Cât de complicată a devenit vaccinarea la medicul de familie. „Nu te-apuci să sapi în curte, să cari betoane“

Cât de complicată a devenit vaccinarea la medicul de familie. „Nu te-apuci să sapi în curte, să cari betoane“

Centrele de vaccinare deja existente vor fi suplimentate, urmând să vaccineze şi medicii de familie FOTO: arhiva

Medicii de familie încep să administreze vaccinul anti-COVID-19 în cabinetele proprii după o perioadă în care au tot aşteptat răspunsuri şi le-au primit doar pe jumătate. Cum s-a ajuns, în Olt, de la peste 100 medici vaccinatori la doar doi şi, ulterior, din nou la aproape 40.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ideea de a vaccina oriunde, oricând, cu orice produs pare să stea la baza strategiei autorităţilor, însă pentru o reuşită deplină este nevoie de o bună comunicare, atrag atenţia medicii de familie, cooptaţi în sfârşit în campanie. 

Teoretic, vaccinarea în cabinetele acestora ar fi trebuit să înceapă din 4 mai, imediat după Paşte, în fapt însă, în judeţul Olt, de exemplu, de-abia luni, 10 mai 2021, au ajuns primele doze de vaccin, precum şi materialele necesare vaccinării.

Sondajul în rândul medicilor de familie, realizat cu mai multe săptămâni în urmă, le-a arătat reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Olt că se pot baza în judeţ pe mai mult de 100 medici care să administreze vaccinul în cabinetele proprii (aproximativ jumătate din totalul celor aflaţi în contract cu CJAS). Încă din ianuarie-februarie medicii au fost informaţi că vor putea administra, în etapa a III-a a campaniei de vaccinare, vaccinul de la Astra Zeneca sau/şi de la Johnson&Johnson. 

Între timp produsul de la Astra Zeneca, aspru criticat şi chiar contestat în anumite state, a început să fie respins de persoanele dispuse să se vaccineze, astfel că, în Olt, din peste 100 medici de familie care au anunţat iniţial că vor vaccina au rămas doar doi dispuşi în continuare să administreze acest vaccin. DSP Olt a schimbat în aceste condiţii produsul, făcând o nouă comunicare către medici şi anunţând că se va distribui vaccinul produs de Johnson&Johnson, care presupune administrarea unei doze unice. 

Aşa a crescut din nou numărul medicilor vaccinatori la 38 (doi din mediul urban, 36 din mediul rural), însă nici aceştia nu au încă încheiate contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Olt, de unde se vor face plăţile pentru serviciul prestat (40 lei/inoculare, serviciu continuat cu monitorizarea post-vaccinare).

„Eu am convins câţiva prieteni să se vaccineze cu Astra Zeneca. Ce fac acum?“

Medicul Mihai Ungureanu este preşedintele filialei Olt a Societăţii Medicilor de Familie şi se numără printre medicii care din primul moment şi-au arătat disponibilitatea de a vaccina în cabinetele proprii. I-a programat deja pe mulţi dintre pacienţii săi la vaccinare în cabinetele deschise încă din etapa a II-a, alţii s-au programat singuri, însă cert este faptul că încă mai are persoane în listă care nu au primit vaccinul, dar care sunt de acord să se vaccineze în cabinetul său.

Medicul spune că pe aceştia din urmă i-a convins, împotriva curentului general, să se vaccineze cu produsul de la Astra Zeneca, iar acum are o problemă, pe care ar fi expus-o şi oficialilor de la nivel judeţean.

„«Eu am convins o parte dintre prieteni să se vaccineze la mine la cabinet cu Astra Zeneca. Ce fac acum?», am întrebat. « A, păi îi convingeţi cu Johnson», ăsta a fost răspunsul. Va fi mai greu. Măcar cu ăsta (Astra Zeneca) am o experienţă, am un istoric, am un feed-back, despre celălalt nu am prea multe informaţii“, spune medicul.

Dr. Ungureanu insistă, de altfel, pe ideea că doar o bună comunicare, pe care încă nu o vede, pe de o parte a autorităţilor care conduc campania de vaccinare cu medicii chemaţi să dea o mână de ajutor, iar pe de alta între aceleaşi autorităţi şi populaţia de vaccinat, ar putea fi secretul reuşitei acestei campanii.

Oamenilor ar trebui să li se răspundă la întrebări, iar răspunsurile să vină nemijlocit, astfel încât populaţia să capete încredere. Medicii de familie nu au nici pentru ei, la acest moment, toate răspunsurile, sau nu din sursele pe care şi le doresc în primul rând, consideră medicul. 

„Trebuie să duc muncă de lămurire şi nu prea am argumente, pentru că ei nu ne-au oferit niciun fel de informaţii vizavi de asta“, spune medicul.

Pentru a ilustra cât de importantă este comunicarea, medicul dă exemplul sfaturilor pe care persoanele care merg la vaccinare ar trebui să le primească, iar aceste informaţii ar trebui popularizate pe scară largă, astfel încât populaţia să capete încredere.

„Nu putem privi oamenii ca şi cum ar lucra toţi în birouri“

„Trebuia să fie mult mai multă transparenţă, oamenii să capete încredere, să nu se sperie, să ştie la ce să se aştepte. Te-ai dus la vaccinare, nu te-apuci să tragi, să sapi în curte sau să cari betoane, ai o activitate mai relaxată, eşti un pic mai atent, nu te expui, pentru că e totuşi o agresiune asupra organismului, organismul reacţionează, stai mai liniştit. La vaccinarea copilului mic, îi recomanzi părintelui: să nu-i faci baie, să-l supraveghezi… Aşa este şi la adulţi. Pentru că au fost cazuri, printre sportivi, care au făcut vaccinul şi s-au dus după la antrenamente. Oameni ai muncii, au făcut vaccinul şi s-au dus în câmpul muncii. Şi a dat cu ei la pat de nu ştiam ce se întâmplă. Organismul e slăbit după orice fel de inoculare. Nu putem privi oamenii ca şi cum ar lucra toţi în birouri, sunt informaţi, au informaţia asta. Oameni buni, sunt oameni care habar nu au să vorbească la un telefon, nu au văzut un telefon, ei nu ştiu să plece dintr-o localitate!“, atrage atenţia medicul, care are cabinetul într-o localitate rurală din judeţul Olt.

Vaccinare şi la sat, prin campanii cu echipe mobile

Tocmai în ideea că există un segment important al populaţiei care, oricât de mult s-ar înlesni accesul la vaccinare în centrele din mediul urban, nu va ajunge niciodată în aceste centre, şi care poate nu acceptă nici vaccinul administrat prin intermediul medicilor de familie, în judeţul Olt s-a hotărât ca în 15 localităţi, cel puţin într-o primă fază, să meargă echipe mobile de vaccinare care să administreze produsul de la Pfizer, cel mai bine acceptat de populaţie până în prezent.  

Este vorba de localităţile Crâmpoia, Cungrea, Mihăeşti, Osica de Sus, Ianca, Iancu Jianu, Brastavăţu, Scărişoara, Fărcaşele, Piatra-Olt, Tia Mare, Dobrosloveni, Izbiceni, Vădăstriţa şi Vulpeni, în primele două localităţi menţionate campania de vaccinare începând încă de luni, 10 mai 2021.

De asemenea, ca în toată ţara, în centrele deja cunoscute din judeţ doritorii se pot prezentade acum pentru a li se administra vaccinul fără a se programa în prealabil. Autorităţile judeţene au de asemenea în plan şi amenajarea unor centre drive-trough în Slatina.

Vă recomandăm şi:

Maratonul de Vaccinare de la Craiova durează 8 zile

Nunţi şi botezuri cu participanţi vaccinaţi sau cu teste COVID negative. Care sunt noile măsuri de relaxare propuse

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările