Cât mai putem face tăieri în livadă. Pomicultor: „Începem tratamentele care se fac în vegetaţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În foarte scurtă vreme lucrările de tăiere nu mai pot fi executate, pomii pornind în vegetaţie FOTO: arhiva Adevărul
În foarte scurtă vreme lucrările de tăiere nu mai pot fi executate, pomii pornind în vegetaţie FOTO: arhiva Adevărul

Destul de puţin timp le-a mai rămas la dispoziţie proprietarilor de pomi fructiferi care vor o livadă pe cinste pentru tăierile care se execută înainte de pornirea în vegetaţie. Specialiştii ne spun ce lucrări încă mai putem executa şi cum ar trebui să ne îngrijim pomii.

După un martie cu temperaturi de iarnă, vremea încă mai permite pomicultorilor să execute lucrările de tăiere în livadă. Timpul rămas la dispoziţie este însă scurt, spune inginerul agronom Mihail Pârşan, cel mult o săptămână, altfel, dacă executăm tăieri după ce „seva începe să circule“ ar putea interveni probleme. Perioada tradiţională de tăiere începe la mijlocul lunii noiembrie, după căderea frunzelor,  şi ar trebui încheiată la mijlocul lunii martie, până la pornirea în vegetaţie. În scurtă vreme vor începe, de altfel, tratamentele care se realizează la intrarea în vegetaţie.

Pentru proprietarii de pomi fructiferi care au ceva vechime nu este o noutate informaţia că pomii se toaletează anual, astfel încât să rodească bine, să fie sănătoşi, să poată fi trataţi eficient etc. Cei care se află la început, ar trebui să ştie că pomilor de-abia plantaţi le trebuie cel puţin 3-4 ani pentru a-şi forma coroana, dar şi că aceste tăieri de formare sunt esenţiale. „Se mai poate interveni şi ulterior, dacă nu le-am făcut în primii doi ani, dar cu nişte dezavantaje, pentru că undeva s-a greşit“, explică specialistul Mihail Pârşan.

În funcţie de distanţa de plantare se va decide, de altfel, şi tipul de coroană şi se vor efectua lucrările de tăiere. Indicat ar fi ca începătorii să apeleze la specialişti, cel puţin în primii ani, în anumite cazuri putând fi vorba, pentru a forma coroana dorită, şi de montarea unor sisteme de susţire, de care ramurile vor fi legate după tăiere.

De cât de corect sunt îngrijiţi pomii va depinde şi durata lor de viaţă, rodirea etc. Un păr, un măr bine îngrijit, pot da roade 20-30 de ani. La pomii „bătrâni“ se intervine cu tăieri de regenerare, de întinerire, în funcţie de potenţial.

Nu este cazul să vă speriaţi dacă specialistul la care aţi apelat vi se pare că a tăiat prea mult. În urma unei operaţiuni de acest gen se pot pierde 1/3 din ramuri. Astfel de tăieri sunt făcute cu scopul de a reduce încărcătura excesivă cu muguri, de a „aerisi“ coroana astfel încât lumina să pătrundă şi nu în ultimul rând ajută la o tratare eficientă, permiţând accesul la toate ramurile în procesele de stropire, ştiut fiind faptul că o coroană deasă creşte riscul dezvoltării de boli şi dăunători.

Tăierile pe care le execută specialiştii pot fi făcute în scopuri diverse, de la formarea coroanei (în primii trei-patru ani, cele mai importante), până la rodire şi întinerire. De cum sunt făcute tăierile de întreţinere va depinde şi cantitatea şi calitatea fructelor obţinute.

Dacă faceţi singuri operaţiunile de tăiere, esenţial este să recunoaşteţi formaţiunile de rod, de obicei mai firave, cu muguri proeminenţi, care se deosebesc de cele vegetative - care au muguri mai ascuţiţi şi lipiţi de ramură. Ramurile de rod se taie de la jumătate, temperarea rodirii asigurând creşterea rezistenţei la boli şi dăunători şi, bineînţeles, fucte mai mari şi mai frumoase.

Specialiştii mai recomandă, de asemenea, să folosiţi unelte bine ascuţite şi să respectaţi regula ca, la ramurile mai groase de un deget, să aplicaţi pe tăietură vopsea pe bază de ulei sau chiar vopsea lavabilă, pentru a apăra ramura de boli şi dăunători. Tăieturile oblice sunt indicate, pe ramurile verticale acest tip de tăietură înlesnind alunecarea apei. Se vor îndepărta lăstarii orientaţi vertical, păstrându-se cei oblici, orientaţi spre exteriorul coroanei. Lăstarii crescuţi în anul anterior se păstrează, pe aceştia urmând să se dezvolte mugurii de rod. Dacă sunt prea deşi, se răresc astfel încât între ei să rămână o distanţă de 10-15 cm.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite