Cum a ajuns Nicolae Titulescu deputat de Olt în 1937. Discurs imprimat pe placa de gramofon şi campanie prin intermediari

Marele diplomat s-a lansat într-o luptă pentru care adversarii erau mult mai bine pregătiţi FOTO Adevărul

Deşi primise dreptul de senator pe viaţă, Nicolae Titulescu era convins, cu foarte puţin timp înainte de alegeri, de Iuliu Maniu să candideze, în 1937, pentru un post de deputat pe listele Partidului Naţional Ţărănesc, în Olt, derulând o campanie în absenţă, dar cu mijloace cel puţin neobişnuite la acel moment: un gramofon montat pe un automobil, din care alegătorii de la oraşe şi sate îi ascultau mesajul.

Nicolae Titulescu a fost cu greu convins să candideze pentru alegerile din 1937, spun istoricii. La putere se afla Partidul Naţional Liberal, care îl înlăturase „într-un mod ignobil“, iar diplomatul se întorcea în ţară după o perioadă de boală, petrecută în străinătate. Cel care l-a convins a fost Iuliu Maniu, care luase act de dorinţa manifestată public de a reveni în ţară, a se implica în viaţa politică şi a-şi relua activitatea la Facultatea de Drept din Bucureşti.

„Atât Iuliu Maniu cât şi Nicolae Titulescu înţelegeau să dea o lovitură partidului Naţional Liberal. Din raţiuni diferite dar convergente. Dacă Iuliu Maniu gândea la şi acţiona pentru răsturnarea guvernării liberale, pentru revenirea naţional-ţărăniştilor la putere, Nicolae Titulescu nu putea uita că guvernul Tătărescu îl eliminase de la putere într-un mod ignobil şi dorea să răspundă în mod specific acestei nedreptăţi, gestul fiind mai mult o sfidare, o poziţionare adversă pe eşicherul politic românesc“, era de părere titulescologul George Potra, poziţie susţinută în lucrarea „Candidatura lui Nicolae Titulescu în alegerile parlamentare din 1937 pentru un post de deputat în judeţul Olt şi reacţia adversarilor politici“, publicată în anuarul Muzeul Oltului din 2011.

Cât de bine îşi cântăriseră şansele PNŢ şi Nicolae Titulescu e greu de apreciat, bazându-se, probabil, specula istoricul George Potra, pe erodarea guvernării naţional liberalilor, pe de o parte, şi pe prestigiul indiscutabil al lui Nicolae Titulescu. „Naţional-ţărăniştii îşi supraevaluau audienţa publică, ignorând faptul că cei ce organizau alegerile păstrau întotdeauna prima şansă. Nicolae Titulescu miza, de fapt, exclusiv, pe aura sa internaţională, făcând abstracţie de faptul că marea masă a electoratului românesc era preocupată şi confruntată cu probleme de politică internă, cu probleme economice şi sociale“, aprecia istoricul Potra. Mai mult, în perioada 1932 – 1936 Titulescu fusese preocupat exclusiv de problemele de politică externă, iar în ultimul an lipsise din ţară.

Titulescu a vrut judeţul Alba, Maniu n-a cedat fieful său

„De ce a insistat Iuliu Maniu ca Nicolae Titulescu să candideze în judeţul Olt? E de presupus că Partidul Naţional Ţărănesc (liderul său) a avut în vedere originea olteană a omului politic şi diplomatului român, legăturile sale de rudenie în respectiva zonă, preţuirea de care se bucura în rânduirle locuitorilor“, aprecia istoricul, menţionând însă că anterior circulase varianta în care Titulescu îi ceruse lui Maniu ca judeţ pentru candidatură Alba, „unde Maniu candidează de când face politică şi nu poate renunţa deloc“. Pentru a face decizia candidaturii şi mai stranie, George Potra aminteşte de avertizările pe care doamna Titulescu le primise, „că gardiştii îl vor omorî“.

Aşa ajunge să candideze într-un fief liberal, unde PNŢ nu avea o structură amplă şi nici bine organizată. Nu existau mijloacele de propagandă de care dispuneau competitorii, nu se puteau pune la dispoziţie fondurile necesare, Titulescu nu avea experienţa campaniilor electorale în ţară şi mai ales la ţară, campania electorală se desfăşura într-o lună de iarnă, candidatul nu avea o stare de sănătate foarte bună etc. etc.

„Nicolae Titulescu nu s-a angajat în luptă personal şi direct, lăsând pe seama unor prieteni şi colaboratori, care veneau însă din zona diplomaţiei internaţionale şi care nu erau originari din Olt, şi a unor mijloace de propagandă care nu erau proprii societăţii româneşti de la acea vreme, desfăşurarea campaniei sale electorale, care, de înţeles, aşa fiind, nu se putea încheia cu succes“, scria titulescologul Potra.

Se obţin însă aprecierile liderilor, presei favorabile PNŢ şi susţinătprilor, dar şi reacţii violente din partea adversarilor politici. Partidul Naţional Creştin începe să-l critice personal, prin liderii săi A.C. Cuza şi O. Goga. „Furia liberalilor, gogiştilor, cuziştilor şi vaidiştilor ş.a. avea să se reverse oarbă asupra lui Nicoale Titulescu, acoperindu-l pe acesta cu un torent de reproşuri, acuze şi injurii“, notează Potra în lucrarea amintită.

Campanie prin intermediari

„S-a angajat târziu în campanie, cu doar 10 zile înainte de data propriu-zisă a alegerilor“, scria Potra, suspectând că Titulescu ar fi cedat foarte greu şi în ultimul moment insistenţelor liderului Iuliu Maniu şi, cel mai probabil, era şi îngrijorat de declaraţia de război a lui Corneliu Zelea Codreanu.

Campania a lăsat-o pe mâna unor prieteni şi colaboratori, aleşi neinspirat pentru o campanie pentru care nu aveau expertiză. Aceştia fiind „obişnuiţi cu aerul capitalelor occidentale, cu lumina orbitoare a candelabrelor de cristal, cu granitul şi marmura edificiilor centenare, dar şi a marilor palate administrative, bancare sau ale unor organizaţii internaţionale, cu pluşul scărilor monumentale şi asfaltul marilor bulevarde drapate cu magnolii, exponenţii candidatului nostru au fost cu siguranţă şocaţi să vadă faţa reală a judeţelor şi localităţilor ţării, să cunoască direct primitivismul unor aşezări şi sărăcia oamenilor dintr-un judeţ cu o bogată istorie în fapte memorabile dar parcă uitat ed Dumnezeu, ei s-au dovedit incapabili să se adreseze oamenilor de rând, să le spună vorbe simple, să le răspundă întrebărilor şi apelurilor în puţine şi credibile cuvinte ocolind orice ambiguităţi politico-diplomatice“, scrie istoricul. Lor li se alătură câţiva fruntaşi ţărănişti din zonă şi câteva rude.

Titulescu nu reuşeşte să ajungă deloc la alegătorii săi, mărturia unui fruntaş legionar medicinist inducând ideea că, la un moment dat, a venit la Slatina, cu intenţia de a participa la o mare adunare naţional-ţărănistă, programată la Sala Martinescu din Slatina, a coborît pe peron, însă acolo îl aşteptau: „600 de necunoscuţi: 200 de la Prefectura Poliţiei Capitalei, 200 de la Siguranţa Generală a Statului şi 200 de la Serviciul Secret Român al lui Moruzov.  Aceste 600 de persoane au ocupat peronul gării, s-au strâns unul de altul şi au făcut un baraj şi când a coborât Titulescu din tren n-a putut înainta un metru“, şi-ar fi amintit mult mai târziu medicul Şerban Milcoveanu, citat de istoricul George Potra. Atunci Maniu ar fi cerut ajutor lui Codreanu, care ar fi apelat la Corpul Studenţesc Legionar (ipoteză tratată cu rezervă de istoric, având în vedere conflictul lui Titulescu cu Garda).

Cert este că Titulescu n-a ajuns în faţa alegătorilor, prin judeţ ajungând, în schimb, discursul său imprimat pe o placă de gramofon purtat de un automobil condus de Costel Vişoianu şi un altul condus de Savel Rădulescu.

Afisul electoral, „o producţie parţial nereuşită“

Lista stângăciilor a continuat cu afişul electoral, imprimat la Bucureşti, deşi la Slatina se tipăreau o mulţime de ziare şi reviste, apărut târziu, aproape de ziua scrutinului şi fiind o producţie „parţial nereuşită“. Mesajul către electorat era inadecvat, imaginea lui Titulescu era cea a unui  om bătrân, suferind, nicidecum „nu are lumina unui conducător şi forţa unui învingător“.

În aceste condiţii, în 21 decembrie 1937, Biroul judeţean Olt consemna victoria lui Alexandru Alimăneşteanu, candidatul PNL. Nicolae Titulescu ocupa locul II, obţinând 6595 de voturi, din cele 32.706 valabil exprimate (totalul alegătorilor era de 42.760). Cum Titulescu era deja numit senator pe viaţă, cedează postul de deputat obţinut următorului de pe lista PNŢ, Dumitru Căpăţâneanu.