Criză de anestezic la Spitalul Slatina. Director medical: „Mai avem pentru săptămâna aceasta şi săptămâna viitoare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O clasă de miorelaxante folosite în 60% din intervenţile chirurgicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina nu mai există la importatori şi distribuitori, iar ministerul a anunţat o achiziţie despre soarta căreia nu se mai ştie nimic, spitalul slătinean având stoc pentru cel mult două săptămâni.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina mai are în stoc aproximativ 100 de fiole de anestezic folosit pentru administrare în sistem inhalator şi aşteaptă alte 100 de fiole de la spitalul de acelaşi rang din Argeş, care a acceptat să acorde cu titlu de împrumut anestezicul. Situaţia a fost anunţată ministerului, în aceeaşi situaţie fiind şi alte unităţi sanitare, iar Ministerul Sănătăţii a anunţat la rândul său că are programată o achiziţie în 8 iunie. Săptămânile au trecut, veştile bune n-au mai venit, iar anestezicul din stoc, deşi s-a impus un consum judicios, e pe terminate.

„Nu s-a pus problema până acum să amânăm, să reprogramăm operaţii, însă am discutat aspectul şi în comisia medicamentului, dar şi cu medicii implicaţi şi am hotărât ca acolo unde se poate opta pentru rahianestezie, pentru care nu avem o problemă privind anestezicul, să se realizeze prin această metodă. Intervenţiile chirurgicale care necesită, însă, această clasă de anestezic pentru care avem probleme în aprovizionare reprezintă 50-60% din total. Sunt situaţii în care nu putem proceda altfel. Spre exemplu la copii nu facem decât acest tip de anestezie. Sperăm ca problemele să se rezolve“, a declarat directorul medical al spitalului, medicul Cătălin Pătru.

Nici precursorii anestezicului în cauză nu mai sunt de găsit fie pentru că nu se mai fabrică, fie pentru că distribuitorii nu au mai găsit doritori. cert este că nu eistă înlocuitori, motiv pentru care rezolvarea crizei rămâne achiziţia ministerului.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite