Cel mai bun liceu din Slatina îşi sporeşte “zestrea” imobiliară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liceul "Ion Minulescu" din Slatina va avea, din toamna viitoare, un nou corp de clădire. Primăria a luat decizia de a construi încă un imobil în curtea acestui liceu din cauza programului încărcat al elevilor, ce sunt nevoiţi să înveţe mereu în două schimburi, fiind prea mulţi. Banii pentru construcţie vor veni de la bugetul local.

Momentan, demersurile pentru realizarea acestui deziderat sunt la început. Primul pas a fost făcut săptămâna trecută, după ce consilierii locali slătineni au aprobat un proiect de hotărâre pentru elaborarea studiului de fezabilitate, urmând ca, până la finele anului curent, să se desfăşoare şi licitaţia pentru desemnarea firmei ce va ridica, practic, noul corp de clădire al Colegiului Naţional “Ion Minulescu”.

Reprezentanţii municipalităţii au explicat că decizia de a construi un nou imobil în curtea liceului menţionat a fost luată pe mai multe considerente, altfel mai multe licee din oraş derulând ore în două cicluri: dimineaţa şi după-amiaza. Printre criteriile respective s-au aflat performanţele şcolare ale elevilor de aici (cele mai bune din Slatina în ultimii ani, n.a.) şi, respectiv, numărul mare de elevi peste medie (cca. 1.500 elevi de la toate cele trei cicluri de învăţământ - primar, gimnazial, liceal, n.a.).

“Vom realiza o clădire nouă deasupra parcării actuale din curtea liceului <<Ion Minulescu>> deoarece aici sunt nu mai puţin de 30 de clase care fac ore după-amiaza. Noul imobil va avea patru etaje, în incinta căruia vor fi amenajate 12 săli de clasă. De asemenea, noua clădire va fi legată de cea veche printr-o pasarelă”, a declarat edilul Minel Prina, care a precizat că ridicarea noului corp de clădire nu va presupune eliminarea parcării, aceasta urmând să fie păstrată la parter.

Reprezentanţii primăriei au mai spus că intenţia este ca toţi elevii din municipiu care, acum, învaţă după-amiaza, să aibă, din anii următori, program de dimineaţă deoarece s-a demonstrat că învăţatul în prima parte a zilei este considerat mai eficient decât cel de după-amiază. Deocamdată nu a fost stabilită suma ce va fi alocată de la bugetul autohton pentru ridicarea noului corp de clădire din curtea liceului “Ion Minulescu”, acest aspect urmând a fi cunoscut după finalizarea studiului de fezabilitate recent aprobat a fi realizat.
 

Mai puteţi citi:

FOTO  La Slatina a fost inaugurat unul dintre cele mai moderne terenuri de sport pentru licee din ţară

FOTO  Teren de sport „ultimul răcnet” la Slatina

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite