FOTO Ce conţineau primele „apariţii editoriale“ ale consilierului Darius Vâlcov, care va coordona volumul cu realizările Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierul Darius Vâlcov va coordona lucrarea cu realizările Guvernului FOTO: Mediafax
Consilierul Darius Vâlcov va coordona lucrarea cu realizările Guvernului FOTO: Mediafax

Consilierul de stat Darius Vâlcov, care va coordona evaluarea activităţii guvernamentale şi apariţia unui volum cu realizările din 2018 ale guvernului, are experienţa unor lucrări similare din poziţia de primar al municipiului Slatina, când tot pe bani publici a editat mai multe „lucrări“ în care cetăţenii erau informaţi cu privire la realizările din mandatul său.

Acele lucrări au fost publicate în număr mare, ajungând în aproape fiecare casă din Slatina.

Prima carte cu realizările proaspătului primar (Darius Vâlcov a câştigat primul mandat în fruntea Slatinei, din partea PD, în 2004, fiind printre cei mai tineri primari din România, avea 28 ani) a apărut în aprilie 2007, sub titlul „3 ani împreună – iunie 2004-aprilie 2007“. Avea 85 de pagini şi trecea în revistă, cu multe fotografii color, principalele obiective realizate în cei trei ani.

carte darius valcov slatina 2008

Prima carte a apărut după trei ani de mandat şi după ce Slatina a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare Horă a Unirii FOTO: Alina Mitran

În anul următor apare „Slatina, dragostea mea“, semnată chiar Darius Bogdan Vâlcov, un volum format A4 cu 243 file. Conţinea 20 de aşa-zise capitole şi pornea cu analiza realizărilor de la „cardul de promisiuni“ (un format tip card lansat în Campania din 2004, conţinând cinci promisiuni importante, idee preluată în Campania din 2016 şi de actualul primar al Slatinei).

carte darius valcov slatina 2008
carte darius valcov slatina 2008

Foarte multe fotografii, realizate înainte de programul de investiţii şi după, şi explicaţiile aferente, „volumul“ fiind tipărit în mii de exemplare.

carte darius valcov slatina 2008

Conform informaţiilor transmise de biroul de presă al Guvernului, în şedinţa de astăzi va fi aprobat un memorandum pentru publicarea unui "volum editorial" privind activitatea guvernamentală din 2018, „consilierul de stat pe probleme“ urmând să-l coordoneze.

carte darius valcov slatina 2008

„Volumul“ va fi structurat pe şase capitole:

• Principalele rezultate economico-sociale;
• Modul de realizare a celor 115 acţiuni prioritare;
• Investiţii publice şi investiţii în parteneriat public-privat;
• Programe guvernamentale şi scheme de ajutor de stat;
• Politica fiscal bugetară;
• Absorbţia fondurilor europene - acţiuni şi realizări.

Până la 1 februarie Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză va transmite fiecărui minister evaluările parţiale pe fiecare domeniu din Programul de guvernare, pe baza situaţiei prezentate de acestea pe parcursul lunii octombrie 2018, până la 15 februarie fiecare instituţie care are responsabilităţi sau contribuţii la îndeplinirea angajamentelor din Programul de guvernare va transmite pe e-mail la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză propunerea acestora pentru forma finală a capitolului, cu includerea tuturor realizărilor din anul 2018, iar după parcurgerea acestor etape Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză va prezenta în Guvern Raportul însoţit de un memorandum care să evidenţieze, în sinteză, realizările din 2018, sunt informaţiile transmise de Guvern.

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite