Cum s-a făcut colectivizare cu forţa în satele Olteniei. „Ori te spânzuri, ori te îneci / Dar la colectiv te treci!“

Cum s-a făcut colectivizare cu forţa în satele Olteniei. „Ori te spânzuri, ori te îneci / Dar la colectiv te treci!“

Boii, căruţa, plugul, toate le-au fost confiscate ţăranilor care nu le-au predat de bunăvoie FOTO: arhiva

Pentru supravieţuitorii şi urmaşii ţăranilor pedepsiţi pentru vina de a se fi opus colectivizării luna ianuarie înseamnă amintiri dureroase. Începând din prima lună a anului 1961, unii şi-au pierdut familia, alţii au aflat cum agoniseala câtorva generaţii a trecut peste noapte în mâna comuniştilor.

În câteva localităţi din Olt, trecerea la „Colectivă“ s-a făcut cu sânge şi cu luni sau ani de temniţă. Câţiva supravieţuitori şi urmaşii acestora încă se mai întâlnesc şi comemorează, la 61 de ani de la evenimente, curajul acelor ţărani care în cele din urmă au fost învinşi cu gloanţe. Izvoarele şi Vîlcele sunt două dintre locurile în care ţăranii au plătit cu sânge îndârjirea de a-şi apăra proprietatea. Despre acele episode negre s-au scris cărţi şi se vorbeşte an de an.

Colectivizarea, însă, nu a fost un proces lin nici în alte locuri. Colonelul (r) Victor Epure, autorul cărţii „Şi ei au fost la Periprava“ în care sunt descrise patimile ţăranilor din Izvoarele, Olt, povesteşte cum, doar câţiva kilometri mai departe, la Drăgăneşti, ţăranii de aici au încercat de asemenea să se opună.

„Copiii lor rămaşi acasă trăiesc adevărate drame, fiind şi ei catalogaţi ca fii de reacţionari“

„Colectivizarea agriculturii a început greoi şi haotic între anii 1953 – 1956, fiind reluată cu agresivitate şi dusă la final în anul 1962. Începând cu luna ianuarie 1961, statutul multor ţărani din satele oltene de oameni liberi şi legaţi de bucata lor de pământ din care-şi asigurau existenţa se transformă peste noapte în acela de reacţionari, bandiţi, elemente duşmănoase care se împotriveau colectivizării. După arestarea părinţilor, copiii lor rămaşi acasă trăiesc adevărate drame, fiind şi ei catalogaţi ca fii de reacţionari. Pentru originea lor „nesănătoasă”, în afară de lipsurile de tot felul pe care le îndură, le sunt închise drumurile către anumite şcoli, licee, facultăţi“, a explicat col. (r) Victor Epure, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor Olt.

Nu se făceau concesii, exista doar obiectivul final. Victor Epure redă în acest sens mărturia unui fost coleg de serviciu, care povestea cum mama lui, văduvă de război, moştenitoarea a şapte hectare de teren, este nevoită să se apere şi să convingă că nu face parte din rândul „chiaburilor“, primii vizaţi de ofensiva noilor deţinători ai puterii.

„Femeia, o ţărancă simplă, neştiutoare de carte, cu dorinţa de a-şi trimite fiul, rămas orfan de tată, la o şcoală, se adresează secretarului de partid pe comună să o ajute în acest sens. După rugămintea femeii către tovarăşul secretar P.M.R., răspunsul acestuia este următorul: 

- Da, dar dumneata ai o origine nesănătoasă! 

Răspunsul femeii este următorul:

- Nu, eu sunt sănătoasă, pot să muncesc şi dacă e nevoie mă trec şi la colectiv să muncesc şi acolo!“

„Activiştii de partid duceau muncă de lămurire în rândul tinerilor ca ei să-şi lămurească părinţii“

Procesul de colectivizare a început cu peste 10 ani înainte de răzmeriţa înăbuşită cu focuri de armă în câteva sate din Olt. La nivelul localităţilor, înainte chiar de alungarea boierilor, luau fiinţă primele organizaţii ale noului partid instalat la putere.

Ion M. Catană din Drăgăneşti povesteşte, citat de col. Victor Epure: „La ridicarea boierilor în noaptea de 28/29.02.1948 se formaseră dinainte comisii care să execute această operaţiune. Aceste comisii au primit ordin să fie la poarta conacelor boiereşti toate la aceeaşi oră. Înainte de a fi ridicaţi boierii, în comuna noastră a luat fiinţă Organizaţia Tineretului Sătesc, transformată mai târziu în UTM şi apoi în UTC. În cadrul acestei organizaţii, activiştii de partid duceau muncă de lămurire în rândul tinerilor ca ei să-şi lămurească părinţii să se înscrie la colectiv. 

În acea perioadă de tristă amintire, prin comună circulau în rândul sătenilor, dar şi al satrapilor care umblau pe uliţele satului împreună cu activiştii de partid să convingă lumea să se treacă la colectiv, următoarele versuri:

- Ori te spânzuri, ori te îneci / Dar la colectiv te treci! 

Iar replica ţăranilor era:

- Nu mă spânzur, nu mă-nec / Nici de-al dracu' nu mă trec!“

Ţăranii au fost convinşi pas cu pas, iar pentru cei care „nu se lăsau“ se proceda chiar la inventarea unor procese pentru vini închipuite. La început a fost, însă, întovărăşirea, despre care povesteşte acelaşi cetăţean din Drăgăneşti, Ion M. Catană: „Ţăranii se uneau în cete sau grupuri şi munceau pământul împreună. Prima grupare de întovărăşire constituită în Drăgăneşti a purtat denumirea de «Mitrea Cocor», apoi cea de-a doua - «Pământ desţelenit» şi a treia «Valea Sodolului (…) După întovărăşire se căuta să se convingă ţăranii să se treacă la colectiv, purtându-se adevărate lupte pentru ca aceştia să fie convinşi. În prima fază cei care nu voiau să se treacă la întovărăşire erau scoşi de pe pământul lor şi primeau pământ pe teritoriul comunelor vecine pentru a-i determina în acest fel să se treacă şi ei la întovărăşire şi apoi la G.A.C. (Gospodăria Agricolă Colectivă)“.

Odată alungaţii boierii locului, foştii argaţi ai acestora, care aveau pământ puţin, s-au înscris treptat în colectiv. „Unii au făcut-o din instinct politic,văzând în aceasta o perspectivă de a promova în noua societate ce se anunţa a fi luminoasă“, mai subliniază drăgăneşteanul. 

Cei care nu credeau în acest viitor luminos au avut însă ani de zile de suferit.

„Aceste echipe de satrapi veneau în curţile oamenilor şi le luau bunurile cu forţa“

„După terminarea perioadei de întovărăşire a fost o adevărată luptă pentru a-i putea convinge pe ţărani să se treacă la colectiv. Această luptă a fost grozav de lungă încât prin anul 1959 şi 1960 s-a început trecerea în masă la colectiv. În această perioadă, cotele pe spinarea ţăranilor erau foarte mari, obligatorii şi greu de suportat. Acestea erau cote de: cereale, lapte, carne, lână, struguri. Cotele erau de fapt plătite ţăranilor în bani cu o sumă destul de mică, simbolică“, mai spune sursa citată.

Pentru că procesul trebuia definitivat, iar în localităţi ţăranii încă opuneau rezistenţă, prin sate au început să colinde „echipe de colectivişti“.

„Aceste echipe de satrapi veneau în curţile oamenilor şi le luau bunurile cu forţa (boi, căruţa, plugul, rotilele şi grapa), erau violenţi şi uneori săreau la bătaie (Purcărea Marin a fost bătut de aceştia şi moartea i s-a tras din acea bătaie – ne spune Fănică Dogeanu- Săvulescu). Acest lucru a umplut paharul şi oamenii au început să se organizeze în grupuri şi au mers la primărie să-şi ia înapoi cererile pe care şi aşa le întocmiseră cu forţa, fiind şantajaţi şi ameninţaţi de echipele de haimanale care colindau pe uliţele satului. Ţăranii considerau că, dacă îşi iau înapoi cererile, nu-i mai leagă nimic de aceşti satrapi şi de colectivul lor. În aceste condiţii s-au strâns în faţa primăriei o mulţime de oameni la care nu se mai făcea faţă cu restituirea cererilor”, a descris col. Victor Epure tensiunea acelor zile.

Printre grupurile de oameni adunaţi în faţa primăriei erau însă, îşi aminteşte de asemenea Ion. M. Catană, securişti care i-au indicat ulterior pe „capii revoltei“. Cei din urmă au început să fie chemaţi la sediul Miliţiei şi la sediul Securităţii din Drăgăneşti, pentru declaraţii. 

„În aceste condiţii, având şi un curaj nebun, dar în acelaşi timp fiindu-le şi teamă de securişti, în prima fază cei vizaţi - Segărceanu Ion, Popescu Petre (poreclit Gongu), Duţă Ilie, Duţă Nicolae, Lulache Dumitru, Dinu Grigore - au pus o pancartă pe uliţa lor cu inscripţia «Pe aici nu se trece!», după care au fugit acasă şi s-au ascuns în pădurea Sălindar al cărui pădurar era la vremea aceea Vişan Ion. 

Securiştii, văzând că nu este rost să-i găsească, au forţat pe pădurar, pe care l-au bătut şi chinuit spunându-i că numai el îi ascunde în pădure pe bandiţi şi că de fapt ştie de ei, dar nu vrea să-i predea, şi dacă nu o va face îl vor aresta pe el. 

Pădurarul, speriat de ceea ce i se întâmplă, i-a căutat în toată pădurea, s-a căţărat în copacii cei mai înalţi şi după zile întregi de căutări şi urmărire prin pădure îi depistează pe fugari şi îi anunţă că dacă nu se vor preda la Securitate el îi va preda, pentru că s-a săturat să tot ia bătaie şi să fie ameninţat cu puşcăria din cauza lor“, a explicat col. (r) Victor Epure. 

În aceste condiţii, fugarii s-au predat, cinci dintre ei fiind arestaţi şi duşi la Piteşti pentru anchetă, iar ulterior la Periprava.

„După arestarea acestora, oamenii s-au speriat şi au început să-şi ducă înapoi cererile pe care le întocmiseră mai demult şi în acest fel în anul 1961 aproape toţi s-au reînscris la colectiv“, a conchis col. Victor Epure.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Patimile ţăranilor români care s-au opus colectivizării forţate: „Veneau ofiţeri din ăştia şi băteau la noi ca-n sacul de box“ 

VIDEO Ţăranii care s-au răsculat la colectivizare, omagiaţi încă în satul natal: „Noaptea ne-au arestat şi au bătut la noi ca la sacul de box“ 

FOTO Ce motive invocau să se retragă din CAP-uri românii forţaţi la colectivizare: „Sunt bolnav de nervi la stomac“

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările