Cum poţi reduce din zahărul pe care îl consumi zilnic. Alimentele în care nu te-ai gândi că se poate ascunde

Cum poţi reduce din zahărul pe care îl consumi zilnic. Alimentele în care nu te-ai gândi că se poate ascunde

Consumul excesiv de zahăr ne aduce mari probleme, de la insomnii şi oboseală, până la probleme cu greutatea sau cu articulaţiile. Cum să faci să reduci din cantitatea consumată zilnic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Organismul ne dă semnale diverse, însă puţini dintre noi suntem conştienţi că ciocolata care ne face atât de fericiţi, de exemplu, ne poate provoca, pe de altă parte, şi neplăceri. E vorba, de fapt, de tot ce conţine excesiv zahăr, astfel că pe parcursul unei zile ajungem să depăşim cu mult cele 6 linguriţe acceptate de specialiştii OMS şi să ajungem, spun specialiştii în nutriţie de la Natur House, să consumăm peste 22 linguriţe.

Consumăm de peste trei ori cantitatea acceptată pentru că zahărul se ascunde în mult mai multe produse decât am putea crede la prima vedere. Efectele se instalează în timp şi rareori ne gândim că insomniile ar putea fi cauzate şi de consumul mare de zahăr, la fel lipsa de concentrare, durerile articulare etc. Ştim, în schimb, că dacă pierderea în greutate devine un obiectiv, atunci reducerea cantităţii de zahăr din alimentaţie este un mijloc de a-l atinge.

Simpla verificare a informaţiilor de pe etichetele produselor ne va ajuta să reducem la jumătate consumul de zahăr, odată ce ne-am propus acest lucru, spun specialiştii Natur House. Asta pentru că vom vedea că în aproape toate sosurile se ascunde zahărul, la fel în ketchup, cerealele pentru micul dejun, nemaivorbind de sucurile din comerţ, adevărate „bombe“ dulci. Chiar şi mâncarea preparată pe care o comandăm pentru a mânca în grabă la birou conţine zahăr şi sare peste normal, „ajutând“ ca produsul să fie apetisant. Alteori ne amăgim cumpărând produse dulci în care nu regăsim zahărul pe etichetă, în schimb trecem peste faptul că sunt menţionate dextroza, fructoza, siropul de agave etc.

Chiar şi anumite fructe sunt contraindicate dacă ne-am hotărât să reducem din kilogramele acumulate, iar printre acestea regăsim bananele, strugurii sau smochinele.

Cum putem controla consumul de produse dulci

Dacă ne-am făcut deja o listă cu „produsele interzise“, următorul pas este acela de a identifica momentele zilei şi contextul în care ajungem să le consumăm, pentru a putea controla totul.

Putem începe, spun nutriţioniştii, cu a nu mai „ascunde“ prin dulapuri produsele cu un conţinut mare de zahăr, altfel ne vom trezi din nou mâncând în timp ce vedem un film la televizor sau în timp ce purtăm o conversaţie, rezolvăm o sarcină la birou etc.. Mâncatul în timpul unei alte activităţi este, de altfel, duşmanul nostru de temut, pentru că nici măcar nu conştientizăm că facem acest lucru. De aceea, va trebui să ne organizăm şi să eliminăm complet consumul de alimente în alt loc din casă decât bucătăria. Făcând acest lucru, vom obişnui organismul cu orele de masă, care trebuie să fie, pe cât posibil, fixe.

Mâncarea pregătită acasă este un alt mijloc de control, pentru că vom şti clar care sunt ingredientele folosite. Atenţie şi la consumul de alcool, care, de asemenea, vine cu un aport de zahăr. Pofta de dulce o putem astâmpăra însă cu fructe de sezon, iar de acum avem deja delicioasele căpşuni, găsim şi mere, în supermarket avem acces la citrice etc.

Sfatul de aur este acela de a bea apă, multă apă, în timpul zilei. Apa ne poate tăia din pofta de mâncare şi ne ajută în lupta împotriva kilogramelor, totodată, contribuind la supleţea tenului şi la buna funcţionare a creierului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările