Câţi profesori se vor vaccina în campania specială, în Olt, şi cu ce vaccin. Au acces în şapte centre

Câţi profesori se vor vaccina în campania specială, în Olt, şi cu ce vaccin. Au acces în şapte centre

În Slatina sunt două centre de vaccinare în care profesorii pot ajunge FOTO: C.F.

Profesorii care nu au reuşit să se programeze pentru a fi vaccinaţi, sau vor să facă prima doză înainte de 10 martie, se pot prezenta în unul din centrele comunitare, începând de joi, 25 februarie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform datelor care au fost transmise miercuri, 24 februarie, către DSP Olt, în judeţ sunt 522 cadre didactice care au optat pentru a fi vaccinate în campania specială destinată acestei categorii profesionale. În toate şcolile a fost transmis un chestionar, iar dascălii încă nevaccinaţi s-au putut înscrie. Vaccinarea acestora va începe joi, 25 februarie 2021, în două centre în care se administrează vaccin Astra Zeneca, respectiv cinci centre în care vor primi vaccinul Pfizer. Vor fi vaccinate cu vaccinul de la Astra Zeneca persoanele în vârstă de până la 55 ani, iar cu produsul de la Pfizer BioNtech persoanele peste această vârstă.
„Vaccinarea anti- COVID-19 a personalului didactic din unităţile de învăţământ şi creşe, prevăzut în etapa a II-a de vaccinare, se va derula conform Strategiei CNCAV împotriva SARS CoV 2 cuprinsă în Instrucţiunea nr. 95 din 22.02.2021.
Vaccinarea anti COVID -19 se va efectua în centrele de vaccinare fixe autorizate, de pe raza judeţului Olt, după cum urmează:
Vaccinarea cu Astra Zeneca ( persoane cu varsta cuprinsa între 18- 55 ani ) se 
efectueaza în:
Centrul 2 Slatina , str. Strehareti nr. 150 ;
Centrul de vaccinare Bals  str. Nicolae Balcescu nr. 14 ( subsol Primaria Bals).
 
Vaccinarea cu Pfizer ( persoane cu varsta peste 55 ani)  se va efectua în centrele de 
vaccinare: 
Centrul de vaccinare nr. 1 Slatina , str. Strehareţi nr. 150, (CN Agricol Carol I, parter) Slatina;
Centrul de vaccinare Caracal (Cladire Administrativă Parc) Str. Aleea Bibian , nr. 1, Caracal;
Centrul de vaccinare Corabia, str. Carpaţi nr. 66A (Complex San Siro);
Centrul de vaccinare Scorniceşti, Bd Muncii nr. 21, Scornicesti (Ambulatoriul de specialitate Scorniceşti); 
Centrul de vaccinare Dragăneşti Olt, str. Căpitan Drăgănescu nr. 3, Drăgănesti Olt (Ambulatoriul de specialitate)“, a transmis DSP Olt prin intermediul unui comunicat de presă. 
Vaccinarea profesorilor se va face pe bază de liste, nefiind necesară înscrierea pe  platforma online de vaccinare. Campania de vaccinare destinată profesorilor se încheie în 10 martie. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările