Când dai BAC-ul „la mişto“: „Tatăl lui Harap Alb era văduv, că nevastă-sa a murit după altu'“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
candidaţii sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2021 au susţinut luni, 16 august 2021, proba la Limba română FOTO: arhiva
candidaţii sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2021 au susţinut luni, 16 august 2021, proba la Limba română FOTO: arhiva

O singură probă mai au de susţinut candidaţii care şi-au încercat puterile şi la a doua sesiune a Bacalaureatului 2021. Între timp, au ajuns în faţa evaluatorilor şi lucrările de la prima probă, cea la Limba română, iar una dintre ele i-a lăsat pe profesori fără cuvinte

În toată ţara, peste 14.400 candidaţi au susţinut, luni, 16 august, prima probă a Bacalaureatului „de toamnă“, proba la Limba şi literatura română. Alţi aproape 3.000 candidaţi, deşi s-au înscris, nu s-au mai prezentat în sala de examen.

Pentru mulţi absolvenţi susţinerea probei rămâne o simplă încercare. Printre ei, cu siguranţă se va număra un candidat care la subiectul III, pe care l-a început scriind în mijlocul paginii „Ion Creangă“, a pus în faţa evaluatorilor un „eseu“ de neuitat.

Redăm ce a reuşit să încropească absolventul de liceu la subiectul al III-lea, respectând ortografia autorului. 

„În Harap Alb erau 3 fii ai regelui fiul cel mic era cel mai frumos, carismatic, intelectual, preaşmecherit, atotputernic şi ca tot omul avea şi zile când era o lepră. Fraţii lui erau invidioşi şi, ca drept răsplată, iau făcut pană pe maşină şi a trebuit să se ducă la prinţese pe jos dacă nu a mai avut maşină nu a mai putut fi bombardier.

Fraţii lui se plimbau cu dacia pe jos, personajul negativ era spânul. Făcea numai ce vruia dacă ai bani faci ce vrei dacă nu la Spania la căpşuni sau în Germania la sparanghel. Harap Alb în vacanţe nu se putea duce cu covidu ăsta îl luau cu izoleta de la mamaia. Tatăl lui Harap Alb era văduv că nevastăsa a murit după altu dacă omul a avut condiţii financiare mai bune dai un ban stai în faţă. Spânul nu a vrut să rămână burlac sau văduv ca regele aşa că să îi facă în ciudă a furat o fată frumoasă mândră în toate cele cum e Fecioara între Sfinţi şi luna între stele şi se îmbrăca numai de la Guci şi Armani să moară duşmani.

Prinţului nostru îi plăcea de Ileana Cosânzeana şi auzind că spânul a furato sa dus să o dea parte în parte printre blocurile gri cum a zis Tataie.

Şi acuma ajungem la momentul acţiuni totale se întâmplă în Ferentari dacă eşti prea şmecher primeşti un buzunar la gât aşa a făcut şi spânul a rămas fără cap şi i s-au înmuiat picioarele. Şi Ileana a rămas cu prinţul poate se alege şi ea cu o vacanţă la Roma sau Paris“.

Probele sesiunii august-septembrie 2021 a Bacalaureatului 2021 se încheie pentru cei mai mulţi candidaţi  miercuri, 18 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării, iar joi, 19 august, se susţine proba la limba maternă. Rezultatele înainte de contestaţii se vor afişa în 31 august.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Bacalaureat 2021. Care au fost subiectele la limba română şi cum trebuia să fie rezolvate DOCUMENTE

Bacalaureat 2021. 29 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă de la proba obligatorie

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite