Cum arată şcolile tehnologice din Ungaria. Profesorii români care au rămas marcaţi după contactul cu rigoarea modelului maghiar
0
Pot studia în limbi străine mai multe discipline, au laboratoare de practică bine dotate şi materiale suficiente, atmosfera din şcoală e relaxată, profesorii sunt aleşi în baza CV-ului, iar perspectiva de angajare, după absolvire, nu e o poveste. În plus, în anii de şcoală chiar pot avea iniţiative, elevii organizând evenimente la care doar îşi invită profesorii
Mai mult de 40 de profesori din judeţul Olt au văzut, spre finele anului şcolar 2017-2018 cum se studiază în liceele tehnologice din străinătate, în special în oraşul Gyor, din Ungaria, şi de ce elevii se îndreaptă către învăţământul tehnic fără regrete, ba, mai mult, concurenţa, în anumite şcoli, este mai mare decât la liceele teoretice.
Dacă în România încă se crede că „doar elevii slabi ajung la Profesională“, pe parcursul gimnaziului elevii fiind permanent avertizaţi – „la Agricol (Construcţii, Mecanici etc.) ajungeţi dacă nu învăţaţi!“, în străinătate, şcolile tehnice sunt, pentru o mare parte a elevilor, din start prima opţiune. Ştiu din gimnaziu ce vor şi aleg să înveţe o meserie pe care o pot practica imediat după absolvirea şcolii. De cele mai multe ori, angajatorii îi selectează încă din timpul studiilor, aceştia fiind mulţumiţi de nivelul profesional al viitorilor angajaţi. Mai mult, aceiaşi angajatori se implică în mod real, stagiile de practică nefiind de formă.
Până la 19 ore de limbă străină pe săptămână
Iniţiatoarea schimbului de experienţă cu un liceu din Ungaria, din oraşul Gyor, este profesoara Cristina Mihuţ, metodist în cadrul Casei Corpului Didactic Olt. Zeci de profesori din judeţ, de la grădiniţă şi până la liceu, au stat de vorbă, zile întregi, cu profesorii şi elevii liceului din Gyor, unul complex, cu filieră atât teoretică, cât şi tehnologică şi vocaţională, una dintre specializările în care se pregăteau elevii fiind turism şi alimentaţie publică.
Atelierele în care fac practică elevii maghiari
„Am vrut să vedem ce se întâmplă, cum se întâmplă, care este diferenţa între ce fac ei şi ce facem noi. Şi ei, ca şi noi, au şcoli care încep cu primarul şi termină cu liceul. Ei aveau şi vocaţionalul, am putut să intrăm efectiv la ore, inclusiv la cele specifice turismului – ospătar, bucătar, dedicate celor care se pregăteau să devină agenţi de turism, şi la ore de curs mai mult sau mai puţin obişnuite“, povesteşte prof. Mihuţ despre experienţa de la şcoala cu un nume imposibil de ţinut minte: Gyüri Szolgáltatási SZC Krúdy Gyula Gimnáziuma, Két Tanítási Nyelvü Középiskolája, Turisztikai és Vendéglátóipari Szakképzü Iskolája.
Ateliere pentru elevii care se pregătesc pentru un loc de muncă în alimentaţie publică
Diferenţele, unele dintre ele considerabile, le-au sărit profesorilor români imediat în ochi. „Au bilingv, cum avem şi noi, dar au şi şcoli vocaţionale. Aveau posibilitatea să facă şi maghiară-engleză, dar şi posibilitatea să facă două limbi străine, de ales între engleză, franceză, germană. Mulţi optau pentru germană, pentru că liceul are contracte cu Germania. Ne-a plăcut faptul că merg cu această idee de bilingv, indiferent de profil, am înţeles că şi în domeniul tehnologic există astfel de clase, şi chiar şi la gimnaziu au această posibilitate. Ei le numeau bilingve, nu intensive, cum există la noi, cu alte cuvinte şi în gimnaziu puteau să studieze istorie, geografie în limba pe care o alegeau, nu doar să facă ore de limbă străină“, a explicat profesoara Mihuţ despre cele descoperite la liceul ungar, de la profesori aflând că elevii pot avea până la 19 ore de limbă străină pe săptămână.
„Statul maghiar finanţează meseriile căutate la un anumit moment“
Cum fac vecinii noştri să nu scoată pe piaţă şomeri cu diplomă aveau să afle dascălii olteni din discuţiile purtate cu profesorii din liceul din Gyor, o parte dintre aceştia fiind români. „Planurile acelea pe cinci ani, să zicem, sunt mult mai concrete, mai aplicate la realitatea locului. Ei stabilesc, de exemplu, că în regiunea X este nevoie să se dezvolte foarte bine clasele de agricultură, şi atunci în regiunea respectivă se alocă fonduri pentru clasele de agricultură şi e mărit numărul de locuri, în timp ce în alte zone, se stabilesc locurile şi fondurile în funcţie de nevoile de dezvoltare ale zonei respective“, a continuat iniţiatoarea proiectului.
Un mic muzeu al şcolii
O procedură similară există, teoretic, şi în România. Reprezentanţii şcolilor, cei ai comunităţilor locale şi angajatorii întâlnindu-se şi punând la cale un plan de învăţământ aplicat – se susţine în teorie – la evoluţiile pieţei muncii. Dar în realitate încă atârnă mult mai greu calificările cadrelor didactice titulare în sistem, care predau, în bună parte, discipline neadaptate la ceea ce-şi doresc angajatorii, după programe învechite şi folosindu-se de o bază materială adesea încremenită în trecut.
Această diferenţă a subliniat-o şi profesoara Carolina Guraliuc, o altă participantă la schimbul de experienţă maghiaro-român: „Am văzut o şcoală foarte frumoasă, în care practica se făcea, chiar se făcea, dar mai e şi altceva. Statul maghiar finanţează meseriile căutate la un anumit moment şi, spre exemplu, meseria de ospătar era una dintre cele finanţate. Ei se plângeau, spre exemplu, că-i şcolarizează, îi pregătesc pentru această specializare şi le pleacă foarte mulţi în Austria. Tot timpul aveau nevoie de chelneri calificaţi“.
Finanţare nu în funcţie de numărul de elevi, ci în funcţie de interesele pe care toată ţara le are
Cum de s-a ajuns la învăţământ de calitate se poate descifra analizând modul de finanţare, au concluzionat profesorii din Olt. Dacă în România şcolile ţin mai mult decât orice să-şi păstreze elevii, fiecare tânăr care frecventează cursurile însemnând bani, iar profesorii nepermiţându-şi să-i lase corigenţi sau repetenţi, riscând ca aceştia să abandoneze, în Ungaria, sistemul este interesat să dea societăţii profesioniştii de care are nevoie.
Spaţii de respiro, pentru elevi şi profesori, în holul şcolii
„Pot să meargă să facă ceea ce noi numim învăţământ dual. La ei este mult mai dezvoltat, copiii din vocaţionale tehnologice intră şi fac practică efectivă în uzine, nu există aşa multă reticenţă din partea angajatorilor, din contră, vin către şcoli şi probabil sprijină financiar. Au o finanţare nu în funcţie de numărul de elevi, ci în funcţie de interesele pe care toată ţara le are la momentul respectiv“, a continuat prof. Mihuţ să-şi expună concluziile.
Cum sunt selectaţi profesorii
O altă diferenţă care, cel mai probabil, ar fi greu acceptată de corpul profesoral din România, dacă modelul s-ar transpune la noi, este modul cum sunt încadraţi profesorii. Nu şcoala şi nici inspectoratul şcolar sunt responsabile să-i găsească un post unui profesor „titular în sistem“, cum se întâmplă la noi, ci piaţa muncii reglează toate aceste aspecte.
Delegaţia din Olt, alături de gazde, în holul liceului
„Au o mobilitate mult mai dezvoltată decât la noi, deşi şi ei au trecut prin transformări destul de ciudate, în sensul că aveau până acum vreo cinci ani un alt sistem – nu existau inspectorate şcolare, se subordonau unei direcţii din primărie. A fost o reţetă de succes pentru ei, din moment ce a rezistat atâţia ani, însă acum cinci ani s-a luat hotărârea să se revină şi la ei la o formă similară cu cea din România, iar în unele zone funcţionează foarte bine, în altele, nu. Este vorba de acea dublă subordonare – financiar ţin de primărie, din punct de vedere didactic – de Inspectorat. Ei nu au inspectorat în forma în care îl avem noi, m-a uimit, ei au o structură care se ocupă cu dezvoltarea resurselor umane. Profesorii se duc şi-şi pun CV-ul şi documentele relevante pe o platformă, directorii care sunt în căutare de profesori accesează platforma respectivă şi îi cheamă la interviu. Şi de o parte şi de cealalată există această posibilitate de căutare. Piaţa muncii este mai mobilă“, subliniază prof. Mihuţ.
Profesorii şi elevii sunt încurajaţi să vină la şcoală cu bicicleta
Noţiunea de titular nu există, este mai degrabă vorba de o stabilitate instituţională, în sensul că odată angajat într-o şcoală, dacă nu ai făcut ceva care să-i deranjeze pe copii, pe părinţi, instituţia în general, şcoala are tot interesul să te păstreze. În momentul în care a venit o inspecţie şcolară la ei înseamnă că s-a întâmplat ceva foarte grav, mai explică profesoara. Dascălii, pe de altă parte, chiar nu au teama controalelor, pentru că ştiu că dacă-şi respectă orarul, programa, ţintele fixate şi avizate, totul este în ordine.
Liceul cu un an pregătitor, cu studiu intens al limbilor străine
O altă posibilitate pe care o au elevii din Ungaria este aceea de a părăsi cu un an mai devreme gimnaziul, urmând să prelungească liceul cu un an. În acel prim an de liceu, în fapt unul pregătitor, elevii studiază intensiv limbile străine. „Vorbeau copiii ăia o engleză impecabilă, şi germană. Este cumva un an pregătitor înaintea liceului, şi în anul ăla aveau 12 ore de limbă străină, vorbeau impecabil. Şi puteau să solicite această rută“, a explicat profesoara Carolina Guraliuc.
Profesorii participanţi au mai aflat de la profesorii-gazdă că, ce-i drept, nu toate şcolile sunt la fel în Ungaria, liceul vizitat fiind unul în care nu se punea prea mare accent pe rigori vestimentare, de exemplu, dar că sunt şcoli în care uniforma este obligatorie. Clădirea liceului i-a impresionat, de asemenea, pe oaspeţi, totul inspirând deschidere.
Una dintre primele întâlniri între profesorii din România şi cei ai liceului-gazdă
„Construcţia ca atare pare modernă pentru noi. La ei se intră printr-un foaier şi de acolo în mai multe aripi ale clădirii. Aveau vreo două săli de sport dotate cu de toate, copiii, foarte relaxaţi, erau în pantaloni scurţi-scurţi la ore. Asta prin comparaţie cu alte şcoli, pentru că din discuţiile cu profesorii, am aflat că sunt şcoli în care uniforma este obligatorie“, a descris prof. Mihuţ.
Pe profesoara Valeria Diaconu a mai impresionat-o ceva foarte mult: faptul că rolul Consiliului Elevilor era bine definit, iar tinerii chiar aveau iniţiative. „Consiliul Elevilor venea şi spunea: «Astăzi vrem să facem următoarea activitate». Ei veneau şi te invitau. Totul venea dinspre elevi, nu le spunea dirigintele ce să facă sau cum să facă“, a spus prof. Diaconu.
Clasele de bucătărie: şase elevi şi un profesor bucătar
Accentul în liceele tehnologice din Gyor se pune pe elev, şi nu doar în scripte, iar acest lucru este dovedit cam de tot ce se întâmplă în şcoală. În bazele de practică, profesorii români au văzut ceea ce şi-ar dori să vadă şi în România, deşi şi la noi, a spus prof. Cristina Mihuţ, sunt unităţi şcolare care şi-au dotat atelierele şi laboratoarele cu bani europeni. Ce se întâmplă diferit la vecini este faptul că se lucrează cu grupe mici, sunt echipe întregi de profesori care se ocupă de pregătirea practică a elevilor, iar acestora din urmă li se oferă posibilitatea să înveţe greşind.
„Am fost noi la o oră de gastronomie: erau şase elevi şi un profesor. Şi am întrebat: «Ceilalţi elevi unde sunt?». Şi ni s-a răspuns că sunt cu altcineva. Şase copii alcătuiesc o grupă. Bucătăriile aveau undeva la 20-30 de posturi de lucru, cât să intre o clasă întreagă, dar, la fel, ni s-a explicat că nu este un om care lucrează cu 30 de copii, sunt mai mulţi profesori-bucătari. Nu era nouă baza, dar era bine dotată, şcoala era construită după alte principii“, a povestit prof. Mihuţ.
„Dacă cineva greşea reţeta, nu-l certa nimeni“
Prof. Valeria Diaconu, de asemenea participantă la proiect, a completat-o: „Aveau două bucătării foarte bine utilate, cu toate ingredientele oferite de şcoală. Dacă cineva greşea reţeta, nu-l certa nimeni, lua totul de la capăt. Aveau într-o săptămână două ore de practică, şi de teorie până la 30, iar în săptămâna cealaltă, toate de practică, astfel încât ce acumulau ca teorie să pună în practică, la clasele de profesională“.
Ce se poate aplica în şcoala românească
Tocmai pentru că structura învăţământului este în bună parte asemănătoare cu cea din România, profesorii care s-au bucurat enorm de experienţa din Ungaria spun că multe lucruri bune s-ar putea transpune şi la noi.
„Mi-a plăcut foarte mult organizarea şi ar putea deveni o practică în România, în sensul că ei (n.r. – profesorii maghiari) stau, mai mult sau mai puţin, opt ore în şcoală. Au o cancelarie dotată suficient de bine încât fiecare profesor să stea şi să-şi poată face treaba. Cancelaria lor arăta ca un cabinet de informatică, dotat cu vreo 30 de posturi de lucru. Am înţeles că e fiecare cu locul lui. Şi încă ceva: în toată şcoala, oriunde exista un spaţiu gol, acesta era imediat amenajat cu o canapea şi un fotoliu, nu ne-au spus ei că este spaţiu de recreere, dar atâta vreme cât ele există, probabil că sunt şi folosite în scopul ăsta. Într-ade-văr, prin comparaţie cu ce suferim noi în multe dintre şcoli, că nu mai ştim pe unde să ne mai băgăm, la ei problema asta de spaţiu nu există. Aveau foarte mult spaţiu pentru clase, aveau posibilitatea, fără niciun fel de probemă, să împartă clasa în două şi să meargă să lucreze pe grupe. Cabinet separat pentru profesorul de fizică, şi cabinet separat însemna că era dotat cu o grămadă de spaţii, inclusiv de expunere. Foarte mult material didactic la dispoziţie, laboratorarele dotate cu substanţe şi cu aparatură“, a concluzionat prof. Cristina Mihuţ.
În cancelariile şcolii (sunt mai multe), fiecare profesor are un „post de lucru“
Ea crede, însă, că schimbarea de atitudine ar fi, de fapt, cea mai importantă în şcoala românească: „Am avut câţiva directori împreună cu noi, unele dintre cele văzute le pot aplica la ei. Eşti într-un context politic educaţional în care asta ai, cu asta te descurci. Mie schimbarea de atitudine a fiecărui individ în parte mi se pare foarte importantă, pentru că, pe de o parte mă duc şi văd ce fac ei, îmi place şi tind spre ceva“, a mai spus profesoara olteancă.
Se încarcă comentariile...
