Comuna care în comunism livra cartofi şi usturoi în Germania trimite acum zilieri la sparanghel. „Duceţi-vă, fraţilor!“

Comuna care în comunism livra cartofi şi usturoi în Germania trimite acum zilieri la sparanghel. „Duceţi-vă, fraţilor!“

Câmpurile care înconjoară Fălcoiu erau renumite pentru produsele obţinute, care mergeau la export FOTO: www.Comuna Fălcoiu - Judeţul Olt (pagina oficială)

Oamenii buni de muncă din localitatea supranumită „Ţara usturoiului“ în urmă cu 30 de ani culeg astăzi sparanghel în Germania. Părinţii lor le livrau în comunism nemţilor cartofi, ardei, vinete şi vestitul usturoi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deşi teama de virus pândeşte la tot pasul, nevoia de a pune o pâine pe masă e şi mai mare, aşa că din localitatea cunoscută cândva drept „Ţara usturoiului“ au început deja să plece, în plină pandemie, spre străinătate lucrătorii în agricultură.

„Au plecat şi de la noi în Germania. «Dom’ne, n-avem casă, n-avem masă, n-avem nimic, ne ducem la muncă». «Duceţi-vă, fraţilor!». Au venit cu o cerere către o firmă de recrutare şi noi să spunem că e casnic şi că se ocupă cu agricultura. Şi-au plecat în Germania. (...) Cred că în jur de 15-20. Sunt mulţi?!  Păi, pleacă sute de aici. La noi, ştiţi, că era o tradiţie cu grădinile, cu astea. Acum, nu mai e. Oamenii au pus gazon în grădină şi pleacă 2-3 luni în Germania sau unde se duc, vin cu 2.000 -3.000 euro, alţii, care apucă mai bine, şi cu mai mult, şi stau iar 2-3 luni acasă, iar se duc pe la nu ştiu ce cultură. Acum au plecat pe la sparanghel, pe la vopsit vapoare...“, spune primarul Alexadru Petrişor, uşor nostalgic la gândul că în 1987, când a venit inginer la fermă, câmpurile în Fălcoiu erau o minunăţie.

„Aveam 300 hectare de legume în câmp. Era, aşa, un câmp cât vedeam cu ochii, iar acum, în toată comuna, dacă mai avem 5 sau 7 hectare de usturoi. Acum a crescut anul ăsta, a dat nenea Daea ajutorul. Cred că avem vreo 20-30 de hectare. Usturoiul îl dădeam la CLF, cartoful timpuriu, la export, în Germania şi Rusia. Usturoiul îl puneam la bază şi-l dădeam uscat la carmangerii, în toată ţara şi nu numai. Primul morcov timpuriu, primele ridichi, usturoi verde, ceapă verde... Noi n-avem solarii, dar puneau oamenii, fiind în lunca Olteţului. Aveam grădinile pe malul Olteţului, cu de toate, aveam căpşuni, tot-tot-tot. Cartofi, vinete, ardei gras care mergeau numai  Germania“, povesteşte fostul inginer în fermă.

Declinul a început odată cu retrocedarea terenurilor. Oamenii au început să muncească fiecare pe parcela lui, generaţia care avea grădinăritul în sânge a îmbătrânit, tinerii au luat calea oraşelor, „nu le-a mai convenit la sapă“, iar când nici la oraş n-a mai fost de trăit, au plecat spre alte zări.

„Nu mai e ce-a fost Rudăria“

Sutele de oameni care acum pleacă în străinătate, în comunism ar fi lucrat pe câmpurile din apropiere.
„S-a terminat totul când s-a fragmentat terenul. Forţa de muncă era ... Numai eu aveam patru echipe a câte 30 de oameni, 120 numai eu, plus o brigadă de permanenţă de 20 de oameni. S-a terminat cu forţa de muncă. Oamenii ăştia au îmbătrânit, copiii au migrat uşor-uşor către oraş, nu le-a mai plăcut cu sapa. Nemaifiind forţă de muncă, parcele mici, de sub un hectar, s-a terminat cu agricultura intensivă, pentru că usturoiul, de exemplu, usturoiul trebuie rotit, la 4-5 ani pui usturoi. Păi, eu stau să păzesc parcela mea, vecinul meu nu vrea să mai pună, şi uite aşa a dispărut tradiţia“, explică primarul.

Dacă agricultură profitabilă în satul lor nu pot face, cu banii obţinuţi greu pe plantaţiile altora vin şi-şi duc traiul alte 2-3 luni, îşi mai construiesc o anexă, îşi îmbunătăţesc condiţiile de trai. Satul s-a schimbat, atât de mult încât de nerecunoscut a devenit şi cătunul de rudari, unde găseşti oameni de toată isprava, dar şi oameni care dau tot ce agonisesc pe-o maşină, „să fie BMW-u’ sau AUDiI zău“, spune primarul.

„Oamenii care sunt harnici, la două-trei plecări, când vin, se-apucă şi-şi fac şi ei o anexă sau îşi fac o casă din nou, o anvelopează, îşi fac o baie. Cei din zona Chilii, prima dată când vin îşi schimbă maşina, apoi vin pe la primărie şi se plâng că nu mai au bani, că au văzut că la familiile astea nevoiaşe le asigură statul. Da, bă, vă asigurăm. Dar dacă tu ai venit acum din Germania, vrei să spui că ai venit cu mâna goală? Îţi cumpăr tot ce trebuie, în pungă, de la magazin, şi plăteşti. Dar ei sunt obişnuiţi pe gratis. Îşi iau o maşină de 500-600 euro sau 1.000, dar «să fie BMW-u’, sau Audi, zău!». Dar şi-acolo s-au ridicat. Au investit, nu mai e ce-a fost Rudăria, dacă vine cineva nu mai cunoaşte“, mai spune primarul.

Cu toate că nu toată lumea e la zi cu plata taxelor, încasările la buget sunt de aproape 80%, comuna e mare, cu aproape 4.000 locuitori, însă oamenii încă nu reuşesc să deschidă aici afacerile pe care şi le-ar dori şi să facă agricultură cum văd în fermele de peste hotare în care lucrează.

„Când se vor duce cei care au acum de la 55 de ani încolo... S-au restrâns undeva grădinile la 10-25 ari, lângă casă, nu ştiu ce se va întâmpla.  Şi-au mai luat un tractoraş, dar nu aşa, la scară mare. Bine, că nici puterea economică nu este. Se mai întâmplă şi mai rău, pleacă separat, nu se mai întorc, sau se întoarce cel plecat şi trage în altă localitate... Banii n-aduc neapărat fericirea“, este concluzia amară a primarului.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările