Cu cât a ajuns să se vândă o ie veche de 70 de ani. „Am avut multe, dar am tot vândut. Dacă sunteţi interesată, vorbim!“
0O sărbătoare care se organizează în localitatea Cezieni, judeţul, încă din 1973, a adus în ultimii ani prosperitate localnicilor. Vizitatorii din ţară şi din străinătate ştiu că obiectele populare înşirate pe porţi şi garduri nu sunt doar de admirat, ci şi de cumpărat la preţul potrivit.
La începutul secolului trecut a fost obiceiul moştenit ca la prima horă a satului de după Paşti tinerele să se mândrească cu veşmintele cusute sau ţesute peste iarnă. În anii grei de foamete şi război, principesa Nicolette Brâncoveanu, căsătorită cu Constantin Mihai Basarab Brâncoveanu, care deţinea o moşie şi în Cezieni, s-a gândit să răsplătească iscusinţa fetelor cu bani şi grâne, astfel că a devenit şi mai aprigă competiţia. A venit comunismul, s-a renunţat la obicei, până în 1973, când s-a organizat prima ediţia a „Sărbătorii Iilor“.
Cu adevărat de amploare această sărbătoare este de câţiva ani, pentru că în sat vin iubitori ai costumului popular din toată ţara şi pleacă acasă cu lucruri nepreţuite. Localnicii au ajuns la concluzia că oricum se-mpiedică de cămăşi, scoarţe, velinţe şi tot felul de lucruri cusute sau ţesute, că e greu să le întreţină, că nu le mai folosesc, pentru că „nu se mai poartă“, aşa că „le fac bani“.
„Am avut mai multe, dar le-am vândut“, auzi cel mai des răspunsul femeilor felicitate pentru frumoasele ii expuse pe porţi, la „Sărbătoarea Iilor“. Multe femei din sat, care între timp s-au apucat sau reapucat de cusut, lucrează astăzi ii, onorând comenzile preluate tot anul. Ele au reuşit, astfel, să crească şi preţul obiectelor vechi, cei care nu ştiu să coasă sau nu au de gând să intre pe această piaţă alegând să se descotorosească de ce mai au prin lăzi, de la părinţi şi bunici.
„Le dau cu două sute, am vândut şi anul trecut“
La umbră, sub nuc, o găsim pe Irina Catrina. A scos la poartă o cămaşă veche, bărbătească, bete (un brâu mai îngust) lungi, de peste doi metri, ii vechi, „foi“ de covoare ţesute în casă, prosoape ţesute, velinţe. A vândut şi anul trecut, dar încă mai are şi, pentru un preţ bun, le vinde şi pe acestea. Din ce are expus, cămaşa şi cele două bucăţi de covor sunt foarte vechi, de la generaţiile trecute, celelalte obiecte le-a ţesut, ne spune, singură la război. „Velinţe, macate, de-astea, mai am multe, nu le-am scos acum. Le şi folosim, nu acum, vara punem şi noi cearşafuri, e prea cald, dar cum se face frig, pune velinţele“, spune femeia, tot încercând să-şi dea seama de ce fel e interesul nostru.
Ne vorbeşte despre cămaşa bărbătească pe care o admirăm. E de vânzare, o vinde cu 500 de lei. Betele le dă cu 200, tot cu 200 dă şi prosopul ţesut în război, din bumbac. La covoare nu avansează un preţ. „Nu m-am gândit încă să le vând, dar dacă sunteţi interesată, vorbim!“, ne lămureşte femeia. A mai vândut şi în anii trecuţi şi va mai vinde, pentru că încă mai are. De ţesut, puţin probabil să se mai apuce, nu mai are pentru ce, nu se mai poartă, ne spune femeia.
„Cămaşa asta a făcut-o mama când avea 15 ani. Acum are 92“
La o altă poartă, o doamnă ne arată pe îndele, foarte mândră, ce a expus. Sunt cămăşi cusute împreună cu mama dânsei, dar şi altele mai vechi. „Asta a făcut-o mama când avea 15 ani. Acum are 92, daţi-vă seama cât e de veche. Eu nu le-aş vinde, pentru nimic în lume. După ziua asta le strâng, le împachetez, le pun frumos în ziare şi mi le iau acasă. Toată dimineaţa a stat mama îngrijorată că nu mai ajung să le punem, pentru că nu le ţin aici“, ne explică interlocutoarea, arătându-ne, mai departe, o cămaşă cu paiete, pe care a purtat-o fiica sa, în Italia. „I-am spus: «Mami, să ai mare grijă, să-mi aduci cămaşa!». Şi a venit cu ea înapoi“, mai spune femeia, mândră de zestre.
„La noi s-a ţesut până acum cinci ani, cred că atât sunt de când am urcat în pod războiul. Nu mai avem pentru ce să facem, că nu se mai poartă, dar am ţesut, covoare, tot felul, le foloseam şi le schimbam. Sunt prin sat oameni care vând, dar noi nu vrem“, ne spune de data aceasta un bărbat. Are expuse covoare foarte frumoase, iar soţia ne arată ia pe care a cusut-o pentru nepoţică. „Am copiat modelul după o cămaşă bătrânească, a mamei mele“, ne lămureşte femeia.
Ajungem şi în colţul satului unde mai toate vecinele, care au trecut, multe, pe la atelierul de cusături menţinut prin intermediul Şcolii Populare de Artă, pe la doamna Olga Filip, cos şi vând. Iile mai simpluţe şi cele stilizate, de stradă, le dau cu 400 de lei, cele cu modele ample, care necesită muncă de luni de zile, mai scump. Spun că le realizează şi după modelul dorit de client, dacă aşa e comanda.
„Destul de dificil de stabilit preţul corect, dacă nu ai minime cunoştinţe în domeniu“
Etnograful Muzeului Judeţean Olt, Claudia Balaş, confirmă că amploarea pe care a luat-o „Sărbătoarea Iilor“ de la Cezieni a determinat, în bună măsură, creşterea preţurilor produselor vechi vândute în comună.
„Logic este ca o ie veche să coste mai mult decât una nouă, iar la Cezieni am văzut, de-a lungul anilor, şi chiar şi la această ediţie, obiecte care pot sta în colecţia unui muzeu. Sunt obiecte autentice, de valoare. Dar am văzut şi altfel de obiecte, realizate, probabil, în comunism, când copiii mai aveau nevoie la o serbare de vreun costum, şi care nu sunt neapărat cusute sau ţesute în casă, ci din obiecte artizanale. Acum, valoarea unei piese o apreciezi ţinând cont de mai multe aspecte şi ai nevoie de cunoştinţe în domeniu. Cât de veche este, în ce stare este, cât de elaborat este modelul, dacă respectă zona etnografică... Sunt lucruri pe care le stabilesc specialiştii. Dar oamenii din Cezieni vând bine, unele obiecte, nu neapărat cele vechi, chiar sunt supraevaluate“, a declarat Balaş.
Cert este că persoanele interesate de obiecte vechi de port popular ar trebui să se pregătească înainte. Vechimea unui obiect poate fi, în condiţiile în care ştii anumite lucruri, stabilită după tipul de material, după vopseaua folosită etc. În cazul iilor noi, mai spune etnograful, ar trebui să ţinem cont nu doar de complexitatea modelului şi de respectarea croiului, ci şi dacă părţile componente sau tivul sunt cusute manual, la câte fire e realizată ia etc.
Se încarcă comentariile...
