încercarea disperată de a-i controla şi de a obţine rapid de la  ei ce ne dorim – şi acum ne dorim cel mai adesea linişte, văd părinţi obosiţi, plictisiţi de copiii lor -, după care ne punem problema cum să-i scăpăm de teama de medic“, spune consilierul şcolar Speranţa Constantin.
   
„Anumite desene sunt de-a dreptul odioase“

Selectivi ar trebui să devenim de foarte devreme, spun psihologii. Să avem grijă atunci când le alegem jucăriile, să le permitem accesul la desene animate adaptate vârstei lor, iar mai târziu să controlăm accesul la jocurile on-line, la filmele de pe Internet pe care le vizionează.

„Anumite jocuri, deosebit de violente şi cu o muzică nu întâmplător aleasă, care foarte repede îţi induce o stare aproape de dependenţă, le distrug, pur şi simplu, creierele. Dacă învăţă ceva, învaţă că a cuceri înseamnă întâi de toate să distrugi, pentru că aşa treci nivelul, eu chiar nu văd partea constructivă, educativă, într-o astfel de experienţă. Ne bucurăm că fac parte dintr-o generaţie care controlează foarte bine tehnica, însă îi lăsăm să butoneze, astfel de deprinderi dobândesc de fapt, nu fac programare, atunci ar fi cu totul altceva. În tot acest timp nu ne mai derajează, de fapt ăsta e câştigul“, mai spune consilierul şcolar.

La jocurile de care nu se mai pot dezlipi se adaugă desenele animate sau filmele în care regăsim un limbaj uneori şocant pentru adulţi. Deloc puţini sunt copiii de vârstă mica îngroziţi de anumite experienţe.„ Păpuşa Chucky“, filmul disponibil pe Internet la câteva click-uri distanţă,  este un astfel de exemplu.
„Anumite desene sunt de-a dreptul odioase, cel puţin mie aşa mi se pare, iar noi, adulţii, ne-am construit în timp mecanisme de apărare, aşa că imaginaţi-vă ce înseamnă pentru un copil. Acele imagini odată recepţionate sunt înregistrate pe retină şi se duc la creier. Sunt stimuli care produc în cascadă anumite efecte. Tot sistemul nervos va fi afectat de acea energie negativă, iar aceste procese continua şi în timpul somnului. Aşa se trezesc copiii în mijlocul unui coşmar, iar în acele momente este foarte important să le fim alături, să-i liniştim, să se simtă apăraţi“, spune psihoterapeutul Camelia Tiţa.

Nu doar coşmarurile din timpul nopţii sunt o problemă. O camera în semi-întuneric devine cel puţin la fel de înfricoşătoare ca un film de groază. O umbra proiectată pe perete şi imaginaţia copilului s-a aprins. „Îl apucă toate transpiraţiile, toate fricile, în întreg organismul se produce o furtună în timpul căreia toate organele au de suferit, sunt bulversate. Astfel de stări îmbătrânesc, uzează corpul omenesc.

(...) În astfel de momente sunt importante dovezile. Îi explicăm ce se întâmplă de fapt, că la mijloc nu e nimic altceva decât umbra unui obiect, eventual putem începe un joc al umbrelor  în care îi arătăm ce se întâmplă. «Nu trebuie să-ţi fie frică!» aproape niciodată nu dă roade, pentru că are acelaşi efect ca oricare interdicţie pe care o fixăm copilului. La fel, nu-i spunem copilului «Eşti un fricos!», pentru că se va simţi vinovat, se va simţi neînţeles, îi scade stima de sine şi vom bloca orice posibilitate de a mai comunica sincer cu el, se va interioriza. Mai mult, dacă e vorba de fraţi, iar fratele său nu trece prin astfel de stări şi noi îl dăm exemplu pozitiv, va dezvolta şi ranchiuna. Ce putem face este să-l sprijinim conform nevoilor de la acel moment, iar dacă tot ce facem nu este de folos, să apelăm la un specialist, la un psihoterapeut, în niciun caz nu aş recomanda, fără alte etape, tratamentul psihiatric“, mai spune psihologul Camelia Tiţa.

CITIŢI ŞI: Ce este frica de ace şi cum poate fi combătută. Explicaţia specialiştilor: „Aichmofobia poate să apară în cazul persoanelor cu traume din copilărie“

De ce insistă psihologii să afle ce traume am suferit în copilărie. Psihoterapeut: „Nu ştii cu palma cărei mătuşi îl baţi pe copilul tău“

Cele mai bune ponturi contra insomniei. Cum se induce somnul prin „intenţia paradoxală“, metoda studiată şi folosită în psihoterapie