Ce alegem, bona sau bunica? Psiholog: „Copilul optimist, sigur pe el, este cel mai puţin solicitant“
0Oricât ne-am dori să le fim celor mici alături ceas de ceas, vine şi vremea când, pentru câteva ore pe zi, trebuie să alegem persoane de încredere care să le poarte de grijă copiilor, iar alegerea devine extrem de dificilă când lista de cerinţe este şi ea mare.
Primii doi ani din viaţa celui mic trec repede (asta în situaţia în care din start am optat pentru „varianta lungă“ a concediului de creştere şi îngrijire), iar obligaţiile de serviciu ne cheamă. Cum copilul devine de departe prioritatea în viaţa noastră, alegerea persoanei în grija căreia îl lăsăm este deosebit de dificilă. Când bunicii se oferă să-şi crească nepotul, ne-am putea considera norocoşi, dacă, însă, toate celelalte condiţii sunt îndeplinite. Care este varianta optimă, bona sau bunica/bunicul, am încercat să aflăm stând de vorbă cu specialiştii în parenting.
Mai întâi de toate trebuie să stabilim clar ce ne dorim, ne sfătuieşte psihologul Sabina Scarlat. Cum „să-mi crească bine copilul“ nu e suficient, ne vom stabili lista de cerinţe.
De ce da şi de ce nu - bunica
Bunicii sunt cei care ne iubesc necondiţionat copiii. Pe ei nu-i vom putea suspecta, cel puţin din acest punct de vedere, că joacă teatru. Cel mai probabil vor fi mult mai dispuşi să facă eforturi mari ca lucrurile să fie în ordine. Şi financiar această soluţie este mai ieftină, iar un alt plus ar fi acela că le cunoaştem principiile şi modelul după care şi-au crescut copiii.
„Dacă bunica e echilibrată, poate oferi o disciplină pozitivă, o iubire necondiţionată şi, în plus, cred că este şi mai accesibilă. Un alt mare plus este că bunica reprezintă un punct comun pe care îl avem cu copilul nostru“, spune psihologul Sabina Scarlat.
Dezavantajele intervin atunci când bunica foloseşte modele educative depăşite, sau când îşi răsfaţă excesiv nepotul, fiind, uneori, mai greu de determinat să respecte întocmai cerinţele părinţilor. Pe de altă parte, spune psihologul, este necesar să fim atenţi şi la nevoile celei care ne-a crescut şi să nu o suprasolicităm, mai ales în cazul în care nu mai găseşte resurse să o ia de la capăt cu creşterea unui copil. „Nu este de datoria ei să facă asta, trebuie să fim conştienţi. Are propria viaţă, va trebui să aleagă singură cât să se implice şi să respectăm acest lucru“, spune specialistul.
Bunicii nu sunt o alegere potrivită atunci când oferă un model agresiv, de care suntem conştienţi şi pe care, cel mai probabil, ne dorim să-l lăsăm în urmă. „Acest aspect trebuie să fie extrem de important pentru noi, pentru că perpetuarea unui astfel de model va face şi din copiii noştri părinţi violenţi, anxioşi, se transmite asta generaţiilor viitoare. În cazul în care am fost crescuţi în acest fel, este de dorit să rupem lanţul, aşa că vom alege o bonă sau o instituţie de îngrijire“.
Cum alegem bona
O bonă pentru copil presupune, aproape obligatoriu, o cheltuială mai mare, un interval strict determinat de timp în care se ocupă de copilul nostru, respectarea unor condiţii clare. Dacă o alegem printr-o agenţie, de cele mai multe dintre aspecte se ocupă reprezentanţii acesteia. Cea mai bună variantă ar fi, spune psihologul, aceea în care bona ajunge în casa noastră în urma recomandărilor.
„Când spun recomandări, acestea trebuie să vină de la persoane de încredere. Evident că vom avea grijă în primul rând să fie o persoană echilibrată şi, poate cel mai important lucru, vom fi foarte atenţi la reacţia copilului, pentru că se poate ca bona să bifeze toate calităţile pe care noi le cerem, dar să nu fie compatibilă sufleteşte, emoţional, cu copilul nostru, or principala grijă este aceea ca cel mic să se simtă confortabil, în siguranţă alături de persoana care îl îngrijeşte. Cu bona mai există, pe de altă parte, riscul ca într-o zi să găsească, poate, o ofertă mai bună şi să o aleagă, lucru care nu este de condamnat, are înainte de toate propria familie pentru care face, poate, eforturi, propriile priorităţi. Evident că acest lucru nu este în beneficiul celui mic, pentru că se ataşează“, mai spune Sabina Scarlat.
Care sunt efectele alegerilor pe care noi le facem? Un copil optimist, sigur pe el, în mod sigur este educat de o persoană echilibrată, pozitivă, atentă al nevoile lui, iar cel mic dezvoltă tipul de ataşament sigur. „Internalizează sentimente de siguranţă, protecţie, îngrijire şi înţelegere“, spune psihologul.
La polul opus sunt copiii care dezvoltă tipare de ataşament evitant sau ambivalent, consecinţă a faptului că persoana care îl îngrijeşte îi ignoră nevoile, sau îl respinge. „Sunt acei copii care se agaţă, pur şi simplu, din nevoia de a se asigura că nu vor fi părăsiţi. Sunt plângăreţi, anxioşi, tensionaţi, nu-şi mai dezvoltă siguranţa. Copiii simt nevoia să exploreze, or acest copil nu o face, de teamă că dacă pleacă de lângă acea persoană va rămâne singur“, exemplifică specialistul.
Tot din cauza modelelor nefericite cel mic poate deveni, în alte cazuri, foarte detaşat, independent excesiv, ostil, agresiv, rece emoţional, consecinţă a faptului că de la modelul de care a avut parte a învăţat că nu te poţi baza pe oameni.
Se încarcă comentariile...
