Bercea Mondial, condamnat la închisoare din nou. Finul lui Mircea Băsescu ar putea sta acum după gratii peste 13 ani

Bercea Mondial, condamnat la închisoare din nou. Finul lui Mircea Băsescu ar putea sta acum după gratii peste 13 ani

Sandu Anghel, la o nuntă FOTO Adevărul

Interlopul Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, eliberat condiţionat din închisoare la începutul anului, a primit o nouă condamnare cu executare. Soluţia nu este definitivă.

Tribunalul Olt s-a pronunţat luni, 21 octombrie 2019, în dosarul în care Sandu Anghel, cunoscut drept „Bercea Mondial“ a fost judecat alături de fiul său pentru că în urmă cu 10 ani a atacat cu un cuţit şi cu alte corpuri dure şi a rănit cu maşina, în urma unei altercaţii pornind de la un teren, două persoane, una dintre acestea fiind fostul viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei.

Dosarul a fost trimis în judecată în vara anului trecut de Parchetul General, sentinţa pronunţată ieri de Tribunalul Olt putând fi atacată cu apel.

Pedeapsa în acest dosar este de 6 ani de închisoare, însă după ce lui Sandu Anghel I s-au contopit pedepsele primite şi în alte dosare, a rezultat pedeapsa de 13 ani şi 272 zile de închisoare, instanţa anulând şi eliberarea sa condiţionată pe care a obţinut-o la începutul acestui an.

Bercea Mondialul a devenit celebru în toată ţara prin prisma relaţiilor de rudenie cu judecători şi oameni de afaceri, dar mai ales după ce fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, Mircea Băsescu, i-a botezat un nepot, ulterior cei doi fiind judecaţi în două dosare penale.

Iată soluţia prezentată luni, 21 octombrie, la Tribunalul Olt:

„Condamnă pe inculpatul Anghel Sandu, zis Bercea Mondialul, la pedeapsa principală de 6 (sase) ani închisoare pentru săvârşirea infractiunii de tentativă la omor simplu (…) Constată că fapta prezentă, savarsita în data de 22.01.2009, este concurentă cu faptele pentru care inculpatul Anghel Sandu a fost condamnat (…) În final, inculpatul Anghel Sandu va executa pedeapsa principală rezultantă de 13 ani şi 272 zile închisoare, in regim de detentie. (…) Deduce perioada executată cu începere de la 20.02.2011 la 16.05.2014, de la 17.05.2014 la 03.08.2014 şi de la 04.08.2014 la 08.02.2019. În baza art. 105 alin. 1 şi 3 C.pen., anulează liberarea condiţionată a inculpatului Anghel Sandu, dispusă prin Sentinţa penală nr. 2147/13.12.2018 a Judecatoriei Drobeta Tr. Severin, definitivă prin Decizia penala nr. 74/08.02.2019 a Tribunalului Mehedinţi şi dispune executarea pedepsei principale rezultante, cea de 13 ani şi 272 zile închisoare, in regim de detentie“, se menţionează în încheierea Tribunalului Olt.

O pedeapsă mai mare în acest dosar a primit fiul său, Anghel Laurenţiu, acesta fiind condamnat la 9 ani si 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infractiunii de tentativă la infractiunea de omor deosebit de grav (fiul său se afla la volanul maşinii). Şi acestuia i-a fost contopită pedeapsa cu cele primite în alte dosare, pentru fapte similare, astfel că Laurenţiu Anghel are de ispăşit 9 ani si 6 luni închisoare, în regim de detentie, şi acestuia fiindu-i anulată liberarea condiţionată.

Victima Valeriu Matei trebuie să primească şi 40.000 euro despăgubiri.

„Condamnă pe inculpatul Anghel Laurentiu la pedeapsa principală de 9 ani si 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infractiunii de tentativă la infractiunea de omor deosebit de grav (fapta săvârsita în data de 22.01.2009, în dauna părţii vatamate Matei Valeriu si a părtii vătămate Văduva Gheorghe Adrian). (…) Constată că prezenta fapta este concurentă cu fapte pentru care inculpatul Anghel Laurentiu a fost condamnat (…) În final, inculpatul Anghel Laurentiu va executa pedeapsa principală cea mai grea, cea de 9 ani si 6 luni închisoare, în regim de detentie,.(…) Deduce perioada executată cu începere de la data de 08.08.2011, la data de 01.02.2019. În baza art. 105 alin. 1 şi 3 C.pen., anulează liberarea condiţionată a inculpatului Anghel Laurentiu, dispusă prin Sentinta penala nr. 14/08.01.2019 a Judecătoriei Drobeta Tr. Severin, definitivă prin Decizia penala nr. 55/01.02.2019 a Tribunalului Mehedinţi si dispune executarea pedepsei inchisorii de 9 ani si 6 luni închisoare, in regim de detentie. (…) Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Matei Valeriu şi obligă pe inculpat la plata sumei de 40.000 euro, cu titlu de daune morale, suma ce se va plăti, in lei, la cursul valutar al BNR din data plătii efective (…) Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea minutei”, se precizează în hotărârea pronunţată de Tribunalul Olt.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: