Cinci localităţi, afectate de întreruperea furnizării energiei electrice. Judeţul Olt este sub avertizare meteo Cod Portocaliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
avarie electrica Galati

Aproape 1.000 de familii erau, luni, 23 martie 2020, ora 8,00, afectate de întreruperile în furnizarea energiei electrice din cauza vremii.

Distribuitorul de energie electrică a anunţat că la ora 8,00 aproape 1.000 consumatori erau afectaţi de defecţiunile care au intervenit din cauza vremii.

„La ora 08.00, conform datelor furnizate de operatorul de distribuţie a energiei electrice, 925 de consumatori nu erau alimentaţi cu energie electrică. Localităţile afectate sunt: Morunglav, Bobiceşti, Deveselu, Vlădila şi Studina“, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt.

Judeţul Olt se află sub avertizare meteo Cod Portocaliu, fiind prognozate ninsori abundente, vânt puternic şi temperaturi scăzute, avertizarea fiind valabilă până miercuri, 25 martie 2020, ora 10,00. Până la acest moment nu au fost, în schimb, semnalate drumuri înzăpezite sau alte situaţii în care să fie nevoie de intervenţia salvatorilor ISU.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite