Cine sunt magistraţii olteni care îi cer ministrului Justiţiei să abandoneze procedura de revocare a procurorului-general Augustin Lazăr

Cine sunt magistraţii olteni care îi cer ministrului Justiţiei să abandoneze procedura de revocare a procurorului-general Augustin Lazăr

Magistraţii slătineni au protestat şi la finele anului trecut, în tăcere, în faţa Tribunalului Olt, faţă de modificările legislative FOTO: arhiva

Procurorii, judecătorii şi auditorii de justiţie au înaintat ministrului Justiţiei o solicitare scrisă de a abandona imediat procedura de revocare a Procurorului General al României, adunându-se peste 1.000 de semnături. 15 magistraţi din Olt se regăsesc printre semnatari, iar semnăturile se adună în continuare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Peste 1.000 de magistraţi susţin, cu titlu individual, solicitarea adresată Ministrului Justiţiei de a abandona imediat procedura de revocare a Procurorului General al României, au anunţat Forumul Judecătorilor din România şi Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor, semnalând faptul că „o astfel de procedură, care ocoleşte practic garantul independenţei justiţiei, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, al cărui rol este unul pur decorativ, şi care nesocoteşte dreptul la apărare al procurorului supus revocării a fost profund criticată de Comisia de la Veneţia, GRECO şi Comisia Europeană şi pune în pericol parcursul României în Uniunea Europeană şi în Consiliul Europei şi însăşi existenţa democratică a statului român, nemaivorbind de semnalul negativ şi descurajant transmis unei părţi importante a corpului magistraţilor“.

În cuprinsul solicitării, contestatarii deciziei ministrului Tudorel Toader de a-l revoca pe procurorul general Augustin Lazăr reamintesc faptul că în avizul Comisiei de la Veneţia dat în contextul modificării pachetului de legi privind funcţionarea sistemului judiciar s-a subliniat „necesitatea asigurării autonomiei parchetelor din perspectiva modalităţii de numire şi revocare din funcţie a procurorilor şefi, astfel încât să se asigure protecţia magistraţilor faţă de imixtiuni politice”, precum şi necesitatea unor „garanţii corespunzătoare în ceea ce priveşte transparenţa, independenţa şi sistemul de control şi echilibru al puterilor în stat”.

„Cât timp un procuror şef poate fi revocat la aprecierea discreţionară a unui om politic, fie el şi ministru al justiţiei, nu mai poate fi vorba de vreo independenţă, fiind creată o influenţă politică excesivă“, spun contestatarii, mnţionând standardele europene şi principiile internaţionale de drept încălcate. Comunicatul integral poate fi citit AICI.

Din judeţul Olt 15 magistraţi se regăsesc pe lista contestatarilor, listă care se măreşte de la o oră la alta. Iată care sunt aceştia:
1. Marinel Nicolae, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt
2. Vlad Elena Claudia, Judecătoria Slatina
3. Simona Oltean, Tribunalul Olt
4. Ion Dorina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina
5. Ciobanu Ionica Daniel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal
6. Irina Şerban, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina
7. Ana Maria Lixandru, Judecătoria Slatina
8. Enache Eliza Ionica, Judecatoria Slatina
9. Lucian Cosmin Manoloiu, Judecătoria Slatina
10. Nicoleta Soare, Tribunalul Olt
11. Vaduva Maria Valentina, Tribunalul Olt
12. Mihaela Iuliana Savu, Tribunalul Olt
13. Sorin Lia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia,
14. Felicia Prodan, Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia,
15. Lavinia Dorcu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările