Care este greutatea ideală. Indicatorul care îţi explică mai multe decât oglinda

Care este greutatea ideală. Indicatorul care îţi explică mai multe decât oglinda

Un calcul simplu ţi-ar putea da imboldul necesar unei vizite în cabinetul nutriţionistuui FOTO: Shutterstock

Atunci când fie starea de sănătate, fie imaginea din oglindă ne face să ne gândim de două ori dacă nu cumva avem probleme cu sănătatea, un prim răspuns ar putea fi valoarea indicelului de masa corporală, un etalon care ne ghidează mai mult decât părerile subiective ale cunoscuţilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prietenii sunt drăguţi şi ne spun că „îţi stă bine şi aşa, nu mi te închipui cu 20 de kilograme mai puţin“, iar din comoditate acceptăm ideea. Când, însă, din cauza excesului de kilograme, sau, din contra, a kilogramelor în minus, sănătatea are de suferit, lucrurile au mers prea departe.

Dacă vizita la medic sau la nutritionist, pentru a afla dacă problemele cu greutatea sunt reale, întârzie, ne-am putea ghida calculând un indicator simplu şi acceptat de specialişti din domenii diferite, chiar dacă trebuie interpretat ţinând cont de particularităţile fiecăruia.

Este vorba de indicele de masa corporală (IMC), folositor pentru a afla care este greutatea ideală raportat la înălţime şi, dacă problemele sunt deja mari, care este gradul de obezitate. Dacă ne-am obişnuit deja cu imaginea în oglindă, ar trebui să fie de neacceptat efectele negative asupra sănătăţii pe care le aduc kilogramele în plus sau în minus.

Cum se calculează

Formula de calcul a IMG este simplă, însă este de menţionat faptul că nu se aplică la copii şi la femeile gravide şi că este ceva mai complex la tinerii sub 20 de ani.

Astfel, IMC= masa(kg)/înălţimea (m)2

Valoarea obţinută, deşi ne oferă o imagine a situaţiei în care ne aflăm, ar trebui interpretată de un specialist, care ne va şi recomanda ce avem de făcut în continuare.

Ce spun valorile

Suntem normoponderali dacă IMC are o valoare situată între 18,5 şi 24,9. Kilogramele sunt mult prea puţine dacă IMC este mai mic de 18,5, în schimb de la un IMC peste 25 se discută de „prea mult“. Între 25 şi 26,9 suntem supraponderali gradul I, între 27 şi 29,9 – supraponderal gradul II, însă la un IMC peste 30 vorbim de obezitate (obezitate gradul I între 30-34,9; gradul II – 35-39,9 şi gradul III – 40 – 49,9). De obezitate gradul IV, extremă, vorbim de la o valoare a IMC de peste 50.

Valorile calculate, pe care le putem obţine, de altfel, folosind diverse site-uri specializate, sunt orientative şi ar trebui să ne trimită la specialist: dietetician, nutritionist, endocrinolog etc.,  singurul care va şti să ne îndrume pentru a ne rezolva problema, interpretând datele în contextul complex al patologiilor asociate etc.

Ce ar trebui să ştim însă este că problemele de sănătate încep să apară încă de la un indice apropiat de cel acceptat ca normal. La cel de puţin peste 25 vom sesiza dureri de spate, inflamarea articulaţiilor, probleme de ordin ginecologic, iar pe termen lung – diabet, bloli cardio-vasculare, accidente vasculare cerebrale etc. Din contra, atunci când avem prea puţine kilograme sunt predispuşi infecţiilor, părul are de suferit, se vorbeşte de infertilitate şi de problem de sănătate mentală.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: