Cod roşu de caniculă pentru week-end. Meteorologii aşteaptă cele mai mari temperaturi din istoria măsurătorilor. Când nu mai putem folosi ventilatorul

Cod roşu de caniculă pentru week-end. Meteorologii aşteaptă cele mai mari temperaturi din istoria măsurătorilor. Când nu mai putem folosi ventilatorul

Autorităţile au pregătit 20 de puncte de distribuţie a apei în judeţul Olt, însă temperaturile sunt, şi în aceste corturi, insuportabile FOTO: Alina Mitran

Avertizarea Cod portocaliu care intră în vigoare joi este foarte posibil să se transforme în Cod roşu în week-end, care va viza sudul ţării, a menţionat reprezentantul Administraţiei Naţionale de Meteorologie în videoconferinţa organizată miercuri după-amiază de ministrul Internelor cu prefecţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cinci judeţe – Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Caraş-Severin - intră joi, 29 iunie, sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, însă de vineri temperaturile ar putea fi şi mai mari. Reprezentantul Agenţiei Naţionale de Meteorologie, prezent la videoconferinţa ministrului Internelor, Carmen Dan, cu prefecţii, a vorbit despre probabilitatea ca vineri să fie reevaluată avertizarea şi aceasta să se transforme în Cod Roşu. Se vor înregistra, cel puţin aşa arată previziunile, cele mai mari temperaturi din istoria măsurătorilor pentru sfârşitul lunii iunie-începutul lunii iulie. Gradele vor creşte în termometre până la 40-42 şi chiar 43 grade Celsius, ceea ce va impune, pentru Oltenia şi Muntenia, avertizarea Cod roşu.

După patru zile de caniculă vor veni, însă, şi ploile torenţiale, vijelii şi grindină, a anunţat şi reprezentantul Institutului Naţional de Hidrologie, astfel că temperaturile, duminică, în Vestul ţării, nu vor mai depăşi 27 grade Celsius, în această zonă fiind posibile fenomene meteo violente. În sudul extrem al ţării chiar şi duminică se vor mai înregistra temperaturi de 32-33 grade Celsius. Avertizările vor fi actualizate în 30 iunie.

Ce ne recomandă medicii

Dacă autorităţile publice locale au fost avertizate că este sarcina lor să amenajeze puncte de distribuţie a apei şi puncte de prim ajutor, suplimentându-se, în acelaşi timp, şi echipajele serviciilor de urgenţă, sunt câteva gesturi aparent banale pe care fiecare dintre noi le putem face astfel încât să evităm apariţia sau agravarea problemelor de sănătate.

Iată care sunt recomandările specialiştilor Direcţiei de Sănătate Olt:
- evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11,00 – 18,00;
- nu folosiţi ventilatoarele dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius;
- - petreceţi 2-3 ore zilnic, dacă nu aveţi aer condiţionat acasă sau la lucru, în alte spaţii care beneficiază de aer condiţionat (săli de cinema, magazine etc.);
- purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
- faceţi duşuri călduţe, pe parcursul zilei, fără să vă ştergeţi de apă;
- beţi zilnic cel puţin 1,5 – 2 litri de apă, chiar fără să vă fie sete, recomandat fiind consumul unui pahar cu apă la fiecare 15-20 de minute;
- nu consumaţi alcool, din motivul simplu că acesta favorizează deshidratarea şi încetineşte răspunsul organismului în efortul de adaptare la  condiţiile de mediu;
- consumaţi fructe şi legume proaspete care conţin o cantitate mare de apă: pepene galben, pepene roşu, prune, castraveţi, roşii;
- consumaţi iaurt, pentru că o doză de iaurt este echivalentul unui pahar cu apă;
- evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie;
- aveţi grijă de persoanele dependente de voi: copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi;
- păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe în vârstă sau cu afecţiuni, pentru a şti care este starea lor de sănătate.
Iată şi câteva sfaturi pentru a menţine o temperatură suportabilă în încăperi, pe timpul zilei:
- închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi draperiile sau jaluzelele;
- deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, când temperaturile sunt mai mici, provocând curenţi de aer;
- stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale;
- scoateţi din priză orice aparat electro-casnic pe care nu îl folosiţi.

Prefectul judeţului Olt, Silviu Neacşu, le-a reamintit reprezentanţilor instituţiilor din judeţ că trebuie să fie mai vigilenţi decât de obicei, pentru a evita situaţiile problematice. Astfel, DSVSA Olt va continua campania de controale la societăţile de alimentaţie publică, inclusiv terasele de pe marginea drumurilor, dar şi pieţele,  inspectorii de muncă vor verifica în continuare în ce măsură angajatorii respectă obligaţiile de protecţie a angajaţilor în perioadele caniculare etc.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: