Câţi bani primesc centrele de permanenţă, câţi bolnavi tratează. Ministerul Sănătăţii a sistat înfiinţarea altora noi: „Sita e mult mai deasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tarifele s-au schimbat, medicii sunt mai bine plătiţi, însă centrele de permanenţă nu şi-au dovedit eficienţa, spune Minsiterul Sănătăţii, sistând înfiinţarea altora noi.

Anunţul că va urma o analiză serioadă a activităţii centrelor de permanenţă din toată ţara l-a făcut chiar ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, în luna iunie, la Slatina. Asta pentru că cele peste 350 de centre existente în toată ţara nu şi-ar fi dovedit eficienţa. Sumele care se decontează medicilor pentru gărzi a crescut considerabil, a crescut proporţional şi interesul acestora pentru a susţine asistenţa medicală în centre, în schimb tot datele arată că numărul celor care ajung în continuare în serviciile de urgenţă ale spitalelor n-a scăzut, dimpotrivă, a crescut cu peste 30%.

Interesul pe care îl manifestă, brusc, medicii este susţinut de faptul că în 2018 numărul entrelor de permanenţă s-a dublat în judeţul Olt. dacă al finele anului trecut existau cinci centre, în iulie erau deja 10. Suma decontată de casa Judeţeană de Sănătate Olt, pe de altă parte, aproape s-a triplat, în medie, pentru fiecare dintre centre. Astfel, dacă în decembrie se plăteau pentru asistenţa medicală primară în cele cinci centre de permanenţă 77.000 lei, la sfârşitul lunii iunie, când a intrat „în pâine“ şi cel de-al 10-lea centru, s-a ajuns la 412.362 lei.

„Odată cu dublarea veniturilor medicilor şi pacienţilor a existat o inflaţie, o dorinţă de înfiinţare de noi centre, atât a medicilor, cât şi a autorităţilor locale, vorbesc aici de primării, fără a exista în prealabil o serie de criterii foarte exacte pe care trebuie să le îndeplinească un centru de permanenţă. În ţară, pentru că în judeţul Olt situaţia n-a stat aşa, s-au înfiinţat centre nejustificat“, a declarant directorul DSP Olt, Andrei iordache, menţionând că una dintre condiţii este ca respectivul centru să deservească 5-8 localităţi apropiate şi să activeze aici tot cam atâţia medici. 

Centre cu nici trei prezentări, în medie, pe gardă

În Olt funcţionează la acest moment 10 centre, dintre acestea unul fiind reînfiinţat în 2018 (la Crâmpoia), alte patru noi (Mihăieşti, Vlădila, Strejeşti şi Bobiceşti), iar cinci cu ani vechime la active: Dobroteasa, Vişina, Brastavăţu, Baldovineşti şi Osica de Sus.

Nu toate, în schimb, au aceeaşi adresabilitate. Astfel, cele mai aglomerate s-au dovedit a fi: Bobiceşti (înfinţat în luna martie 2018) – cu peste 250 de paceinţi care s-au adersat medicilro din centru (şi tot cam atâţia au primit şi medicaţie de urgenţă) şi Crâmpoia (peste 350 s-au adresat, peste 170 au necesita, în medie, lunar, medicaţie).

La polul opus sunt: Baldovineşti (77 prezentări, în medie, lunar, în trimestrul I şi 86 în trimestrul II, dintre aceştia 57 necesitând tratament/lunar în trimestrul I şi 59 în trimestrul II).

„Nu este vinovat pacientul că este aglomeraţie la UPU“

Deşi cereri în judeţul Olt, pentru înfiinţarea altor trei centre, mai existau, pentru moment s-a sistat acest proces.  „Din punctul de vedere al DSP Olt, 10 centre de permanenţă e un număr satisfăcător şi corect pentru populaţia judeţului Olt“, a mai spus directorul instituţiei, care susţine că nu la pacient este problema atunci când se concluzionează că înmulţirea centrelor de permanenţă nu este corelată cu o scădere a numărului de prezentări în UPU, cum ar fi fost normal.

„Oricine are o problemă mai degrabă se duce la UPU, unde este tratat la cel mai înalt nivel din judeţul Olt, decât să se ducă la medicul de familie. (…) Ultimul vinovat e pacientul, nu este vinovat pacientul că este aglomeraţie la UPU, evident că fiecare dintre noi vrem să fim trataţi la cel mai înalt nivel. Cel mai înalt nivel în Olt este UPU, îmi permite legea să merg să fiu tratat la UPU, şi este normal să fie aşa. Mai sunt două sau trei cereri, dar având în vedere sita mult mai deasă… Deocamdată s-a sistat înfiinţarea de noi centre de permanenţă“, a ,mai spus directorul Andrei Iordache.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite