Câini folosiţi la vânătoare, confiscaţi de poliţiştii olteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au confiscat animalele de vânătoare, iar stăpânii lor riscă acum închisoarea...
Poliţiştii au confiscat animalele de vânătoare, iar stăpânii lor riscă acum închisoarea...

Captură inedită pentru poliţiştii din judeţul Olt, care, joi – 7 noiembrie, au confiscat nu mai puţin de nouă câini din rasa ogar găsiţi în posesia a şapte bărbaţi descoperiţi la vânătoare fără acte legale, pe raza comunei Dobrosloveni. Acum, amatorii de senzaţii tari sunt cercetaţi pentru infracţiunea de braconaj şi riscă închisoarea, iar animalele lor de vânătoare au fost... confiscate.

Totul a fost dat în vileag joi - 7 noiembrie, când poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (IPJ) Olt au fost sesizaţi de către un paznic de vânătoare în cadrul Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Olt, pe numele său Remus S., despre faptul că, în timp ce se afla pe Fondul de Vânătoare nr. 39 Reşca de pe raza comunei Dobrosloveni, a observat mai multe persoane care se deplasau cu un autoturism şi pe care le bănuia că se aflau la vânătoare.

Poliţiştii menţionaţi au acţionat împreună cu colegii de la Secţia nr. 2 Poliţie Rurală Osica şi un echipaj de jandarmi. Împreună, toţi aceştia s-au deplasat imediat la faţa locului, unde au găsit cinci bărbaţi angrenaţi în plină partidă de vânătoare. Suspecţii au fost identificaţi ca fiind: Cătălin V. (26 ani), Florin A. (26 ani) - ambii din satul Liiceni, comuna Drăghiceni, Florin C. (25 ani), Marius T. (33 ani) şi Petre A. (45 ani), toţi din municipiul Caracal, judeţul Olt. Bărbaţii se aflau într-un autoturism şi iluminau împrejurimile cu un far. În urma verificărilor efectuate, în interiorul autoturismului au fost găsiţi cinci câini din rasa ogar, precum şi un far pentru iluminat.

Suspecţii riscă acum ani grei la închisoare

Situaţia s-a repetat în aceeaşi zi, când, pe un teren agricol de pe acelaşi fond de vânătoare Reşca, au fost depistaţi încă doi bărbaţi aflaţi şi ei la vânătoare însoţiţi de animale specifice acestei activităţi. Cei doi suspecţi au fost identificaţi ca fiind Victor S. (34 ani) şi Costel M. (26 ani), ambii din comuna Rotunda, judeţul Olt, care, de asemenea, se aflau într-un autoturism staţionat. Şi de această dată, în urma verificării autoturismului, pe bancheta din spate a fost găsit un far pentru iluminat, iar, în portbagaj, au fost găsiţi patru câini din rasa ogar.

“În ambele cazuri s-a luat măsura confiscării câinilor din rasa ogar, dar şi a farurilor folosite pentru iluminat în vederea practicării vânătorii. Cercetările continuă atât pentru lămurirea situaţiei, dar şi pentru a determina întreaga activitate infracţională a suspecţilor. În acest caz pot preciza că s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic”, a precizat comisar-şef Claudia Radu, responsabil relaţii mass-media IPJ Olt.

Legea presupune două situaţii distincte în acest caz, respectiv închisoare între 3 - 7 ani sau amendă cuprinsă între 5.000-25.000 lei, sau, în al doilea caz, închisoare între 3 - 10 ani dacă fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, ori dacă partida de vânătoarea a avut loc pe timp de noapte.

Mai puteţi citi:

De la vânătoare la braconaj, un declic distanţă. Braconierii italieni de la Cernavodă au fost arestaţi, împreună cu 6 români

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite