Cod galben de viscol şi ninsori în judeţul Olt în acest week-end

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile de la Olt se pregătesc pentru un week-end cu probleme cauzate de revenirea iernii...
Autorităţile de la Olt se pregătesc pentru un week-end cu probleme cauzate de revenirea iernii...

Este oficial: iarna s-a întors, iar autorităţile se pregătesc pentru ce este mai rău. Pentru judeţul Olt, specialiştii Agenţiei Naţionale de Meteorologie au prevăzut de vineri – 24 ianuarie, şi până duminică – 26 ianuarie, cod galben de viscol şi ninsori. Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă din localităţile judeţului au fost avertizate pentru a fi pregătite în cazul producerii unor situaţii de urgenţă în zona de competenţă.

Agenţia Naţională de Meteorologie a reînnoit în această dimineaţă avertizările de înrăutăţire a vremii în ţară. Astfel, a fost instituită avertizarea meteo de cod galben de viscol valabilă pentru judeţul Olt în intervalul - 24 ianuarie, ora 18.00 - 26 ianuarie, ora 18.00. Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă din întreg judeţul au fost anunţate despre avertizarea meteo primită şi s-au dispus următoarele măsuri: asigurarea permanenţei la sediile primăriilor, asigurarea utilajelor şi materialelor pentru deszăpezirea drumurilor din localitate, asigurarea spaţiilor de cazare pentru persoanele surprinse în trafic, informarea cu promptitudine a cetăţenilor, respectiv identificarea persoanelor fără adăpost ce locuiesc în spaţii neîncălzite şi a spaţiilor unde acestea pot fi transportate.

“Codul galben de viscol instituit în  judeţul Olt ne-a determinat să luăm legătura cu toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă din cele 112 localităţi ale judeţului pentru ca acestea să fie pregătite în cazul producerii unor situaţii de urgenţă în zona lor de competenţă. De asemenea, s-au luat măsuri de informare a firmelor de deszăpezire şi a instituţiilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă produse de fenomene meteo periculoase”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt, Alin Băsăşteanu.

Sfaturi pentru “lupta” cu iarna

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Matei Basarab” al judeţului Olt recomandă cetăţenilor să ia următoarele măsuri:
-  Verificaţi sobele, centralele termice şi coşurile de evacuare a fumului şi gazelor pentru a preveni eventualele incidente cauzate de defecţiuni tehnice;
-  Amplasaţi mijloacele de încălzire departe de materialele combustibile;
- Atenţionaţi autorităţile locale cu privire la persoanele fără adăpost pe care le întâlniţi sau despre care aveţi cunoştinţă;
- Evitaţi să plecaţi la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică; dacă, totuşi, deplasarea este necesară, informaţi-vă dacă pe traseul ales nu sunt drumuri blocate;
- Asiguraţi-vă că sistemul de încălzire al autoturismului funcţionează şi echipaţi corespunzător autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

Dacă viscolul vă blochează în trafic, în afara localităţilor, luaţi următoarele măsuri:
- Trageţi pe dreapta şi porniţi luminile de avarie;
- Anunţaţi evenimentul la numărul de urgenţă – 112, indicând locul unde aţi rămas blocat;
- Rămâneţi în autoturism până ce forţele de intervenţie vin să vă salveze. Nu părăsiţi autoturismul dacă nu vedeţi în apropiere o clădire în care aţi putea să vă adăpostiţi;
- Porniţi motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră;
- Mişcaţi-vă pentru a menţine organismul cald, evitând extenuarea;
- Porniţi lumina din interior, pe timp de noapte, pentru ca echipele de salvare să vă poată localiza.

Reprezentantul ISU Olt a precizat, totodată, că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor prognozate, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza informarea iniţială prin atenţionări sau avertizări meteorologice ulterioare.

Mai puteţi citi:

Cod portocaliu de ninsori şi viscol în jumătate de ţară. ANM ar putea emite codul roşu. Ce sfaturi ne dau specialiştii

UPDATE Ninsori şi viscol de vineri până duminică în sudul ţării. Dragnea le-a cerut prefecţilor să stea în alertă
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite