Cătălin Davidescu, primarul oraşului Scorniceşti, lăsat fără mandat de ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Davidescu, primarul oraşului Scorniceşti, va rămâne fără scaunul de primar după ce a pierdut procesul cu Agenţia Naţional de Integritate. Luni – 29 septembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul acestui împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti care îl declarase incompatibil în urmă cu trei ani. Decizia de luni a Curţii Supreme este definitivă.

Actualul primar al oraşului Scorniceşti, Cătălin Davidescu, ales din partea PNL, a fost declarat incompatibil în 2011 de Agenţia Naţională de Integritate pentru că a ocupat simultan, în cursul anului 2009, mai multe funcţii publice, respectiv consilier local la Scorniceşti, administrator la firma de transport în comun din Slatina – Loctrans SA, dar şi director al Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Olt. 

Davidescu a contestat, desigur, decizia ANI de la acel moment – în 2011, şi, după trei ani de procese, acesta a pierdut războiul după ce, luni – 29 septembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul său împotriva soluţiei Curţii de Apel Bucureşti, ce constatase incompatibilitatea de drept a edilului. Davidescu ar mai fi avut o şansă ca să îşi păstreze scaunul de primar datorită numeroaselor chichiţe legislative, dar lucrurile s-au schimbat de anul trecut. Astfel, dacă, până în vara anului trecut, primarii declaraţi incompatibili găseau “soluţii” legislative pentru a-şi păstra funcţia până la finalul mandatului, situaţia s-a schimbat acum după ce Curtea Constituţională s-a pronunţat pe articolul 25 din Legea 176/2010. Cu alte cuvinte, C.C. a legiferat că articolul 25 anterior menţionat se referă la toate funcţiile prevăzute de articolul 1 din aceeaşi lege, astfel că nu se mai face niciun fel de distincţie dacă funcţia contestată este sau nu electivă, dacă este aceeaşi funcţie ocupată înainte sau altă funcţie.

Revenind la Cătălin Davidescu, acesta are un singur traseu de urmat acum: îşi va pierde mandatul de primar şi, timp de trei ani, el nu va mai putea să ocupe niciun alt fel de funcţie de demnitate publică sau funcţie publică. Prefectura Olt urmează acum să ia act de verdictul instanţei Curţii Supreme şi să invalideze oficial mandatul de primar al lui Davidescu. Davidescu poate ataca încă, în Contencios-Administrativ, ordinul Prefecturii Olt. Decizia ICCJ de luni este definitivă.

Mai puteţi citi:

Primarul din Schitu-Olt, dat de ANI pe mâna procurorilor Curţii de Apel Craiova

Fostul viceprimar al comunei Sprâncenata-Olt, în vizorul A.N.I.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite