Cum renaşte o sărbătoare prigonită de comunişti: „Nu puteai veni, în vremea lui Ceauşescu, cu preotul în capu’ locului“

Un preot merge în vie pentru a sfinţi cultura de Trifonul viilor FOTO: muzeograf Claudia Balaş

„Trifonul viilor“, sărbătoarea purificării culturilor de viţă-de-vie, renaşte în satele din Olt, după ce anii grei ai comunismului, dar şi degringolada care a urmat, au dus la trecerea în uitare a multor obiceiuri.

Prima zi din Făurar era destinată în trecut alungării spiritelor rele şi îndepărtării bolilor care ar fi putut compromite recolta din respectivul an agricol, îndeosebit cea de struguri. „Trifonul viilor“, ritualul de purificare, aproape a dispărut în comunism, când ţăranii au fost obligaţi să predea pământul la CAP, cu tot cu pomi şi vii. 

Renaşte însă în prezenţa specialiştilor preocupaţi pe de o parte să cerceteze vechile obiceiuri cât încă mai sunt bătrâni ai satului care le pot prezenta nu din auzite, ci din cele trăite, iar pe de alta, să le conserve „in situ“, aşa cum fac arheologii.

Ritualul păgân şi explicaţia ştiinţifică

Ţăranii aşteptau, în ziua de Sfântul Trifon, 1 februarie, preotul în capul viei. Înainte de acest moment curăţau via de resturile din toamnă şi ardeau totul, într-un ritual care se credea că alungă bolile şi fereşte cultura. Cei care parcurgeau acest ritual chiar observau că via lor e ferită, însă explicaţia este şi una ştiinţifică, anume că prin arderea frunzelor din anul precedent se scăpa şi de reziduurile toxice de tot felul, de organismele dăunătoare.

Lucrurile s-au întâmplat după ritualul de demult, sâmbătă, 1 februarie 2020, în comuna Ianca din judeţul Olt, unde etnograful Muzeului Judeţean Olt, Claudia Balaş, împreună cu Nicolae Popa, consilier în cadrul Centrului Judeţean de Cultură şi Artă Olt, au mers pentru a surprinde sărbătoarea în imagini foto şi video şi a obţine mărturii de la bătrânii satului. Concluzia este certă: astăzi Trifonul Viilor nu se mai practică întocmai ca în urmă cu 50-60 de ani, însă cei care îşi amintesc de acest ritual din copilăria atât de îndepărtată reuşesc, încet-încet, să le transmită şi nepoţilor lor credinţa că obiceiurile îşi au rostul lor. Prezenţa specialiştilor în lumea satului s-a observat că reuşeşte să determine o revigorare a obiceiurilor aproape anihilate de comunism.

Preoţii şi sătenii spun rugăciunea adresată Sfântului Trifon FOTO: Claudia Balaş

„E un regres al transmiterii şi al păstrării tradiţiilor. Tinerii nu mai cred în aceste ritualuri, se iau cu alte treburi, e schimbul de generaţii... Generaţiile mai tinere nu mai pun preţ pe obiceiuri, ţine de mediul în care trăiesc, de informaţia pe care o primesc. (...) Când era obiceiul în floare, se ştia, sătenii aşteptau preotul în capul viei, era ca la oricare altă mare sărbătoare, cum te duci în cimitir la sărbătoarea de moşi de vară şi aştepţi la mormânt, preotul trecea să slujească la fiecare“, a explicat etnograful Claudia Balaş. Astăzi, în schimb, preoţii satului vin chemaţi de sătenii care încă mai cred în puterea rugăciunii către Sfântul Trifon şi în efectul apei sfinţite. A fost nevoie ca sătenii să-şi reamintească ritualul, după anii grei de comunism în care via le-a fost luată, nu mai aveau dreptul să se întâlnească în număr mare, orice „adunare“ era văzută cu ochi răi, iar prezenţa preoţilor, interzisă.

„Au mai existat «enclave», familii care au mai păstrat ritualul, şi în vremea comunismului“

Etnograful Claudia Balaş a explicat că Trifonul Viilor, care implica prezenţa preotului, a fost cu adevărat un obicei prigonit. „Te mai duceai în comunism cu preotul în capu’ locului?! Nu se mai putea întâmpla aşa ceva. Mai mult, nu mai aveau viile. Comunismul a contribuit la ruperea continuităţii şi transmiterii de la o generaţie la alta, nu numai legat de Sfântul Trifon, dar vorbim de hora satului, sau de tot ce ţinea de biserică, de creştinism. Pentru comunişti, faptul că oamenii se adunau la biserică, la hora satului, la nu ştiu ce sărbătoare –„ strigare peste sat“ sau „prepeleacul“ - era pentru ei o ameninţare. Şi dacă schimbau idei între ei, şi dacă puneau la cale ceva... S-a stricat rostul vieţii de la sat, rostul ţăranului român, n-a mai avut animalele, n-a mai avut cu ce să-şi ducă viaţa. Au mai existat însă «enclave», familii care au mai păstrat ritualul acestei sărbători şi în vremea comunismului. Erau acele familii care s-au împotrivit colectivizării şi care au mai rămas cu o parte din pământ“, a explicat Balaş.

Ce se întâmplă astăzi la Ianca se mai întâmplă, din fericire, şi în nordul judeţului Olt, o altă importantă zonă viticolă, unde tinerii au învăţat de la bătrâni ce înseamnă Trifonul Viilor, dar mai ales faptul că păstrându-l se leagă de generaţiile anterioare.

„Ce se întâmplă astăzi este o revigorare, pentru că mai sunt încă persoane, răzleţe. Sporadic, mai găseşti oameni care doresc să vină preotul la ei în capul locului, să boteze via, pentru că acest ritual înseamnă ocrotirea nu numai a viei, ci a tot ceea ce ţine de roadele pământului. Se mai practică şi în nordul judeţului, unde este chiar o zonă pomi-viticolă. Acolo via a fost sursa de hrană, sursa de venituri, oamenii şi-au găsit resursele de subzistenţă în practicarea pomiculturii şi viticulturii. Dacă aici, în sud, oamenii puteau înfiinţa şi alte culturi, acolo din pomicultură şi viticultură trăiau. 

Potenţialul latent al zonei, vorbim astăzi de Ianca şi de restul judeţului, este încă unul care poate fi exploatat şi resuscitat“, a mai spus specialistul Muzeului Judeţean Olt, vorbind chiar de un parteneriat între cele două instituţii, muzeu şi Centrul Judeţean de Cultură şi Artă, în scopul de a ajunge în cât mai multe zone ale judeţului în care oamenii fac eforturi să ţină în viaţă obiceiuri vechi deşi, poate, nu mai cred în ele, dar le amintesc de înaintaşi şi în memoria lor le perpetuează.