Cum motivăm copiii să înveţe: „Trăirea unui copil care reuşeşte la 4-5 ani să-şi lege şireturile e asemănătoare cu a unui câştigător de Premiu Nobel“
0
Pare un mic Einstein la grădiniţă, câştigă premiu după premiu în şcoala primară, succesul se mai perpetuează în primii ani de gimnaziu, după care motivaţia scade. E firesc, spun specialiştii, modificările pe care le suportă copiii în stadiile de dezvoltare explică asta, de aceea interesul pentru studiu, pentru descoperire, pentru cunoaştere trebuie stimulat permanent, în paralel cu creşterea stimei de sine.
Nu doar rezultatele proaste obţinute la examenele naţionale ne pun în ultimii ani pe gânduri, ci şi desele reproşuri pe care dascălii le fac părinţilor că „şi-au lăsat copiii de izbelişte“. Nici şcoala nu mai aduce la catedră doar dascăli, tactul didactic, spun chiar specialiştii în educaţie, e din ce în ce mai greu de întâlnit. Cât e vina părinţilor, cât se poate pune în sarcina sistemului şi cum putem trezi din nou interesul elevilor pentru învăţat am încercat să ne lămurim stând de vorbă cu psihologul educaţional Mişu Slătculescu.
„Încrederea în foţele proprii şi interesul scad vertiginos în şcoala gimnazială şi în liceu“
Ni se spune constant cum creierul celui mic absoarbe informaţiile ca un burete şi cât de bine este să-l stimulăm permanent. Psihologul Mişu Slătculescu merge mai departe, explicând cât de firesc este pentru un copil între 2-3 ani şi 9 ani să manifeste un interes deosebit pentru tot ce-l înconjoară şi o dorinţă permanentă de a explora. „La această vârstă au cu toţii o motivaţie intrinsecă foarte mare de a cunoaşte, de a deveni independenţi. După 9 ani şi până la 10-11 ani această motivaţie scade până la 97%, însă scăderea mare, de 35%, apare pe fondul adolescenţei, a ceea ce se produce în organism. Schimbările endocrine îşi pun amprenta şi asupra încrederii în propriile puteri“, explică psihologul.
În învăţământul primar, motivaţia este la cote optime. Copiii acumulează cu relativă uşurinţă cunoştinţe, elementele simple se reţin cu lejeritate. Din clasa a V-a lucrurile încep să se schimbe pe mai multe paliere. Noile provocări necesită deja un bagaj serios de cunoştinţe, încep să se realizeze sinteze, analize, intervin mecanisme de autoevaluare continuă. De aceea de la clasele mici trebuie insistat pe fixarea deprinderilor congnitive, pentru a putea trece la nivelul următor.
Nivelul minim al motivaţiei şi al încrederii în sine apare la liceeni, confruntaţi cu adevărate furtuni endocrine. Doar perspectiva examenului de Bacalaureat îi trezeşte pe cei mai conştiincioşi prin clasa a XI-a, astfel că 65-70% dintre liceeni încep să conştientizeze nevoia de a învăţa.
Evidenţiaţi-i reuşitele, atrageţi atenţia cu prudenţă asupra eşecului
Nu doar la vârste mai mari lipsa motivaţiei este o problemă. Ideal ar fi să nu se ajungă în acel punct, motiv pentru care copilul trebuie permanent stimulat. Aspecte aparent banale fac din copilul nostru un independent şi-i cresc stima de sine. „O greşeală frecventă pe care o fac părinţii este aceea că-l ajută pe copil să se îmbrace şi să-şi lege şireturile până la 10-12 ani. Trăirea unui copil care reuşeşte la 4-5 ani să-şi lege şireturile e asemănătoarea cu a unui cercetător care primeşte premiul Nobel pentru reuşita sa. Nu e acelaşi lucru dacă va reuşi asta la 7 ani, când aproape toţi copiii o fac. Actele de independenţă îi cresc stima de sine. Copiii trebuie antrenaţi în activităţile zilnice şi lăsaţi să facă lucrurile singuri, au nevoie de deprinderi care le folosesc şi-i scot din situaţii penibile mai târziu, în adolescenţă, când o stângăcie provoacă trăiri de neimaginat“, mai spune psihologul.
Temele, mai mult decât necesare
Cei care sunt împotriva temelor impuse de dascăli nu vor fi foarte încântaţi să afle cât de necesar este acest exerciţiu. Toate achiziţiile trebuie fixate, spune specialistul, cu atât mai mult cu cât la gimnaziu lucrurile se complică, aşa că dacă învăţătorul „nu-i omoară cu temele“ e de preferat să-i daţi celui mic de lucrat suplimentar. Interesul pentru educaţia copilului manifestat de părinte trebuie să fie real, cu toată criza de timp care ne macină pe toţi.
La fel de necesar este şi ca cel mic să primească laude pentru reuşitele sale, nu însă într-un mod exagerat care-l va face să creadă că este cel mai bun chiar şi atunci când lucrurile nu stau tocmai aşa. Şi eşecul trebuie luat în discuţie, cu tact, pentru a nu interveni demotivarea.
Lucrurile stau la fel şi la şcoală, unde dascălii cu vocaţie vor şti întotdeauna când să laude un copil şi când să atragă atenţia asupra nereuşitelor sale. Ceea ce distruge încrederea unui copil e uşor de recunoscut şi de neacceptat. Elevii cărora li se spune „Eşti prost!“ vor ajunge să creadă cu tărie acest lucru, cei respinşi permanent de învăţător sau profesor îşi vor pierde încrederea, cei care sunt „săriţi“ constant atunci când li se cer răspunsuri, chiar dacă îşi anunţă intenţia de a răspunde, sunt vizaţi de acelaşi pericol.
„La noi s-a uitat, din păcate, acest tact didactic! Un învăţător cu vocaţie tratează cu echilibru toate situaţiile, nu e nevoie de cursuri“, mai spune Mişu Slătculescu.
„Copiii de la liceele vocaţionale intră în şcoală motivaţi şi doar 8-9% îşi pierd această motivaţie până la sfârşit“
Deşi s-au întors pe toate feţele rezultalele obţinute de elevi în ultimii ani la examenele naţionale, nu s-a ajuns la o concluzie validă. Studiile realizate, în schimb, de psihologii şcolari au scos în evidenţă un adevăr simplu: elevii au nevoie să fie stimulaţi, au nevoie să iasă în evidenţă.
„Din cercetările pe care le-am realizat personal în anii trecuţi a reieşit clar ideea că în învăţământul de masă, comparativ cu învăţământul vocaţional - indiferent că e vorba de artă, teologie, profil sportiv, liceu militar etc. – elevii pierd mult mai repede motivaţia. Copiii de la liceele vocaţionale intră în şcoală motivaţi şi doar 8-9% îşi pierd această motivaţie până la sfârşit. Învăţământul vocaţional are o anumită structură, o anumită programă, un format educaţional cu specific foarte bun. Acolo se desfăşoară activităţi care fac legătura cu profesia, cu viaţa – pictat, desenat, sport, ..., totul are aplicaţii clare.
În învăţământul de masă totul e teoretizat, rar se mai intră în laborator, s-a renunţat la orele de sport, orele de desen, de muzică, de arte se dau şi profesorilor fără pregătire, deşi elevii au foarte mare nevoie de toate astea, este ceea ce-i scoate, de fapt, din masă. Sunt şi tineri care au hobbyuri, au talente, ca toţi oamenii, chiar dacă mai târziu le urmează sau nu. Aceste activităţi le dau încredere în sine, îi diferenţiază.
Sportul, de exemplu, este un stimulent foarte bun. Oferă lucrul în echipă, bazarea pe echipă, îi învaţă disciplina, nu în sensul milităresc al cuvântului, ci în sensul în care înveţi respectul tău şi al celorlalţi. Îi învaţă ceea ce înseamnă a fi răspunzător de tot ce faci“, mai spune psihologul educaţional Mişu Slătculescu, care pledează pentru angrenerea elevilor, în programele after-school, de exemplu, în activităţi artistice, sportive, activităţi în aer liber, etc.
CITIŢI ŞI:
Se încarcă comentariile...
