Complicii lui Vâlcov, respectiv fostul şofer şi edilul ales suspendat al Slatinei, apar luni în faţa magistraţilor ÎCCJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De la stg., la dr. - Minel Prina, Darius Vâlcov, Lucian Şuşală
De la stg., la dr. - Minel Prina, Darius Vâlcov, Lucian Şuşală

Minel Prina, edilul ales suspendat al Slatinei şi predecesorul lui Darius Vâlcov la primărie, dar şi Lucian Şuşală, fost şofer al lui Vâlcov în perioada cât a condus Primăria Slatina (2004-2012), urmează să apară, luni – 11 mai, în faţa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cei doi sunt arestaţi la domiciliu în Slatina, Şuşală fiind eliberat după ce a petrecut mai bine de o lună în arestul Poliţiei Capitalei.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) vor analiza, luni, solicitările procurorilor DNA referitoare la prelungirea arestului la domiciliu a celor doi inculpaţi în dosarul de corupţie instrumentat fostului lor şef, Darius Vâlcov, senator PSD şi ex-ministru de Finanţe, aflat în arest preventiv din data de 2 aprilie.

Atât Minel Prina, cât şi Lucian Şuşală, sunt acuzaţi de procurorii DNA de săvârşirea următoarelor infracţiuni:  fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani. În aceeaşi cauză sunt implicate şi alte două persoane, cercetate deocamdată în stare de libertate: Bogdan Petrică Timofte, patronul SC Bogmar Pro Design SRL Slatina (firmă dirijată de Şuşală), şi Cristian Constantin Tomescu, patronul firmei Cafmin SRL Slatina, două dintre firmele abonate la visteria Primăriei Slatina în timpul mandatului lui Vâlcov, dar şi al lui Prina. Faţă de cei doi ”oameni de afaceri”, procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 zile. Ei sunt acuzaţi de aceleaşi infracţiuni ca cele ale partenerilor de afaceri de la vârful municipalităţii slătinene.

Lucian Şuşală, fost şofer al lui Vâlcov într-o perioadă cât acesta a condus Primăria Slatina, a fost uns director al firmei SC Imobiliare Consloc SRL administrată de Primăria Slatina pentru ”serviciile” sale. Şuşală a fost arestat preventiv la finele lunii martie pentru 30 de zile şi abia luna trecută a fost eliberat din arest şi plasat în arrest la domiciliu. El este acuzat, printre altele, că ar fi distrus mai multe documente considerate probe esenţiale de către procurori într-o anchetă declanşată anul trecut de Direcţia Naţională Anticorupţie şi în care a fost pus sub urmărire penală Darius Vâlcov, protagonistul principal al dosarului, fost ministru de Finanţe în Guvernul Ponta IV. Vâlcov îndeplinea calitatea de primar în Slatina la data când se presupune că ar fi comis faptele de care este suspectat împreună cu ceilalţi suspecţi.

Ce acuzaţii sunt aduse inculpaţilor din dosar - Prina, Şuşală, Vâlcov & Co. 

Conform DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul firmei de construcţii Tehnologica Radion Bucureşti, l-ar fi contactat pe Darius Darius, în calitate de primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări. Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul <Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt>, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional către care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Oltul a delegat serviciile de alimentare cu apă şi canalizare în aria de implementare a proiectului <Extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Olt>. În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele <Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava>, <Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina> şi <Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt>.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie, membrii comisiei ar fi procedat în mod abuziv, la îndemnul lui Darius Vâlcov, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri. În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului <Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt> având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări. Administratorul societăţii şi Vâlcov ar fi stabilit de comun acord ca sumele de bani să fie remise primarului în numerar - în lei - şi numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înţelegeri, începând cu luna decembrie 2010, Vâlcov s-ar fi prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii.

image

Acelaşi referat al procurorilor DNA relevă că, începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul firmei nu a mai putut face plăţile către Vâlcov. În acest context, edilul de la acea vreme al Slatinei (Vâlcov Darius, n.r.) l-ar fi pus în legătură pe omul de afaceri cu Minel Prina care, la acel moment, era viceprimar al municipiului. Acesta, spun anchetatorii, având cunoştinţă de înţelegerea frauduloasă dintre cei doi, ar fi hotărât, în scopul disimulării provenienţei ilegale a banilor, ca diferenţele de bani neonorate să fie plătite către o altă firmă prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens.

“De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul şi prin intermediul inculpaţilor Suşală Lucian Petruţ, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian şi a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului şi viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăţi comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive pentru a disimula provenienţa şi destinaţia reală a sumelor de bani. Contractele încheiate între aceste firme, precum şi facturile emise în baza acestor contracte, erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realităţii. Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, urmare a înţelegerii cu omul de afaceri, suspectul Vâlcov Bogdan Darius a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme”, mai spun procurorii DNA în referatul de urmărire penală.

Interesant la Prina este că el mai are deja la activ o condamnare mai veche, din 2012, tot pentru fapte de corupţie. Dacă va fi găsit vinovat şi de data aceasta, el ispăşi atunci şi vechea condamnare.

Mai puteţi citi pe acelaşi subiect:

Darius Vâlcov, la loc comanda. Procurorii DNA au obţinut respingerea arestului la domiciliu şi menţinerea după gratii a senatorului PSD 

Noaptea minţii: Darius Vâlcov a încercat să se autodenunţe, dar „amicul” Daniel Bărbulescu i-a luat-o înainte

Darius Vâlcov rămâne după gratii. Ce “surprize” îi mai pregătesc procurorii DNA fostului primar de Slatina

FOTOGALERIE  Şomer de lux, candidat la Primăria Slatina

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite