Cât costă dărâmarea visului măreţ al lui Darius Vâlcov. În locul artezienelor din Slatina apare un sistem de degivrare

Cât costă dărâmarea visului măreţ al lui Darius Vâlcov. În locul artezienelor din Slatina apare un sistem de degivrare

Noul proiect îi va costa pe slătineni 11,3 milioane lei

O lucrare realizată în centrul Slatinei care a înghiţit aproximativ 20 milioane lei şi care a reprezentat un titlu de glorie pentru fostul primar Darius Vâlcov va fi dărâmată. O firmă abonată la bani publici va face noile lucrări.

Arteziana cântătoare şi peretele de apă de 30 metri de pe Esplanada Slatinei, cea mai cunoscută zonă pietonală din municipiul reşedinţă a judeţului Olt, dar şi gradenele care permiteau urmărirea spectacolelor organizate pe spaţiul pietonal vor fi istorie din această vară. Primarul Slatinei, Emil Moţ, a anunţat că s-a semnat contractul cu firma care va schimba faţa acestei zone, principalul argument fiind acela că parcul „Eugen Ionescu“ nu este pe deplin valorizat.

În urmă cu mai bine de patru ani pe esplanadă se putea juca şah cu piese mari

Câştigătoarea licitaţiei este firma Cafmin S.A., exact cum se zvonea în urbe, cea care a realizat, în colaborare cu Dezvoltare Urbană, firma Primăriei Slatina,  zona din jurul statuii domnitorului A. I. Cuza, unde de atunci se regăseşte şi controversatul „peron“, o construcţie metalică fără funcţionalitate şi inestetică.

Preţul pentru a şterge din mijlocul oraşului proiectul început de Darius Vâlcov în 2007 şi terminat mulţi ani mai târziu, după ce Vâlcov a renunţat la mandat (moment survenit în 2012), care a înghiţit sume enorme, nu este nici acesta mic. Conform declaraţiilor primarului Emil Moţ, făcute vineri, 24 mai 2019, licitaţia a fost câştigată de Cafmin cu 9,5 milioane lei, fără TVA. De aceşti bani se vor dărâma gradenele care obturează, crede actualul edil, priveliştea minunată către oraşul vechi, se va înlocui pavimentul din granit, primarul neputând să precizeze ce fel de materiale vor fi folosite, se va schimba mobilierul urban, se vor reface locurile cu verdeaţă, se vor înlătura fântânile arteziene, inclusiv „fântâna cântătoare“, care în majoritatea timpului a fost defectă şi care, a spus astăzi primarul Emil Moţ, continuă să consume bani din buget, necesitând permanent reparaţii. Deşi apare în proiect, cel mai probabil se va renunţa, în schimb, a mai spus primarul, la pergola care s-a dorit iniţial să fie construită în zona din imediata vecinătate a blocurilor, asemănătoare cu cea din zona statuii domnitorului A.I.Cuza, contestată de slătineni.

Esplanada a avut şi zile bune, aici fiind organizate evenimente diverse de-a lungul anilor FOTo: arhiva Adevărul

Totul va dura 20 luni, perioadă în care este inclusă şi proiectarea, însă speranţele sunt ca lucrarea să fie încheiată mult mai devreme, iar vara viitoare zona modernizată să fie inaugurată.

Gradenele dispar 

Din noul proiect face parte, în schimb, sistemul de degivrare, astfel încât să nu mai fie nevoie să se intervină pentru perioada iernii pentru îndepărtarea zăpezii. Sistemul a fost implementat şi în zona  pietonală din faţa fostului magazin Oltul, însă nu a fost folosit iarna trecută. Spaţiile verzi, care vor ocupa o suprafaţă mai mare decât în prezent,  vor avea un sistem automat de irigaţii, a mai spus primarul.

„Slatina va fi un şantier din această vară“

Tot în această vară vor fi demarate şi alte lucrări, fiind atribuit un contract-cadru, valabil patru ani, de o valoare de aproape 100 milioane lei, contract câştigat de trei firme, nici acestea o surpriză pentru cei care sunt familiarizaţi cu licitaţiile organizate de instituţiile publice din Slatina şi din judeţul Olt: S.C. General Trust Argeş, S.C. Old NEW Construct S.R.L. (firma care lucrează la parcul de la fosta unitate militară din Slatina) şi S.C. Panadria S.R.L. (ultima firmă a mai lucrat şi în baza vechiului contract-cadru, semnat de Primăria Slatina în 2013, tot pentru patru ani, contract de peste 100 milioane lei, şi câştigat de Tel Drum şi Delta ACM, care şi-au subcontractat din lucrări). În baza acestui contract urmează ca 108 străzi să fie reabilitate sau asfaltate pentru prima dată. „Slatina va fi un şantier din această vară“, a mai spus primarul.

 CITIŢI ŞI: VIDEO Asfaltări la preţ de Slatina, pe ultima sută de metri, pentru Tel Drum, Delta ACM şi Panadria: Primăverii - 4 milioane lei, Cireaşov - peste 6 milioane lei, Artileriei – 2 milioane lei

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: