Cum a devenit bullying-ul în şcoli un fenomen imposibil de stăpânit în România: „Înainte erau nişte vorbe. Acum nu mai poţi controla informaţia“

Micile răutăţi între adolescenţii de altădată capătă astăzi, odată cu transmiterea mult mai rapidă a informaţiei, dimensiuni de coşmar, cu efecte pe toată viaţa pentru victime FOTO: arhiva

Micile răutăţi sau chiar conflictele tranşate cel mult cu bătaie în curtea şcolii cu 30 de ani în urmă au căpătat, în realitatea şcolii româneşti contemporane, dimensiuni nebănuite, iar profesorii care nu mai pot gestiona fenomenul cer ajutorul specialiştilor.

Bullying-ul, definit drept un comportament ostil, de umilire, care poate ajunge până la violenţe fizice, a căpătătat în majoritatea şcolilor din România amploarea unui fenomen. Copiii se etichetează, se jignesc, iar cei mai „slabi“ devin rapid obiectul batjocurei celor „puternici“.

Victime pot fi copiii care nu au o situaţie materială foarte bună, sau, din contra, cei „de bani gata“, „tocilarii“, tot ce este perceput la extreme. Doar că lucrurile nu se mai întâmplă ca în generaţia părinţilor elevilor de astăzi, Internetul şi reţelele sociale făcând ca totul să capete dimensiuni aproape de necontrolat.

Profesorii se simt deseori depăşiţi, spun consilierii şcolari, care sunt psihologii, psihopedagogii şi sociologii din şcoli. În cabinetele lor ajung mai devreme sau mai târziu „copiii-problemă“, dar mai ales victimele acestora,. Este nevoie de intervenţia organizată, spun psihologii, pentru  că resursele specialiştilor sunt limitate, norma pentru consilierii şcolari fiind de minimum 800 elevi/consilier.

„Tot ce a ştiut un profesor să facă a fost să ceară ştergerea mesajelor. Poliţiştilor nu le-a convenit “

„Încetaţi să mai comparaţi generaţiile de elevi şi comportamentul acestora“, le spun psihologii dascălilor rămaşi, în multe situaţii, fără soluţii. Asta pentru că lucrurile se întâmplă altfel, elevii din generaţiile actuale au alte preocupări şi de aici şi problemele capătă forme diferite.

„Este un fenomen nou şi trebuie să învăţăm să ne adaptăm. Foarte mulţi dintre colegii noştri nu ştiu cum să-l gestioneze. A existat dintotdeauna, doar că nu sub formele astea. Au fost situaţii în care era bullying pe Internet şi tot ce a ştiut un profesor să facă a fost să ceară ştergerea mesajelor referitoare la persoana respectivă. Poliţiştilor nu le-a convenit acest lucru, pentru că a intrat pe partea de compromitere a anchetei. În primă fază cam asta vrei să faci – «Opriţi toate filmuleţele, nu mai faceţi astfel de lucruri!». Principalul asta este, să iei măsuri atunci, pe moment, să nu mai fie difuzate. Dar mai sunt şi efecte pe termen lung pe care noi nu mai ştim cum să le gestionăm. Până acum era simplu: se bat între ei, îi desparţi, îi împaci, simplu, dar în condiţiile în care ai un conflict din ăsta, pe care pe Internet chiar nu poţi să-l gestionezi... Nu poţi să fii pe toate grupurile lor, e vorba de intimitatea lor, e vorba de partea de alterare a imaginii unei persoane, astea chiar se învaţă, tocmai pentru că, sincer, la noi, pe la cursurile de formare a cadrelor didactice, nu prea se discută astfel de lucruri, se discută cum să predai, ce să faci la catedră, dar nu te învaţă nimeni cum să gestionezi conflictele între copii sau cum să gestionezi un astfel de fenomen care este foarte-foarte complex“, spune psihologul şcolar Aurora Szocs.

Nu toate cadrele didactice ştiu că bullying-ul constituie infracţiune, nu ştiu nici toţi copiii, cu atât mai puţin există metode şi instrumente de combatere la îndemâna dascălilor. Ar trebui, însă, pornit chiar de mult mai înainte, crede psihologul, de la prevenirea unor astfel de comportamente, lucruri posibile prin apropierea profesorilor de cei pe care îi au în faţa lor, în bănci, şi care nu mai seamănă cu nicio altă generaţie precedentă.

„Trebuie să învăţăm să prevenim acele situaţii, pentru că în momentul în care s-a ajuns deja la bullying în formă foarte gravă, foarte dificil mai repari ceva. Copilul ăla toată viaţa rămâne cu traume. Să se ajungă la umilire, asta e cea mai gravă formă. Fac tot felul de miştouri, de afirmaţii, dar formă gravă înseamnă formă repetitivă, adică să se ajungă la situaţia în care să nu mai poată ridica ochii din pământ, inclusiv la nivelul lui să se manifeste umilirea asta, să ajungă să creadă ceea ce expun ceilalţi, să interiorizeze toată umilinţa. Dacă are susţinere de acasă e altceva, dar dacă îl umilesc şi ai lui acasă şi îi spun că nu e bun de nimic...“, explică psihologul cum se ajunge la situaţii greu de combătut chiar şi în cabinetul specialistului.

„Unul umileşte, celălalt o păţeşte, dar mai sunt pe lângă 30 care stau şi se uită ca la spectacol, sau mai şi filmează, asta este foarte grav“

Deseori ceea ce pare o simplă tachinare între colegi ajunge la mult mai mult şi pentru că lucrurile nu sunt oprite din faşă. Aici ar trebui să intervină profesorii, în măsura în care au cunoştinţă de astfel de lucruri şi empatizează, dar şi colegii, iar în cazul ultimilor situaţia e problematică.

„Tot timpul fac mişto, aşa se exprimă ei. Mai greu este să intervină ei, pentru că în momentul în care intervin, ajung ei să fie umiliţi. De cele mai multe ori cea mai periculoasă reacţie este: «nu mă bag, pentru că nu vreau să fiu în situaţia respectivă, să nu râdă de mine în condiţiile în care îi iau apărarea». Dar eu i-am învăţat tot timpul să reacţioneze. Pe mine mă sperie reacţia asta de spectator. Sunteţi atâţia în clasă când vezi că îl bate ăsta . Este o pasivitate care este poate mai periculoasă decât reacţia în sine, că în definitiv unul umileşte, celălalt o păţeşte, dar mai sunt pe lângă 30 care stau şi se uită ca la spectacol, sau mai şi filmează, asta este foarte grav“, semnalează psihologul.

„Părintele spune: «A, eu credeam că se joacă pe telefon, pe jocuri de doi lei»“

Psihologii pledează, mulţi dintre ei, şi de multă vreme, pentru un control real pe care adulţii să îl exercite asupra copiilor de orice vârstă. De efectele negative ale folosirii telefoanelor încă de la grădiniţă, sau mai de devreme, s-a scris şi s-a vorbit enorm, însă când vorbeşti de bullying realizezi şi mai bine cât de mare poate fi acest rău. De la vorbele răutăcioase împrăştiate printre cunoscuţi, cum se întâmpla în urmă cu 10-20-30 de ani, s-a ajuns la filmuleţe compromiţătoare, injurii, acuze, ameninţări pe grupuri şi reţele de socializare, cu efecte devastatoare. Este pericolul pe care, din păcate, nu-l percep părinţii când aleg să le ofere copiilor „tot ce n-am avut eu“.

„Componenta de on-line a bullying-ului, care este mult mai gravă, informaţia se distribuie mult mai uşor, asta ar fi diferenţa faţă de situaţia din urmă cu 20 de ani. Înainte erau nişte vorbe sau se băteau între ei, dar îşi rezolvau conflictul cumva. Acum se transmite, se discută şi nu prea mai poţi să mai controlezi, n-ai de unde să ştii pe ce grup a apărut informaţia. Au scos o poză sau un filmuleţ şi nu poţi să gestionezi, nu poţi să ştergi de pe serverul respectiv, nu poţi să ştii pe unde a fost distribuită. Nu prea ai control on-line. Astea rămân şi mai apar peste nu ştiu câţi ani. Acelaşi filmuleţ care a apărut prin 2017, l-a mai găsit cineva în 2019 şi l-a lansat din nou. Când eram noi mici, o vorbă o spuneai şi asta era, se ducea vorba, dar nu rămâneau atât de bine înfiripate, nu rămâneau dovezi clare ale umilinţei, acum ori se fotografiază, ori îşi fac filme, depinde de fiecare.

Aici, sincer, mai intervine şi controlul pe care-l au părinţii asupra telefoanelor. Şi nu prea-l au. Copiii îşi fac conturi pe Instagram de la 7 ani, îşi fac conturi pe Tik-Tok, îşi fac conturi pe Facebook, pe toate minunile, şi părintele spune: «A, eu credeam că se joacă pe telefon, pe jocuri de doi lei». Păi, tu nu te uiţi niciodată?! Eu nu accept ideea să aibă copilul meu telefonul parolat. Îl are parolat pentru toţi ceilalţi, dar nu pentru mine ca părinte, pentru că noi facem parte din aceeaşi categorie, nu se pune problema să ai secrete faţă de mine. Nici eu nu îl am parolat, telefoanele stau toate într-un singur loc, părinţii trebuie să înţeleagă că sunt programe prin care poţi să controlezi telefonul copilului. Sunt soft-uri foarte uşor de instalat, în care poţi să-i restricţionezi activitatea la o jumătate de oră  - o oră pe zi. Poţi să vezi raport în fiecare săptămână, pe ce site-uri a intrat, unde poate să intre“, mai spune specialistul, care subliniază nevoia de intervenţie, pentru a putea fi controlat bullying-ul, atât în rândul elevilor, cât şi al profesorilor şi al părinţilor.