Cifrele bolii care trebuie să ne pună pe gânduri: un bolnav din doi este nediagnosticat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diabetul este boala tăcută, care ajunge să afecteze întreg organismul, fiind depistată, de prea multe ori, tardiv, dar şi boala care se poate preveni. Ce spun cifrele.

Mai mult de 425 milioane de adulţi sunt astăzi în lume deja diagnosticaţi cu diabet, cei mai mulţi suferind de diabetul de tip 2, „forma prevenibilă prin activitate fizică regulată, o dietă sănătoasă şi echilibrată şi promovarea de medii de viaţă sănătoase“, după cum spun specialiştii Ministerului Sănătăţii, care au dat publicităţii, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului (14 noiembrie), şi o serie de cifre cuprinse în statistici.

„În multe ţări, costul injecţiei cu insulină şi monitorizarea zilnică pot consuma jumătate din venitul mediu al familiei, pe lânga faptul că, pentru prea mulţi pacienţi, accesul regulat la medicamentele esenţiale este greu de obţinut. (…) Mai puţin de 1 din 4 membri ai familiei au acces la programele de educaţie pentru diabet“, spun specialiştii MS, care avertizează de asemenea că una din două persoane care trăiesc cu diabet de tip 2 este nediagnosticată.

La nivelul anului 2017, 425 milioane de adulţi (20-79 ani) trăiau pe tot globul cu diabet, iar numărul acestora va creşte, spune Organizaţia Mondială a Sănătăţii, până la 629 milioane până în 2045. Procentul diabetului de tip 2, cel care se poate preveni, este în creştere. Cei mai mulţi dintre bolnavii de diabet, aproape 80%, trăiesc în ţări slab şi mediu dezvoltate.

În Europa numărul diabeticilor diagnosticaţi a ajuns la 66 de milioane de persoane , iar cifra va creşte până la 81 milioane în 2045, dacă nu se adoptă măsuri ferme. Iată cum arată clasamentul primelor cinci ţări din Europa, după numărul total de bolnavi diagnosticaţi cu diabet: Federaţia Rusă 9.294.254; Germania 9.102.395; Turcia 7.058.955; Spania 4.268.023; Italia 4.226.882.

În România, în 2017, la 14,4 milioane de adulţi s-au înregistrat aproape 1,8 milioane de diabetici, o incidenţă în rândul adulţilor de 12,5%. Se speră, în schimb, că numărul acestora să scadă la 1,2 milioane până în 2045. În topul regiunilor cu cei mai mulţi diabetici se află Regiunea Sud-Muntenia, unde s-a înregistrat o prevalenţă a diabetului de 13,39%, urmată de Regiunea Bucureşti-Ilfov, cu o prevalenţă a diabetului de 12,79%, Regiunea Nord-Est (12, 38%), regiunile Sud-Oltenia (12, 1%), Nord-Vest (11, 69%) şi Sud-Est (10,44%); regiunile cu cei mai puţini diabetici sunt Regiunea Vest (8,2%) şi Regiunea Centru (9,99%).

Studiul PREDATORR citat de specialişti mai spune că peste 70% din cazuri afectează persoane trecute de 60 de ani, cu o pondere mai mare a diabetului la femei, cu aproximativ 17% mai multe cazuri decât la bărbaţi.

Ce putem face pentru a preveni diabetul de tip 2

Pentru că diabetul de tip 2 poate fi prevenit, iată şi câteva reguli pe care ar trebui să le respectăm pentru a nu figura pe lista pacienţilor cărora un astfel de diagnostic le schimbă radical viaţa:

•Să atingă şi să menţină greutatea corporală normală;
•Să fie activ fizic – cel puţin 30 minute de activitate regulată, moderată ca intensitate în majoritatea zilelor. Mai multă activitate este necesară pentru controlul greutăţii;
•Să mănânce alimente sănătoase, cu evitarea aportului de zahar şi grăsimi saturate; 
•Să evite consumul de tutun – fumatul creşte riscul de diabet şi boli cardiovasculare.
•Alegeţi apă, cafea sau ceai în loc de suc de fructe sau alte băuturi îndulcite cu zahăr.
•Mâncaţi cel puţin trei porţii de legume în fiecare zi, inclusiv verdeţuri.
•Mâncaţi până la trei porţii de fructe proaspete în fiecare zi.
•Alegeţi pentru o gustare nuci, o bucată de fruct proaspăt sau iaurt neîndulcit.
•Limitaţi consumul de alcool la maximum două băuturi standard pe zi.
•Alegeţi carnea albă, pui sau fructe de mare în loc de carne roşie sau procesată.
•Alegeţi untul de arahide în loc de ciocolată sau gem.
•Alegeţi pâine, orez, paste din făină integrală, în loc de pâine, orez, paste din făină albă.
•Alegeţi grăsimi nesaturate (uleiuri de măsline, canola, porumb sau floarea-soarelui), în loc de grăsimi saturate (unt, ghee, grăsime animală, uleiuri de cocos sau de palmier).

CITIŢI ŞI:

 Diana Stuparu, medic primar diabetolog: „După 40 de ani, trebuie să se testeze toţi, obligatoriu, în plină stare de sănătate“

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite