Ce soartă va avea donaţia celui mai mare colecţionar de artă din Caracal. „Judeţul să fie dator să păstreze această casă, pentru a servi ca muzeu“

Ce soartă va avea donaţia celui mai mare colecţionar de artă din Caracal. „Judeţul să fie dator să păstreze această casă, pentru a servi ca muzeu“

Conacul a ajuns o ruină FOTO: Facebook: Octavian Stănescu

O casă cu o arhitectură deosebită, dar şi cu o istorie impresionantă, sortită de donator să devină muzeu şi inspiraţie pentru cei robiţi de artă, stă aproape să se dărâme la Caracal. Salvarea a venit aproape în ultimul moment.

Casa a aparţinut marelui filantrop Ion Hagiescu-Mirişte, considerat de istoricul caracalean Dumitru Botar drept cel mai mare colecţionar de artă al Caracalului şi Romanaţiului. Magistratul a lăsat întreaga sa avere judeţului Romanaţi, iar casa care astăzi stă să se dărâme a fost cumpărată, în 1904, tocmai cu scopul de a fi transformată într-un adevărat muzeu.

Acest imobil, care aparţine astăzi municipalităţii caracalene, a şi adăpostit, o vreme, colecţia de etnografie a oraşului Caracal, până când condiţiile de conservare au devenit improprii. A fost de la acel moment abandonată, vreme de peste 20 de ani fiind folosită inclusiv ca adăpost pentru cei rămaşi fără casă. Soarta i s-ar putea, însă, schimba în curând, viceprimarul oraşului anunţând că în 18 februarie s-a semnat contractual de finanţare pentru un proiect de restaurare, consolidare, echipare şi dotare a muzeului de etnografie Hagiescu Mirişte, de peste 6 milioane euro, bani din fonduri europene.

„Un mijloc de încurajare pentru săraci, având focul sacru al artei“

„Hagiescu-Mirişte era magistrat de profesie, ajungând până la postul de consilier al Curţii de Apel, după ce, în anul 1914, fusese Prim-preşedinte al tribunalului Romanaţi. Se născuse la Bucureşti (1866) şi moare în 1922, fără a putea să-şi vadă îndeplinită dorinţa, scria Dumitru Botar în cartea sa „Poveştile Caracalului“, apărută la Editura Hoffman. Casa rămasă orăşenilor din caracal a fost cumpărată în 1890, de la Teodor Cazan, „o casă aproape ruinată, pe care o reface după planurile lui, cu gândul ca ea să devină un adevărat muzeu. În 1905, avea deja tablouri în toate încăperile“, mai scria istoricul.

În testament, magistratul precizează că soţia sa, Catina (născută Stamastopol), putea să doneze colecţia de artă judeţului, condiţia fiind însă ca „judeţul să fie dator în aşa împrejurare să păstreze pentru totdeauna această casă, pentru a servi ca muze. (…) să fie o şcoală de frumos pentru romanaţeni şi un mijloc de încurajare pentru săraci, având focul sacru al artei”.

Nu se mulţumeşte să renoveze casa astfel încât aceasta a devenit o emblem a oraşului, ci, mai scrie istoricul, „pentru a crea în jurul muzeului o atmosferă plăcută, angajează, în anul 1906, pe renumitul inginer peisagist francez Redont (cel care concepuse şi Parcul „N.P. Romanescu” din Craiova) pentru a-i amenaja, în jurul casei, un parc cu o suprafaţă de 3500 mp“.

Elemente arhitecturale deosebite

Deşi puţin mai are până să cadă, imobilul trădează încă preocuparea deosebită a arhitecţilor.

„Are un parter sobru, cu plan în trei volume, aducând ca noutate intrarea principală în semicerc care, la etaj, aminteşte de un foişor circular. Tot ca noutate apare balconul. Ornamentaţia se limitează la elemental central al faţadei, prin pilaştrii şi ancadramente la ferestre (în special la etaj). Faţada este fragmentată cu ajutorul unor brâuri, susţinute de motive geometrice. Acoperişul amplu, cu o cornişă lată la partea central (foişor) şi îngustată pe laturile drepte ale clădirii. Intrarea de la parter este specific românească şi aminteşte de stilul brâncovenesc, dar şi de cetăţile medieval.

Faţada dreptunghiulară, paralelă cu strada, are o arhitectură clasică de influenţă germană, cu putenice influenţe din cea românească, în special foişorul, cât şi ornamentele simple şi destul de austere.

Clădirea are două centre de interes: foişorul susţinut şi de elemente decorative (nişa cu coloane şi ornamentaţie mai bogată, cu statuie de influenţă grecească); cupola cu arcuiri, mai degrabă de inspiraţie orientală pe filieră franţuzească”, a mai descris istoricul Dumitru Botar casa deosebită.

Din păcate, acest imobil nu este singurul monument istoric degradat, care a aşteptat decenii până să-I vină rândul la o binemeritată restaurare şi consolidare.

Istoricul Dumitru Botar a reamintit alte două case importante, în primul rând, pentru istoria locului, dar prin prisma vaşorii lor arhitecturale. Este vorba de casa cumpărată în Caracal pentru diplomatul Nicolae Titulescu, parlamentar al judeţului, în stare de degradare şi aceasta, dar şi de casa Iancu Jianu, de asemenea enunţată în planul autorităţilor în diverse ocazii, fără, însă, ca planurile să se concretizeze.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: