Biletele la tratament date prin Casele de Pensii au rămas în sertare. Pensionarii evită staţiunile balneare: „Ne e frică de moarte, mai bine stăm acasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pensionarii pun mult în balanţă nevoia de tratament şi teama de virus FOTO: arhiva Adevărul
Pensionarii pun mult în balanţă nevoia de tratament şi teama de virus FOTO: arhiva Adevărul

Dacă în anii trecuţi faptul că ai depus cererea încă din ianuarie nu era o garanţie că vei prinde un loc la tratament în staţiunea dorită, prin Casa de Pensii, în acest an hotelurile îşi aşteaptă îndelung clienţii pensionari. Sute de locuri rămân libere în fiecare serie.

Biletele de tratament subvenţionate de stat au fost dintotdeauna cele mai vânate. 

Pensionarii plătesc jumătate din cuantumul pensiei pentru un sejur într-o staţiune balneară (cei care nu au pensii mari, în caz contrar costul este de jumătate din costul biletului), iar biletele în staţiunile renumite se dau în câteva minute de la deschiderea ghişeului. 

Sau se dădeau, pentru că după redeschiderea staţiunilor pensionarilor le-a fost frică să mai plece să se trateze, iar biletele rămân nevândute de la o serie la alta.

Olăneşti, Căciulata, Felix, litoral...

În judeţul Olt s-au depus în acest an aproape 3.300 cereri pentru biletele de tratament şi s-au vândut, în schimb, până la această dată, aproximativ 800. Cererile încep să vină încă din primele zile ale anului, cu mult înainte de repartizarea primei serii. 

Doar că anul acesta a fost atipic, iar pensionarii care s-au grăbit să plece la tratament în primăvară au fost trimişi acasă în plin sejur, când s-a luat decizia închiderii bazelor de tratament. La redeschidere, în iulie, frica a fost mai mare decât dorinţa de a-şi ostoi durerile fizice acumulate într-o viaţă de muncă.

„Ne e frică, evident că ne este. Pericolul există, e vorba de aglomerări de persoane, lucrurile nu pot fi controlate sută la sută. De moarte ne e frică, cum de ce?! Nu aţi auzit ce spun medicii, că dacă ajungem la spital se gândesc pe cine salvează mai întâi? Ne salvează pe noi, bătrânii?!“, a declarat o pensionară.

Alţi pensionari se arată deranjaţi de sistemul adoptat pentru a scădea riscurile în această perioadă. Masa le este servită în cameră, în sistem de room-service, sau pe terasă, iar la munte vremea deja s-a răcit, e destul de inconfortabil, spun aceştia. În plus, sunt proceduri care s-au scos din lista de tratamente, pentru că presupun risc mare de infectare.

De luni, 24 august 2020, Casa Judeţeană de Pensii Olt a scos la vânzare biletele repartizate conform solicitărilor venite încă din iarnă, dar neridicate de titulari. Sunt 137 la număr în această serie, situaţie nemaiîntâlnită în anii trecuţi, când dacă se trecea de 10 bilete disponibile era deja o ocazie de neratat. Acum sunt nu doar multe, ci şi în staţiuni preferate de olteni, ca Mangalia, Govora, Olăneşti, Căciulata, Tuşnad, Felix, pe lângă cele de la Bala, Amara, Buziaş, Covasna, Pucioasa, Moneasa etc.

„Vindem cam la jumătate. Aveam bătaie pe ele în anii trecuţi, acum de-abia reuşim să-i convingem. A venit ieri o doamnă la ghişeu, a întrebat dacă avem la Govora, i-am spus că da, i-am spus unde, s-a bucurat, a spus că merge acasă şi se întoarce cu banii. N-a mai venit. Lumea se teme“, a declarat un reprezentant al CJP Olt.

Pentru cei care se încumetă să plece există regula de a suna înainte la hotelul la care urmează să fie cazaţi pentru a fi programaţi, astfel încât să se evite aşteptarea în spaţiile comune şi contactul cu alte persoane.

„ATENŢIE!!!!!! Beneficiarii de bilete de tratament au obligaţia de a se adresa unităţii balneare prin mail sau telefon în vederea obţinerii unei programari conform prevederilor Ordinului Ministerului Sănătatii nr. 1078 din 12 iunie 2020. Lista numerelor de telefon ale unităţilor hoteliere este disponibilă pe site-ul instituţiei la adresa http://www.cjpolt.ro/pag/Bilete-de-tratament“, este anunţul CJP Olt.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Taloanele pentru pensiile mărite sunt deja tipărite. Violeta Alexandru: Îi rog pe poştaşi să nu le mai spună oamenilor că pensiile nu vor fi plătite la timp 

CNPP: 4 categorii de pensii se majorează de la 1 septembrie. Cu cât creşte fiecare

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite