Ateliere interactive şi defilare cu torţe, la 169 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei. Unde au loc manifestările

0
Publicat:
Ultima actualizare:
jandarmi ateliere

Jandarmii sărbătoresc astăzi 169 ani de la semnarea „actului de naştere“ al Jandarmeriei, la 3 aprilie domnitorul Grigore Alexandru Ghica aprobând hotărârea Divanului Obştesc, prin semnarea  „Legiuirii pentru reformarea corpului slujitorilor în jandarmi”, actul de naştere al Jandarmeriei.

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Olt a dat startul manifestărilor care marchează 169 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei cu mai mult timp în urmă, desfăşurându-se în ultimele săptămâni diverse concursuri, comunicări, întâlniri cu veteranii instituţiei etc. Astăzi şi publicul larg este invitat să cunoască elementele ale activităţii jandarmilor, fiind organizate, ca în fiecare an, mai multe ateliere interactive şi standuri de prezentare, după ce manifestările vor fi deschise, în cadru oficial, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Olt.

Copiii, pentru că ei manifestă, de fiecare dată, cel mai mare interes, vor avea ocazia să vadă elemente din dotarea jandarmilor şi chiar mici demonstraţii, fiind programat ca şi câinii folosiţi în misiune să fie aduşi.
Cei interesaţi pot veni pe parcursul zilei pe bulevardul A.I. Cuza, în zona Consiliul Judeţean – Prefectura Olt, unde vor fi amenajate standuri de prezentare, ateliere interactive, puncte de contact. „Vor fi prezentate autospecialele de intervenţie, materialele folosite în misiunile de asigurare şi restabilire a ordinii publice, mijloacele de intervenţie antiteroristă, echipamente de comunicaţii şi câinii de serviciu pe care unitatea îi are în dotare“, anunţă IJJ Olt, ziua încheindu-se, miercuri-seara, cu defilarea cu torţe a jandarmilor, programată pe traseul Bulevardul A.I. Cuza, de la intersecţie cu strada Primăverii, până la Magazinul Winmarkt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite