Carmen Marinescu, fost preşedinte al Tribunalului Olt, scoasă din spatele gratiilor şi plasată în arest la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta judecătoare Carmen Marinescu, suspendată din funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii, ca şi din cea de preşedinte al Tribunalului Olt, a scăpat de arestul preventiv în spatele gratiilor, fiind plasată în arest la domiciliu. Decizia a fost luată marţi – 12 mai, de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde s-a judecat contestaţia inculpatei împotriva arestării preventive într-un dosar unde e acuzată de luare de mită.

Alături de Carmen Marinescu a fost scos din arest preventiv în spatele gratiilor şi soţul acesteia, Severus Iulius Marinescu, care, deasemenea, a fost plasat în arest la domiciliu. Cei doi sunt acuzaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Craiova că ar fi luat mită de la familia interlopului Bercea Mondial, pe numele său adevărat Sandu Anghel, originar din oraşul Drăgăneşti-Olt. Fost preşedinte al Tribunalului Olt, Carmen Eugenia Marinescu a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv în cursul zilei de marţi – 6 mai, fiind acuzată de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, în formă continuată şi fals în declaraţii în formă continuată. Soţul magistratei, Iuliu Severus Marinescu, este acuzat de spălare de bani în formă continuată, iar Dumitru Cismaru - avocat în cadrul Baroului Olt, este acuzat de complicitate la luare de mită, trafic de influenţă şi complicitate la spălare de bani în formă continuată. Ambele persoane au fost arestate preventiv la finele lunii luna martie, odată cu Carmen Marinescu. Mandatul de arest la domiciliu pentru soţii Marinescu este deocamdată aferent perioadei 12 mai - 10 iunie.

Fosta judecătoare, suspendată din data de 7 mai a.c. de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, este acuzată că ar fi primit mită 200.000 de euro de la familia interlopului Bercea Mondial “pentru a dispune cercetarea unui inculpat din familia denunţătorului în stare de libertate şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar şi pentru a interveni, în acelaşi scop, pe lângă ceilalţi judecători care urmau să judece cauza”. Cu banii respectivi, Carmen Marinescu şi soţul acesteia ar fi cumpărat, direct sau prin intermediari, trei suprafeţe de teren şi o casă, două dintre aceste achiziţii nefiind menţionate în declaraţiile de avere ale magistratului.

“În realitate, aceste imobile (…) au fost achiziţionate din suma de 200.000 de euro pretinsă şi primită de suspecta Marinescu Eugenia-Carmen prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru, toate aceste demersuri fiind efectuate în scopul ascunderii sau al ascunderii şi disimulării originii ilicite a acestor bunuri şi ajutarea persoanelor care au săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la răspunderea penală”, se arată într-un document al DNA.

Dosarul cu pricina este exact cel care l-a băgat după gratii, în 2012, pe Bercea pentru tentativă de omor asupra unui nepot o pedeapsă de opt ani şi nouă luni de închisoare cu executare. Odată cu el au fost condamnaţi şi soţia acestuia, Fănica (Stela) Anghel - la trei luni de închisoare cu suspendare pentru mărturie mincinoasă şi instigare la mărturie mincinoasă, dar şi unul dintre fiii săi, Florin Anghel (alias Ambasador), condamnat la şapte ani şi şase luni închisoare pentru complicitate la tentativă de omor.

În judecată în acelaşi dosar a fost trimis şi Ilie Bucă, aflat sub control judiciar, în sarcina căruia anchetatorii au reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Decizia magistraţilor ÎCCJ de marţi – 12 mai este definitivă.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite