VIDEO Ce sporuri s-au negociat pentru spitale. Asistenţii sunt nemulţumiţi şi se pregătesc de grevă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
200 de sindicalişti din Olt vor participa săptămâna viitoare la mitingul din Bucureşti, spune liderul Roxana Dumitrescu
200 de sindicalişti din Olt vor participa săptămâna viitoare la mitingul din Bucureşti, spune liderul Roxana Dumitrescu

La trei dintre spitalele oltene negocierile privind sporurile care se pot acorda în funcţie de buget au dus la stabilirea unui nivel care-i nemulţumeşte pe sindicalişti. La SJU Slatina şi spitalul din Schitu încă nu s-au început negocierile, însă SANITAS se pregăteşte de grevă.

Deşi a fost linişte toată săptămâna în spitalele din Olt, sindicaliştii SANITAS Olt vor participa săptămâna viitoare la mitingul organizat în Bucureşti, unde sunt aşteptaţi 10.000 oameni. Conform  deciziei SANITAS, în 7 mai va fi grevă de avertisment de două ore în toate spitalele, iar în 11 mai, grevă generală. În această perioadă se adună semnături pentru declanşarea conflictului de muncă, pentru că din datele de până acum menţinerea plafonului de 30% pe ordonator principal de credite va duce în mod clar la scăderi de venituri, cu atât mai mult cu cât încă nu s-a găsit baza legală pentru a se putea acorda sume compensatorii pentru categoriile de personal în cazul cărora scăderea nivelului sporurilor va aduce scăderi de venit, pentru că salariile lor nu au crescut de la 1 martie 2018.

Ce se întâmplă în spitalele din Olt

Salariaţii spitalelor oltene au încasat înainte de Paşte salariile aferente lunii martie, fără eventuale scăderi, acordându-se sporurile din luna precedentă, însă de luna viitoare probleme vor fi şi aici. Pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu, aflate în subordinea Consiliului judeţean Olt, nici măcar nu a fost transmisă suma disponibilă pentru acordarea sporurilor, pe baza căreia să poată fi pornite negocierile. La Caracal, în schimb, pentru infirmieri, brancardieri şi celelalte categorii de personal cărora nu le-au crescut salariile se menţine nivelul maxim al sporurilor, pentru a nu scădea veniturile, în timp ce pentru restul de personal s-a convenit pentru un nivel mediu. Hotărârea vizează, însă, doar luna în curs, fiind greu de anticipat ce se va întâmpla în continuare.

Ce sporuri ar putea avea angajaţii spitalelor din Olt

La Corabia şi la Balş sporurile din proaspăt aprobatul regulament de sporuri se vor acorda, în schimb, la nivelul minim (sporurile de până la 25% s-au menţinut la nivelul în vigoare), iar această hotărâre este în măsură să nemulţumească personalul. Singura soluţie, cred sindicaliştii SANITAS, este eliminarea plafonului de 30%.
„Nu cred că va fi o problemă să-i convingem pe membrii noştri de sindicat să participe la proteste. Mă gândesc la cei care n-au înregistrat creşteri salariale de la 1 martie - infirmieri, brancardieri, îngrijitori de curăţenie, biologi, kinetoterapeuţi, farmacişti , iar dacă nu se va găsi cât mai repede o soluţie, aceşti oameni trebuie să meargă să-şi strige nemulţumirile în stradă, iar noi, ca lideri, le oferim toată logistica“, a declarat liderul SANITAS Olt, Roxana Dumitrescu.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite