Bătaie pe posturile pentru Poliţia Animalelor. Concurs în mai puţin de o lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru cele şase posturi vacante în vederea constituirii Poliţiei Animalelor, în judeţul Olt s-au înscris 108 persoane, concurenţa fiind acerbă.

Peste 100 persoane s-au înscris în judeţul Olt pentru a ocupa un post în cadrul Poliţiei Animalelor, o structură nouă. Sunt vacante un post de ofiţer de poliţie, două posturi de ofiţer cu specializarea medic veterinar şi trei posturi de agent de poliţie. Înscrierea a avut loc exclusiv online, până al 28 decembrie 2020, fiind primite astfel 108 dosare. Candidaţii au însă de trecut şi alte „filtre“ până în ziua probei scrise, care se va susţine în 23 ianuarie, într-un loc şi la o oră care urmează să fie comunicate. Mai întâi va trebui să le fie validat dosarul (anunţul privind dosarele valide va fi publicat în 19 ianuarie), după care au de trecut evaluarea psihologică, ultima probă înaintea celei scrise fiind proba de evaluare a performanţei fizice, pe care o pot susţine doar candidaţii declaraţi „apt“ din punct de vedere psihologic. 

Proba fizică este de asemenea eliminatorie. „Evaluarea performanţei fizice a candidaţilor constă în parcurgerea în întregime a traseului practic-aplicativ şi a elementelor care îl compun şi abordarea obligatorie a tuturor obstacolelor, în ordinea stabilită, conform schiţei prezentate (Anexa 6). Proba se desfăşoară numai în săli de sport. Este declarat „promovat" candidatul care îndeplineşte baremul minim de 3'20".

Rezultatele obţinute se aduc la cunoştinţa candidaţilor, la finalul probei, pe bază de semnătură. Proba de evaluare a performanţei fizice este probă de concurs eliminatorie, nota la proba fizică nu va intra în calculul notei finale ca medie aritmetică cu nota la „testul grilă”, ci va fi luată în calcul, ca şi criteriu de departajare, doar în caz de egalitate între doi sau mai mulţi candidaţi la „testul grilă”, caz în care va fi declarat „admis” candidatul care a obţinut notă mai mare la proba fizică.

Proba de evaluare a performanţei fizice poate fi contestată o singură dată în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor, prin postarea unui anunţ pe pagina de Internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, www.ot.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.ot.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs), iar admiterea contestaţiei determină replanificarea candidatului şi susţinerea din nou a probei“, se precizează pe site-ul IPJ Olt.

La proba scrisă se vor prezenta candidaţii care au trecut cu bine de cea fizică.

„Proba scrisă, va consta într-un test scris, de tip grilă, elaborat de către Comisia de concurs din cadrul I.G.P.R., tematica şi bibliografia recomandată (anexa nr.1), având ca scop verificarea cunoştinţelor de specialitate pe care le au candidaţii şi va avea loc la data de 23.01.2021. Numărul de subiecte va fi stabilit de Comisia de concurs. Durata de rezolvare a testului este de 3 ore.

Pentru a fi declarat „admis”, candidatul trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.

Ora şi locul unde se va desfăşura proba scrisă se vor stabili, în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica acestora prin postarea unui anunţ ulterior pe pagina de Internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, www.ot.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.ot.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs).

Rezultatul la proba test scris se poate contesta o singură dată în termen de 24 de ore de la afişare, iar contestaţiile se depun pe adresa de e-mail resurseumane@ot.politiaromana.ro  sau la nr. de fax 0249/432.713“, mai spun organizatorii.

   Vă recomandăm şi: Poliţiştii ameninţă că nu vor mai da amenzi şi vor fi indulgenţi cu infractorii. Care sunt motivele

Cîţu: „Nu tăiem salariile bugetarilor, dar le îngheţăm“. Ce se întâmplă cu ratele bancare şi cu salariul minim VIDEO

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite