Bunicul Luizei, acuzaţii grave: „Soţia şi copiii lui Dincă au fost în permanenţă sateliţi în jurul casei. Chiar întâmplător au fost acolo, la momentul oportun?!“

Bunicul Luizei, acuzaţii grave: „Soţia şi copiii lui Dincă au fost în permanenţă sateliţi în jurul casei. Chiar întâmplător au fost acolo, la momentul oportun?!“

Stelian Iordache a ridicat primele semne de întrebare chiar a doua zi după descinderile la casa lui Dincă FOTO: Ana Popescu

Bunicul Luizei Melencu, fata de 18 ani, din Dioşti, pe care Gheorghe Dincă spune că ar fi ucis-o, ca şi pe Alexandra, este din ce în ce mai convins că cele întâmplate la Caracal sunt, în fapt, „afacere de familie“.

Stelian Iordache, bunicul Luizei Melencu, cel care a lansat, încă din primele zile de la descinderile poliţiştilor la casa lui Gheorghe Dincă, ipoteza că nepoata lui ar putea fi victima unei reţele de trafic de carne vie, declară că bănuielile i se adâncesc. Lentoarea cu care s-au mişcat anchetatorii în cazul dispariţiei nepoatei sale se suprapune cu declaraţiile membrilor familiei Dincă, declaraţii despre prezenţa acestora, în diverse momente importante în cursul anchetei, în preajma casei din strada Craiova nr. 169, şi sprijină ipoteza unei complicităţi, spune bărbatul.

Bunicul Luizei, care în această aproape o lună şi jumătate de anchetă în cazul celor două crime mărturisite de Dincă a adunat şi mai multe întrebări, spune că este cel puţin suspectă prezenţa fiicei lui Dincă şi a unuia dintre fiii acestuia, la poarta casei, chiar în dimineţa răpirii Alexandrei, respectiv miercuri, 24 iulie 2019.

„În permanenţă, soţia şi copiii au fost sateliţi în jurul casei. De fiecare dată când s-au întâmplat lucruri. Chiar întâmplător au fost acolo, la momentul oportun?! Nu se poate!

„Ea a ocolit vreo 100 şi ceva de kilometri făcând traseul ăsta“

Din Craiova, dacă aveai treabă la Dăbuleni, e un drum care merge pe Bechet şi un drum spre Calafat. Pe oricare rută, nu trec pe la poarta lui. Pentru că prin Craiova, la Caracal, sunt 40-50 şi ceva de kilometri şi n-aveau tangenţă, dacă ei aveau treabă la Dăbuleni.... Uitaţi-vă pe o hartă, să vedeţi cum se bifurcă drumurile. Unul merge spre Calafat, celălalt spre Bechet. De la Calafat la Dăbuleni mai sunt 20 de kilometri. Pe partea cealaltă e puţin mai mult, pe Valea Dunării, cum zicem noi aici, deci, ce-a căutat acolo? Dacă ea avea treabă la Dăbuleni, ce căuta pe acolo? Că şi pe acolo se poate ajunge, dar e o rută foarte ocolitoare. V-am zis, din Craiova sunt două drumuri. Deci, e ceva care nu se leagă. O acuză faptele, faptele astea. Ea a ocolit vreo 100 şi ceva de kilometri făcând traseul ăsta“, a declarat Stelian Iordache.

„Sunt oameni care au ştiut şi ştiu, care au avut dovezi“

Bărbatul, care la început l-a suspectat pe procurorul de caz de la DIICOT Craiova de dezinteres, spune că pe zi ce trece pune cap la cap anumite informaţii, iar concluzia ar fi una deloc coomodă: „Acolo e cu totul altceva, implicaţii, acolo sunt oameni care au ştiut şi ştiu, şi au avut dovezi. Acolo ramificaţiile sunt tot din 2012 (n.r.  - când în urma unei acţiuni a DIICOT Olt a fost destructurată în Caracal o reţea de trafic de persoane). Credeţi că s-au potolit ăia? Au stat în umbră, au aşteptat, au avut alte misiuni. Aici e mare clanul, dar nu vor să spună procurorii, pentru că anumiţi procurori chiar sunt implicaţi, chiar sunt vinovaţi, mai vinovaţi decât Dincă, cel care le-a răpit. Şi din Craiova, dar şi din Caracal. Ce, Popescu şi Vasilescu credeţi că sunt străini de ce s-a întâmplat? Şi-au luat şi ei dreptul de undeva. Păi, cum, să ai atâtea dovezi la dosar, să ai atâtea filme, declaraţii din ziua resectivă (n.r. - ziua dispariţiei Luizei), tot, tot, şi să nu faci nimic?“, a mai spus bărbatul, care, ca şi familia Alexandrei, se gândeşte îngrozit la începutul anului şcolar şi la ce ar fi trebuit să i se întâmple Luizei, care urma să înceapă cursurile ultimului an de liceu într-o unitate din Craiova. „Mai sunt 9 zile şi începe şcoala. Pe cine duc eu la şcoală?!“, a mai spus bunicul fetei dispărute în 14 aprilie 2019.

CITIŢI ŞI: Ipoteza şocantă lansată de bunicul Luizei, fata dispărută din Caracal în aprilie: „Altele sunt interesele...“

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: