VIDEO Bunătăţile din bucătăria bunicii, accesibile „orăşenilor“. Vizitator: „M-am întors, efectiv, în copilărie“
0Ce este vestita ciorbă de „raci“, cum se prepară sarmalele de post, cum foloseşti preţiosul „usturoi sălbatic“, cum arată „cuptorul mobil“ al oltenilor şi cum se foloseşte, sunt întrebări la care peste 100 de persoane, venite de la oraş într-o gospodărie transformată ad-hoc de oamenii Muzeului Judeţean Olt într-una tradiţională oltenească, le-au găsit răspuns.
Mâncarea de post are cu adevărat gust, iar farmecul vieţii de odinioară merită căutat cu orice preţ, şi-au spus vizitatorii expoziţiei gastronomice „Din bucătăria bunicii“, organizată de Muzeul Judeţean Olt nu în mijlocul oraşului, ci la ţară, cu bucate gătite pe loc, cu tot cu poveştile aferente.
Oamenii muzeului, mamele şi prietenii acestora, au îmbrăcat straiele populare şi s-au pus pe gătit, într-un loc din ce în ce mai căutat. Gazdă a fost Dan Dicu, olteanul care s-a întors după aproape 20 de ani petrecuţi în afara ţării şi a investit totul la Bobiceşti, într-un loc idilic, în mijlocul câmpului, înconjurat de dealuri pe care vizitatorii le-au putut vedea călare, după ce s-au împrietenit cu cei 12 cai ai proprietarului.
Bucate de post ca-n Oltenia
S-a risipit misterul celebrilor „raci“ olteneşti, gospodinele explicând oricui şi-a dorit să afle cum se prepară. Ciorba de raci, prezentă în meniul stabilit de etnograful Claudia Balaş, coordonatorul evenimentului, se găteşte cu ingrediente aparent simple, doar că în gospodăria tradiţională oltenii aveau grijă să le pună în cămară încă de toamna. Soiul special de ardei (între ardeiul gras şi ardeiul kapia) se înşiră toamna la uscat, iar înainte de preparare se spală şi se opăreşte atât cât să se înmoaie puţin, pentru a putea fi „lucrat“. Se prepară o supă de legume, din care n-ar trebui să lipsească morcovul, ardeiul, prazul, ţelina etc. Separat se călesc praz, ceapă şi morcov, iar când s-au aurit se adaugă un amestec de făcină şi supă de legume, astfel încât să se obţină o pastă. Cu acest amestec se umplu ardeii, vestiţii „raci“ olteneşti, asemeni uzualului preparat „ardei umpluţi“. Se pun la fiert, folosindu-se exclusiv zeamă de varză murată, pentru cei care preferă gustul foarte acru, sau folosind supa de legume deja preparată şi zeamă, după gust. Se poate adăuga boia de ardei, a dezvăluit Lucreţia Barbu.
O reţetă chiar mai la îndemână este cea a sarmalelor de post, pentru care se folosesc ciuperci şi, spre deosebire de sarmalele cu carne, se adaugă mai mult orez, au dezvăluit gospodinele.
„De la bunici am învăţat să gătesc“
De la sarmalele de post, trecem la altă masa de lucru, unde, aproape ca la show-urile culinare de televiziune, echipele pregătesc alte şi alte bucate. Mâncarea de ştevie, produsul pe care aproape că s-au bătut, la final, vizitatorii, are şi ea secretul ei. Ingredientul minune pare să fie leurda, care adăugată frunzelor de ştevie, spălate, tăiate şi uşor călite alături de ceapă, morcov şi praz, dă o savoare deosebită.
„De la bunici am învăţat să gătesc. Erau mâncăruri pe care le preparau frecvent. Din fericire reţetele acestea nu se vor pierde, noi avem cui să le lăsăm, iar tinerii mai găsesc plăcere în prepararea bucatelor tradiţionale“, a dezvăluit o altă olteancă.
Copiii au fost cu adevărat fascinaţi de modul cum se prepară pâinea de casă. „Pâinea oltenească se deosebeşte nu prin compoziţie, care este aceeaşi, ci prin modul de coacere. Oltencele noastre băteau ţeste, iar cu acest cuptor mobil plecau la muncă şi, folosind lemne din pădure, în orice moment puteau să-şi prepare pâinea. Efectiv aşa se întâmpla, plecau cu făină şi preparau pâinea şi în câmp. Coacerea în ţest este secretul pâinii olteneşti “, a dezvăluit o altă reprezentantă a Muzeului Judeţean Olt, transformată în maestru culinar.
„Şi turta ce este, o pâine mai aşa, mai turtită, nu?“, au vrut să ştie copiii, fascinaţi de operaţiunea pe care gospodinele o execută înainte de a duce pâinea la copt, sub ţest, anume „spoitul“, cu ou în perioadele de „dulce“, şi cu bullion în post. „Aşa se face şi la pizza!“, au exclamat fascinaţi cei mici, nerăbdători să guste din amestecul de roşii conservate.
Bunătăţi din bucătăria bunicii, gătite de specialiştii Muzeului Judeţean Olt
Şi coptul are secretele lui. Vatra şi ţestul trebuie încinse înainte, iar focul, menţinut nu prea iute după ce pâinea a fost „ascunsă“ sub ţest. Greu le-a fost celor mici să creadă din ce anume e făcut ţestul, anume pământ, paie şi balegă de cal, după un procedeu aproape uitat.
Un preparat care necesită deosebit de multă răbdare s-a dovedit ciorba de fasole în vas de lut, pusă la fiert în preajma ţestului. Deşi gustul nu se compară cu nimic, timpul de preparare este de ore bune, focul trebuie să fie molcom etc. „Deşi fiecare preparat are secretul lui, cred că dacă nu pui suflet, la orice mâncare, indiferent unde o prepari, rezultatul nu te satisface“, au rezumat gospodinele.
„Suntem o naţiune care se străduieşte să importe prea mult din afară“
Evenimentul organizat în week-end de Muzeul Judeţean Olt nu va fi singurul, este doar primul dintr-o serie, a dezvăluit directorul Laurenţiu Guţică. Pentru că muzeul va fi redeschis, după ani de renovări, în luna mai, situaţia i-a obligat pe oficiali să găsească metode de a-şi prezenţa munca şi în alte feluri.
„Ne-am gândit să ieşim din cadrul formal. Toată lumea se aştepta să viziteze un muzeu. Noi ne-am gândit la mai mult, ne-am gândit să aducem în atenţia tuturor farmecul bucatelor ţărăneşti pe care le-am lăsat în desuetitudine. Împreună cu gazda am încercat să atragem atenţia şi asupra prietenului dintotdeauna al omului, calul, pe care de asemenea îl trecem în uitare. Copiii au putut să ia lecţiii de echitaţie, cred eu că descoperă o lume nouă. Noi mai avem şi alte proiecte culturale, pe care le vom derula sub genericul „Suflete deschise“, încercând să promovăm valorile uitate ale satului tradiţional românesc. Din nefericire suntem o naţiune care se străduieşte să importe prea mult din afară, uitând ceea ce avem autentic. Experimentăm astăzi de fapt bucuria pe care o aveau oamenii satului când se întâlneau. Ne focalizăm pe ceea ce înseamnă autentic, simplitate, pentru că nu trebuie să fim neapărat complecşi, trebuie să fim doar oameni“, a declarat directorul Laurenţiu Guţică.
„Niciodată n-aş fi fost implinit, sentimental, în străinătate“
Etnograful Claudia Balaş a ţinut, la rândul său, să motiveze de ce a ales nu doar să prezinte sec rezultatul cercetărilor din teren, ci să le arate celor desprinşi de satul românesc de ce am avea nevoie să ne întoarcem la rădăcini. „Nu vreau să supăr pe nimeni, dar noi, etnografii, în sondajele pe care le-am făcut, am constatat acest decalaj, acest derapaj. Atunci când vorbeşti despre ţăranul roman rosteşti totul ca pe ceva de care ţi-e ruşine, de care ai vrea să scapi. Nu înseamnă că ţăranul roman era prost sau nu era şcolit, pentru că astăzi cam asta spunem, de fapt. Ţăranul avea o anumită simţire, pietate, o curăţenie a sufletului pe care o pierdem“, a spus Balaş.
Vizitatorii s-au simţit, la rândul lor, ca făcând o călătorie în timp. „N-am mai mâncat la o masa mică, folosind lingura de lemn şi strachina, de copil, chiar mi se întâmpla în casa bunicilor. Am redescoperit, recunosc, şi gustul mâncărurilor pe care mi le pregătea bunica“, a mărturisit unul dintre participanţi.
„Am plecat din ţară ca orice tânăr dornic să facă ceva. Şi am ajuns să câştig suficient de bine încât să-mi permit acolo un trai frumos, însă nu m-aş fi simţit niciodată împlinit sentimental. Din fericire, la 36 de ani am căzut de acord, şi eu şi soţia, să ne întoarcem şi să ne stabilim la ţară. Am îmbrăţişat deopotrivă şi pasiunea mea pentru cai şi pentru satul românesc, dar n-am făcut încă nimic din ce îmi doresc să fac. Aş vrea ca pe 15.000 metri pătraţi să realizez un sat oltenesc, începând de la bordei şi până la casa în stil brâncovenesc. Iubesc Oltenia şi îi iubesc pe oameni, împreună cu ei aş vrea să aducem, cât de des putem, în prezent obiceiurile de odinioară, să facem, alături de Muzeul Judeţean, obiceiul de Paşte, o sărbătoare de Sfânta Maria, o clacă, un obicei al culesului viei…“, a încheiat gazda evenimentului, Dan Dicu.
Se încarcă comentariile...
