Ce-şi doresc femeile de Sf. Valentin? Secretul succesului: un strop de atenţie

Ce-şi doresc
femeile de Sf. Valentin? Secretul succesului: un strop de atenţie

Până la urmă, femeile vor doar măcar puţină atenţie din partea persoanei iubite

Se apropie ziua de Sf. Valentin. Americanizată sau nu, ziua a prins tot mai mult şi pe meleagurile noastre. Bărbaţii, începând cu cei cărora abia le mijeşte mustaţa, încearcă în aceste zile să găsească cadoul perfect pentru fata sau femeia iubită. Specialiştii spun că secretul unui cadou perfect pentru persoana iubită cu această ocazie, dar nu numai, este pe cât de simplu, pe atât de ambiguu: vor atenţie.

Specialiştii în relaţii interumane şi analizarea acestora sunt de părere că nu există o reţetă clară în alegerea unui cadou de Sf. Valentin şi că totul depinde, în fapt, de persoana iubită. Sunt femei care nu se lasă înduioşate defel de un buchet de flori, ba chiar s-ar putea ca bărbatul cu o asemenea idee să scadă vertiginos în ochii persoanei iubite cu un astfel de cadou. În care caz trebuie apelat la metodele costisitoare. Pe de altă parte, sunt femei care pun preţ tocmai pe gesturil simple, dar de efect, cum ar fi unfir de trandafir, o orhidee sau o altă floare care transmite un anume mesaj. Bărbaţii sunt, cel puţin teoretic, mai uşor de mulţumit. Totul depinde însă de psihicul persoanei pentru care urmează să alegem cadoul.

„Cineva spunea că, dacă ar exista un secret dezlegat despre ceea ce-şi doresc femeile, atunci acea persoană care ar deţine acest secret ar avea cheile paradisului. Nu ştiu dacă există un asemenea secret, dar studiile de specialitate relevă că psihicul femeii depinde o serie de factori. Gradul mare de sensibilitate comparativ cu cel al bărbaţilor le acordă femeilor un grad aparte de apreciere a nevoilor şi a lucrurilor ce le pot aduce satisfacţie de orice fel. Cadoul perfect pentru o femeie poate pleca de la o simplă floare, o carte, un lănţişor dintr-un material ieftin - dar care să aibă o valoare sentimentală deosebită -, şi poate ajunge până la un colier scump, o haină la un preţ piperat etc. Totul depinde de psihicul femeii sau fetei cu pricina: dacă a fost obişnuită cu cadouri scumpe, atunci va avea pretenţii din acest segment, iar dacă este o fire cu trăsături mai sensibile, atunci va aprecia mai mult un cadou simbolic decât unul costisitor. Dar la fel de valabil este ca o femeie obişnuită cu o viaţă de lux să aprecieze mai mult un cadou foarte simplu şi deloc scump – chiar banal, aşa cum o femeie neobişnuită cu cadouri scumpe să viseze tocmai la aşa ceva”, este de părere Mihaela Duţu, psiholog.

În Slatina, magazinele s-au pregătit deja de ziua de Sf. Valentin. Haine de un roşu aprins şi alte obiecte pe aceeaşi culoare sunt omniprezente în vitrine, până şi cofetăriile venind cu preparate dedicate special „Zilei Îndrăgostiţilor”: torturi sau prăjituri în formă de inimă etc. Foarte mult sunt căutate, în aceste zile, magazinele ce comercializează bijuterii, coliere sau gablonturi, precum şi cele unde se vând obiecte vintage sau decorative: rame fotografii, bibelouri, şi alte obiecte de decor.

Printre cadourile cu care rar se poate da greş sunt dulciurile, bomboanele în mod special. O cutie de bomboane, mai ales că varietatea este foarte mare, se pare că face minuni atât în cazul femeilor, dar şi al bărbaţilor. Ciocolata este, iarăşi, un cadou unisex de efect. Ziua de Sf. Valentin nu trebuie să se termine însă cu un cadou. În fapt, acest lucru ar trebui să fie doar începutul unor momente de neuitat, spun specialiştii, totul fiind indicat a se continua ulterior la un film, la un restaurant sau o cafenea mai aparte. Un obiect nu ar trebuie însă ca să lipsească în cursul acestei zile: florile.

Pentru cei cu probleme de exprimare a dragostei faţă de persoana iubită, specialiştii recomandă să se apeleze la cadouri cât mai personale: un sărut sincer sau câteva rânduri aşternute pe o bucată de hârtie vor face minuni, mai ales dacă sentimentele sunt nedisimulate. Ca o concluzie, cadoul perfect de Ziua Îndrăgostiţilor poate fi considerat însăşi timpul petrecut alături de persoana iubită, atenţia acordată persoanei iubite fiind suficientă pentru mulţi dintre noi.

Vă mai recomandam pe acelaşi subiect:

Psiholog: „De Valentines Day, oamenii îşi doresc mici dovezi de iubire”

Ce-şi doresc cu adevărat femeile de Sfântul Valentin: „Vreau să mă ceară de soţie“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările