Ce conţine cea mai mare colecţie de „trench art“ din România. Colecţionar: „Soldaţii le făceau pentru o permisie sau pentru o porţie în plus de mâncare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Obiectele erau oferite drept suvenir, sau se „cumpăra“ cu acestea o porţie de mâncare, o permisie etc. FOTO: Alina Mitran
Obiectele erau oferite drept suvenir, sau se „cumpăra“ cu acestea o porţie de mâncare, o permisie etc. FOTO: Alina Mitran

Aproape 300 de obiecte realizate din elemente de muniţie, devenite vaze, tabachere, scrumiere etc. constituie cea mai mare colecţie din România încadrată în curentul „trench art“. Colecţionarul este deja celebru pentru zecile de mii de jucării pe care le are.

„Arta tranşeelor“ este un fenomen cultural relativ puţin cunoscut în România, deşi primul obiect care poate fi încadrat în acest curent, spune Cristian Dumitru (54 ani), colecţionarul celebru deja  graţie colecţiei impresionante de jucării vechi expuse de-a lungul anilor în toată ţara, are o valoare extraordinară.

„Culmea, cea mai veche piesă de trench art făcută în România, de care noi nu ne dăm seama, este chiar coroana regelui, făcută dintr-o ţeavă de tun capturată de ostaşii români la Plevna. Domnitorul a vrut o coroană simplă, din oţel, această coroană se găseşte în continuare la Muzeul Naţional de Istorie, o replică a fost folosită la Peleş. Din păcate, la moartea regelui Mihai a fost folosită replica pe carul mortuar“, a explicat inginerul care a ajuns până acum cu expoziţia de obiecte confecţionate în spatele frontului în şapte municipii reşedinţă de judeţ. 

colectie trench art

La Slatina colecţia a ajuns chiar de Ziua Armatei şi va fi deschisă publicului, la Muzeul Judeţean Olt, timp de câteva luni.

De la prima scrumieră, la problema spaţiului de depozitare

Inginerul bucureştean Cristian Dumitru, deţinătorul celei mai mari colecţii de jucării vechi, a ajuns să aibă cele mai multe obiecte trench art graţie „microbului“ de care suferă colecţionarii. Primul obiect achiziţionat, în primii ani de după 1990,  a fost o scrumieră realizată dintr-o felie de ţeavă de tun, pe care l-a recunoscut relativ uşor. Scrumiera a achiziţionat-o de la un bătrân din Bucureşti, acesta explicând că era o moştenire de familie. 

colectie trench art

Colecţionarul a mărturisit că până spre finele anilor ’90 nici măcar nu ştia că obiectele pe care a ajuns apoi să le caute prin centrele de colectare a fierului vechi, prin târgurile de vechituri şi mai apoi chiar prin târgurile de profil se încadrează în ceea ce în afară era cunoscut drept „fenomenul trench art“. 

colectie trench art

„ De-abia după câţiva ani un prieten care ieşise din ţară mi-a spus că a mai văzut o astfel de colecţie, de trench art. Între timp m-am mai documentat, aveam deja ochiul format şi distingeam între diversele obiecte“, a povestit colecţionarul despre începuturile colecţiei de obiecte realizate pe front. A început să cerceteze tehnica folosită de soldaţi la realizarea obiectelor, unele dovedind o măiestrie extraordinară, şi a aflat că armata franceză ajunsese, în Primul Război Mondial, să câştige bani din produsele realizate de soldaţii aflaţi în convalescenţă, produse care erau ulterior vândute iar fondurile erau utilizate tot pentru înzestrarea armatei. Astfel de obiecte, binecunoscute în străinătate, s-au răspândit în toată lumea. Colecţionarul spune că, deşi are şi obiecte realizate de militari străini, şi-a dorit să le descopere în primul rând pe cele făcute de soldaţii noştri, încăpăţânându-se, astfel, să demonstreze că şi aceştia erau cel puţin la fel de talentaţi.

colectie trench art

„Majoritatea pieselor sunt de la noi din ţară. În afară se găsesc în târguri specializate pentru aşa ceva, dar am vrut să demonstrez, în ciuda câtorva critici, că există şi trench art românesc, pentru că majoritatea sunt cu numele soldaţilor care le-au realizat, sau sunt inscripţionate «pentru Florica», «pentru Scarlat», sau cadouri pentru superiori. Deşi tehnica a fost, într-adevăr, introdusă de francezi, în Primul Război Mondial, multe lucruri sunt făcute de români. (…) Erau oferite pentru un pachet de ţigări, o raţie de hrană, pentru o permisie…“, a explicat colecţionarul, care recunoaşte că are, la acest moment, chiar o problemă legată de spaţiul de depozitare, aşa că obiectele stau mai mult prin expoziţii în ţară.

„Oamenii nu plecau în concedii în Thailanda, mergeau să vadă câmpul de bătălie de la Verdun“

„Prima piesă am luat-o prin anii ’90. Nu e o pasiune, e un microb, ăsta, colecţionarii nu sunt oameni normali, aşa ar colecţiona toată lumea. Plecând de la un obiect, am dezvoltat ideea, mi-au ieşit în cale fel de fel. Acum, când văd un obiect printre fiare îl recunosc imediat. Sunt multe din anii ’20.

colectie trench art

Oamenii nu plecau în concedii în Thailanda, mergeau să vadă câmpul de bătălie de la Verdun şi ăia, localnicii, făceau din tuburile pe care le găseau acolo suveniruri. Sunt multe (n.r. – explică inginerul, arătând spre o vază inscripţionată Verdun), mai am un Verdun. E foarte greu de prelucrat, nici eu n-am putut să-mi dau seama cum le-au realizat, nu în toate cazurile, de aceea m-am documentat şi am adus şi un film documentar aici“, a mai spus Cristian Dumitru.

Piesa scoasă din casa proprietarului învelită într-un covor

Colecţionarul nu se aventurează să avanseze o sumă la care ar putea fi evaluate toate aceste obiecte, precizând că valoarea vine în urma negocierii. Cert este că obiecte pe care la început le lua pe bani puţini de la centrele de fier vechi astăzi îl costă mai mult. Ele au un preţ ceva mai mare decât în aceste centre dacă le cumperi din târgurile de vechituri şi un altul, aproape dublu, dacă mergi în târgurile specializate în trench art. „E relativă valoarea, e dată de colecţie, de cerere şi ofertă. Nu prea poţi să faci schimburi, pentru că toate obiectele astea au marele păcat că sunt unicate, nu prea-ţi vine să faci schimb. Sunt puţini colecţionari în România, şi nu reuşesc să strângă mai multe de 20-30 de piese, pentru că-ţi ocupă şi spaţiu şi… Eu o ţin prin muzee acum“, a mai spus colecţionarul.

colectie trench art

Piesa care l-a costat cel mai mult este o masa de cafea, pe care a plătit 200 de euro. „Proprietarul voia 1.500 de lei, dar am luat-o pe la încheierea târgului. Majoritatea sunt luate şi de prin târgurile de vechituri, dar şi din târguri de colecţionari, unde sunt aceleaşi obiecte, dar la preţuri duble“, a mai spus Cristian Dumitru.

O povestea aparte are pala de elice, cel mai voluminos obiect din colecţia expusă în prezent la Muzeul Judeţean Olt, care a aparţinut unui mecanic din  aviaţie. „A ţinut-o cineva să şi-o pună pe mormânt, dar de frica comuniştilor nu şi-a mai pus-o, şi am recuperat-o eu prin anii ’90, murise proprietarul. Fiica voia s-o vândă, să scape de ea, numai că o urmăreau vecinii, ne-a rugat să nu facem foarte mare vâlvă. Aşa că mi-am luat nişte prieteni, am luat un covor, am împachetat-o în covor, iar vecinii n-au văzut o elice, au văzut ceva împachetat într-un covor. O salutau cu respect după aceea. Proprietarul fusese mecanic. A recuperat-o ruptă, fusese folosită de firma SET la standurile expoziţionale. Are vopsea originală“, a dat asigurări colecţionarul, care în prezent pregăteşte, alături de fratele său, o altă expoziţie, anume de electronice şi electrocasnice vechi, încă funcţionale, fabricate în perioada 1900-1980.

CITIŢI ŞI: Povestea inginerului care a strâns tone de jucării. Are 15.000 de maşinuţe, tancuri şi păpuşi din perioada 1900-1980

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite