Cum va plăti mama Luizei amenda uriaşă primită de la DIICOT. „Avem o pensie de 900 de lei, vă daţi seama ce înseamnă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia Melencu a primit miercuri, 2 octombrie 2019, plicul cu documentul prin care este înştiinţată că are de plătit o amendă de 5.000 lei, după refuzul iniţial al femeii de a se supune recoltării de noi probe biologice.

Poştaşul le-a adus membrilor familiei documentul care îi pune pe jar. De acum este cert că au de plătit o amendă de 5.000 lei, după ce, în cursul săptămânii trecute, Georgeta Melencu a refuzat să se prezinte pentru prelevarea de noi probe biologice. Procedura a fost, în schimb, îndeplinită la începutul acestui săptămâni, după un întreg scandal petrecut vineri, 27 septembrie 2019, când la domiciliul familiei au descins jandarmii.

Deşi în perioada în care lucra suma nu ar fi însemnat deosebit de mult, Monica Melencu spune că în prezent se află în imposibilitate a de o achita, familia având o singură sursă de venit, respectiv pensia mamei sale, de 900 lei.  Monica Melencu a postat pe contul său de Facebook cele două conturi deschise în care solicită ca cei care pot să o ajute să doneze sume cât de mici.

„Cu atâta duşmănie au fost banii ăştia daţi! Mi-e greu să postez acel cont, dar.... Dintr-un om capabil, în momentul de faţă am devenit un om incapabil, mă simt un om incapabil. 50 de milioane.... Sunt mulţi bani, vă daţi seama, cu toate că suntem părţi vătămate... Dacă cineva venea şi lua legătura şi cu noi, şi ne explica, nu eram oameni care nu înţelegeam. Dar atâta timp cât vii pur şi simplu, pentru că m-am pomenit cu oamenii ăia peste mine în curte, nu ştiam ce să mai zic, nu ştiam în care parte să mă uit. Dacă dânşii cooperau cu noi, să ne explice... Eu nici în momentul de faţă nu am atâta siguranţă ce se face cu acel test. Vă daţi seama câte îmi trec prin cap. Şi nu sunt sigură. Cred că vor să le declare pe aceste două fete moarte, ceea ce nu este adevărat. Eu ştiu ce vorbesc. Nu este adevărat. Dacă cineva venea şi copera şi cu noi... N-a cooperat nimeni trei luni şi jumătate, când s-a muşamalizat cazul, dar nici în momentul de faţă, când situaţia este aşa cum este. Să vină cineva să-ţi explice. Sunt două zile de când nu pun nimic pe gură, doar cafea şi apă. Oare, mai putem să trăim aşa, stau şi mă-ntreb?!“, a declarat Monica Melencu, mama fetei de 18 ani, din Dioşti, care a dispărut în 14 aprilie din Caracal.

Femeia a explicat că niciodată n-a fost în situaţia de a sta la mâna cuiva, câştigându-şi existenţa prin muncă cinstită. A lucrat 12 ani în Italia, iar în momentul în care Luiza a dispărut se afla la muncă în Anglia, cu contract legal, în agricultură, alături de sora sa.

„Eu am lucrat în străinătate, şapte luni pe an eram plecată. Eu am o jumătate de an de când stau acasă. Îmi permit să-mi las copilul, să nu se afle nimic? Nu pot să zic, au fost nişte bani. N-am vrut să accept (n.r. – să apeleze la ajutor), dar n-am avut ce să fac acum. Aş putea să spun că e o sumă uriaşă în momentul de faţă, că nu lucrez, să pot să fiu afară, să fiu... Cu o pensie de 9 milioane... Ne-am oprit toţi acasă, pentru cazul fiicei mele. Sora mi-a venit acasă, în afară a fost şi ea. Ea a fost plecată câteva luni prin Italia, n-a putut să stea, îi era gândul tot acasă, la ce se petrece. Avem o pensie de 9 milioane, a mamei, tatăl n-a ieşit la pensie, tata a lucrat ultima dată cinci ani fără contract, l-au minţit, iar acum nu a reuşit să iasă la pensie“, a mai spus femeia.

DIICOT i-a solicitat Monicăi Melencu, la începutul săptămânii trecute, să se supună prelevării de noi probe biologice, în vederea transmiterii acestora spre analiză în laboratoarele FBI. Femeia a refuzat iniţial, motivând acum că nu i s-a explicat exact pentru ce erau necesare. Pe numele femeii a fost emisă o citaţie, iar pentru că la data menţionată nu s-a prezentat, a fost amendată cu 5.000 lei, cuantumul maxim care putea fi aplicat.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite